Peste 50% din tineri se plâng că îi dor genunchii, spatele și umerii. Cauza este aceea că petrec mult timp în fața calculatorului și nu fac sport. Dacă până acum numai persoanele de peste 60 de ani se plângeau de dureri de spate, astăzi aceste probleme de sănătate sunt prezente și la tinerii sub 25 de ani.

Stilul de viață sedentar și orele petrecute în fața computerului au condus, în ultima vreme, la o creștere a numărului copiilor care acuză dureri de spate, potrivit unui studiu britanic.
Timpul indelungat petrecut în fața calculatorului duce la dureri de spate
Potrivit cercetării, tinerii din zilele noastre sunt de zece ori mai afectați de durerile care apar la nivelul coloanei vertebrale decât erau părintii lor la aceeași vârstă.

În plus, copiii mai suferă și din cauza durerilor localizate la genunchi sau umeri (63% din tinerii cu vârste sub 18 ani se plâng că îi dor genunchii). În schimb, numai 3% din persoanele care acum au vârsta de 55 de ani se confruntau în adolescență cu dureri de acest gen.

Automedicația este o altă problemă ridicată de specialiști, având în vedere că o treime din tinerii sub 25 de ani cuprinși în studiu iau regulat calmante pentru ameliorarea durerilor. Specialiștii sunt de părere că acestea apar mai ales ca urmare a sedentarismului și a lipsei plimbărilor în natură, în care să mergem desculți pe nisip sau pe pământ.

Yandex