Alteori ectima apare pe locul unde pielea a fost iritată, roasă, zgâriată. Se întâlneşte mai frecvent la pielea membrelor şi în special la picioare (ca urmare a rosăturilor produse de încălţăminte), precum şi la pielea feţei.

Leziunea se vindecă greu din cauza iritaţiei permanente produsă de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Primul ajutor. Se face o baie caldă (cu detergenţi, sodă) pentru înmuierea crustelor. Apoi, cu o pensetă sau cu un vârf de foarfece, se îndepărtează uşor crusta de pe piele, după care se spală bine rana cu o soluţie dezinfectantă; se aplică un unguent cu antibiotice şi se face un pansament steril. Dacă infecţia este la picioare se indică repausul la pat. Se va remedia sau schimba încălţămintea defectuoasă.