Persoanele după vârsta de 50 ani, bolnavii cu hipertensiune arterială netratată, diabeticii, fumătorii, surmenaţii, prezintă un risc mai mare de a face boala. Având în vedere că infarctul cardiac se întâlneşte destul de frecvent, este bine de cunoscut ce se poate şi ce nu se poate face în faţa unui astfel de caz.
De obicei, în momentul producerii infarctului, bolnavul simte o durere puternică în dreptul inimii, înapoia osului stern.
Durerea iradiază în umărul şi braţul stâng, spre gât sau spre spate. Suferindul rămâne nemişcat, speriat, simte că nu are aer suficient din care cauză respiraţia devine greoaie. Este palid, transpiră, e cuprins de oboseală şi caută să se aşeze jos. Din cauza scăderii tensiunii arteriale, pulsul este slab, de obicei se simte, dar este rapid şi neregulat. Nu totdeauna infarctul apare după un efort ci şi în repaus, iar în unele cazuri bolnavul nici nu are dureri.
Primele îngrijiri. În prezenţa unor astfel de simptome, care totuşi nu indică întotdeauna un infarct cardiac, bolnavul va fi culcat, oriunde se găseşte. Nu va face nici un efort, nici chiar de vorbire. Se va linişti sufleteşte, va fi descheiat în regiunea gâtului, la haină şi la centură şi se va chema un medic. Nu se va transporta la spital cu mijloace improvizate (căruţă, autocamion) sau pe braţe, căci orice mişcare, zguduire, îi pot agrava boala.
Dacă nu există altă posibilitate, bolnavul va fi deplasat cu o targă improvizată sau într-o pătură până la spital ori până la un autoturism, unde va fi transportat culcat pe fotoliile din spate. Prevenirea infarctului cardiac se face la fel ca la „Angina pectorală".