Te trezeşti uneori având articulaţiile dureroase şi "înţepenite"? Iţi trosnesc adesea încheieturile? Ai câteva kilograme în plus şi duci o viaţă sedentară? Atunci este posibil să suferi de artroză, boala cartilajelor uzate. Afecţiunea nu se vindecă, dar poţi lua măsuri pentru a-i stopa evoluţia.

Dacă oasele nu ar fi "legate" între ele prin articulaţii, am fi asemeni unor statui pe soclu: n-am putea face absolut nici o mişcare. Din fericire, oasele nu sunt nişte "beţe" lungi şi rigide, ci sunt legate între ele prin articulaţii. Datorită lor avem capacitatea de a executa mişcări din cele mai diverse: îndoim genunchii, apucăm cu degetele, întindem braţele, întoarcem capul, ne aplecăm, ne răsucim.
Artroza, uzura cartilajelor
Toate acestea nu ar fi posibile dacă nu ar exista şi cartilajele, acele ţesuturi elastice care acoperă capetele oaselor din articulaţii, împiedicând frecarea acestora. Cu timpul însă, aceste cartilaje cu rol de protecţie încep să se uzeze. Noi te sfătuim ce să faci pentru a păstra sănătatea cartilajelor tale. Urmând sfaturile de mai jos, vei reuşi nu doar să previi apariţia bolii, ci şi să-i stopezi evoluţia în cazul în care ea s-a instalat.

Fă regulat exerciţii
Mişcarea este un aliat puternic în lupta împotriva îmbătrânirii articulaţiilor. Activitatea fizică regulată face muşchii mai supli şi mai puternici, astfel că ei vor proteja mai bine articulaţia în cazul loviturilor, căderilor, în activităţile de zi cu zi, deoarece vor prelua o parte din efortul depus de articulaţii şi oase. Sunt recomandate plimbările, înotul, mersul pe bicicletă.

Scapă de kilogramele în plus
Dacă nu eşti atentă la ce pui pe farfurie, silueta ta va lua proporţii. Şi fiecare kilogram pe care îl ai peste greutatea ideală exercită presiunea a patru kilograme asupra articulaţiei şoldului.

Consumă alimente bune pentru oase
Alimentaţia echilibrată nu te ajută doar să îţi menţii greutatea între valori normale, dar şi furnizează elemente nutritive preţioase pentru sănătatea oaselor tale. Fără calciu, magneziu şi vitamina D oasele devin mai fragile şi se uzează mai repede. Încearcă să mănânci multe cereale complete, fructe şi legume şi redu consumul de grăsimi, dulciuri, alcool.

Coacăzul, lemnul dulce, creţuşca pot fi utilizate ca tratament în afecţiunile reumatismale, datorită efectelor antiinflamatorii şi analgezice. Se infuzează una-două linguriţe de frunze uscate în 250 ml apă fiartă timp de 15 min. Se beau două căni pe zi, înainte de masă.

Protejează-ţi articulaţiile!
  • Evită mişcările bruşte, precum şi răsucirile, întoarcerile şi strângerile.
  • Nu te forţa să deschizi o conservă sau capacul unui borcan, ci foloseşte un dispozitiv special. În treburile casnice, ajută-te cât mai mult posibil de aspirator şi de maşina automată de spălat.
  • Foloseşte ambele mâini atunci când trebuie să cari sau să ridici o greutate, ca să nu suprasoliciţi o singură articulaţie, ci să distribui greutatea pe mai multe articulaţii.
  • Adoptă o postură corectă când petreci mult timp pe scaun: stai cu spatele drept, cu umerii puţin traşi spre înapoi şi sprijină partea inferioară a spatelui de spătar.
  • Evită să porţi frecvent pantofi cu tocuri mai mari de trei-patru cm.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment