Folosiţi produsele de igienă simple, ale căror pH se află între 5 şi 7, în locul săpunurilor antibacteriene. Acestea din urmă dezechilibrează flora, fără să elimine bacteriile responsabile de infecţii. Din acelaşi motiv, evitaţi duşurile vaginale.
Dacă vă încadraţi printre femeile care suferă de cistite repetate, este recomandabil să urinaţi după raporturile sexuale, deoarece bacteriile pot urca din regiunea vaginală în uretră.
Beţi lichid mult şi des (1,5 litri de apă pe zi) şi goliţi-vă vezica în mod regulat. Astfel veţi elimina treptat germenii prezenţi în vezică. Este necesar să vă goliţi vezica de cel puţin 3-4 ori pe zi.
Alcoolul, cafeaua, sucurile carbogazoase acidulează pH-ul urinei şi măresc riscul de inflamaţie.
Zilnic
- Evitaţi pantalonii prea strânşi: ei favorizează transpiraţia şi multiplicarea microbilor.
- Femeile însărcinate sunt deosebit de vulnerabile. Compresia aparatului urinar asociată cu modificările hormonale ale sarcinii duc la stagnarea urinei. Consultaţi medicul dacă suspectaţi o infecţie urinară.
- Nu vă forţaţi, dar nici nu vă ţineţi. Mergeţi la toaletă atunci când simţiţi nevoia.
- Dacă în plus de simptomele obişnuite ale cistitei (arsuri la urinare, nevoia urgentă de a merge la toaletă, urină tulbure) aveţi şi febră, consultaţi medicul: se poate să fie vorba de o complicaţie renală (pielonefrită), ce trebuie tratată de urgenţă.