Glaucomul (în limba greacă glaukos = albastru – verzui) este o boală de ochi gravă care constă în creșterea presiunii din interiorul globului ocular mai mult sau mai puțin peste cifra normală.

Datorită creșterii presiunii intraoculare au de suferit atât nervul optic cât și retina. Acuitatea vizuală și câmpul vizual scad treptat și se poate ajunge la orbire totală. Recunoașterea la timp și la tratamentul corect al acestei boli sunt deosebit de importante, deoarece glaucomul netratat duce în mod iremediabil la orbire.

În glaucomul acut se produce o creștere bruscă a presiunii intraoculare. Ochiul arată intens congestionat. Alte semne care însoțesc glaucomul acut sunt: dureri în regiunea frunții și maxilarului cu iradieri în regiunea tâmplelor și obrajilor, stare generală modificată, amețeli și vărsături.
Glaucomul, cresterea presiuni din interiorul ochiului
În criza de glaucom acut acuitatea vizuală scade brusc; obiectele sunt văzute ca prin ceață, cu contururi difuze. Uneori criza de glaucom acut trece de la sine în câteva zile, dar scăderea acuității vizuale se menține adesea.

Tratamentul: pe lângă administrarea anumitor medicamente, în tratamentul glaucomului se pot executa operații de diminuare a presiunii intraoculare; prin acestea nu se poate recupera pierderea vederii, dar se menține ceea ce a rămas.

Cauzele care duc la creșterea presiunii intraoculare nu sunt cunoscute; se pare că intervine o tulburare în inervarea vaselor de sânge care irigă globul ocular. În glaucomul secundar lucrurile stau altfel.

De obicei la baza glaucomului stă o afecțiune oculară premergătoare ca: irita, iridociclta, leziuni ale cristalinului etc. Aceste afecțiuni sunt urmate de o creștere lentă dar constantă a presiunii intraoculare.

Simptomele glaucomului secundar sunt: dureri oculare, opacifierea corneei, scăderea treptată a acuității vizuale. Tratamentul urmărește înlăturarea cauzelor care au determinat creșterea presiunii intraoculare.

Când aceasta nu este posibil se recurge la intervenția chirurgicală. Trebuie insistat din nou asupra faptului că în tratamentul glaucomului fiecare minut este prețios. În cea mai mică suspiciune de glaucom bolnavul trebuie să se prezinte de urgență la medic.

Persoanele la care s-a stabilit diagnosticul de glaucom vor ține seama de aceasta în modul lor de viață: vor evita eforturile fizice și intelectuale, nu se vor apleca, vor evita alimentele condimentate excesiv, ca și consumul de alcool, cafea și nicotină.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment