Durerea pe care o simte bolnavul cand calculul renal se misca de-a lungul cailor reno-urinare este una dintre cele mai groaznice dureri, nefiind depasita in intensitate decat de cea de infarct. Ea apare brusc, cand piatra in deplasare se “intepeneste”, producand blocarea, dilatarea, iritarea si contractiile spastice ale cailor urinare.

Durerea pulseaza in spate, in dreptul rinichiului. Tipic, durerea din colica renala il impiedica pe pacient sa stea locului. Acesta, oricat  cauta o pozitie care sa ii mai aline un pic durerea, nu o gaseste. Colica poate fi insotita de greata si voma. Ulterior, durerea iradiaza in organele genitale externe.
Cum se manifestă colica renală
O alta caracteristica a durerii ce caracterizeaza colica renala este faptul ca este intensificata la efort si la ingestia de lichide. Daca piatra este prea mare pentru a trece fara probleme, ea va produce leziuni ale mucoasei ce tapeteaza calea urinara si astfel se explica aparitia urinei rosiatice, a sangelui in urina.

Pe masura ce piatra este impinsa mai aproape de vezica urinara, senzatia de a urina este tot mai deasa (poliurie) si este posibil ca o data cu urinatul bolnavul sa simta si o arsura (disurie). Durerea violenta ce caracterizeaza colica renala are si “o parte buna”, spun medicii. Fiind foarte greu de suportat il determina pe bolnav sa apeleze la medic pentru ajutor.

In acest fel i se stabileste tratamentul si pot fi evitate o serie de complicatii greu de tratat si periculoase pentru organism. O caracteristica speciala a litiazei urinare localizata in vezica urinara este intreruperea jetului urinar cu reluarea acestuia dupa modificarea pozitiei.

Daca simptomele prezentate pana acum se asociaza cu semne de infectie (frisoane, febra) se impune prezentarea la medic de urgenta. In cazul in care bolnavul are un singur rinichi sau are pietre la ambii rinichi in acelasi timp este posibil ca acesta sa nu mai urineze deloc, situatie foarte grava, in care pacientul trebuie sa se prezinte imediat la medic.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment