Odată cu înaintarea în vârstă, memoria este afectată, însă anumite personae încearcă să îşi menţină creierul tânăr.

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois au făcut un studiu pentru a descoperi modalităţi de a păstra „tinereţea” creierului. Dacă această necunoscută se rezolvă, atunci se poate inventa un medicament pentru afecţiuni, ca Alzheimer-ul.

Studiile au arătat că, odată cu înaintarea în vârstă, memoria şi alte funcţii ale creierului nu mai funcţionează la parametrii din tinereţe, chiar dacă că cei în cauză sunt perfect sănătoşi.
Cum putem sa ne tinem creierul tanar
Întrebarea este ce se poate face pentru ca degradarea creierului să fie încetinită. Dacă un om are 63 de ani este foarte posibil să trăiască încă 20 de ani, dar dacă se reuşeşte să se găsească un remediu contra îmbătrânirii creierului, atunci un om de 50 de ani poate să atingă fără probleme vârsta de 90 de ani.

Studiile au arătat că există bătrâni al căror creier îşi reconstruieşte căi cerebrale noi atunci când cele vechi dispar. Una dintre explicaţiile acestui fenomen este exerciţiul fizic. Se pare că mişcarea la vârsta a treia ajută la fel de mult corpul, cât şi creierul.

Când o femeie de 72 de ani a fost pusă să meargă pe jos trei zile pe săptămână s-a constatat că activitatea creierului semăna din ce în ce mai mult cu cea a unui tânăr. Oamenii pot lupta cu degradarea căilor neuronale şi prin alte metode. Cu cât un om învaţă mai mult cu atât legăturile dintre neuroni sunt mai puternice.

Legăturile neuronale puternice înseamnă că dacă anumiţi neuroni mor, alte celule nervoase preiau funcţia celor dispărute. O altă metodă de a combate îmbătrânirea ţine doar de creier. S-a constatat că în tinereţe creierul foloseşte anumite căi neuronale pe care, la bătrâneţe, le înlocuieşte cu altele mai noi. Însă, acest lucru depinde de fiecare individ în parte.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment