Fibroadenoamele mamare sunt tumori benigne ale sânului descoperite frecvent la femeile tinere. Denumirea tumorii descrie caracterele histologice ale acestor noduli, care conțin țesut glandular și țesut fibros.

Luând în considerație că fibroadenoamele sunt tumori benigne, tratamentul variază în funcție de caracteristicile lor. Dacă sunt noduli mici, nedureroși, nu își măresc dimensiunile, iar biopsia nu indică nici o problemă, tratamentul nu este necesar și se va trece la monitorizarea lor prin auto-examinare, examene clinice periodice și ecografii ulterioare.
Fibroadenomul mamar, tratament
Dacă investigațiile arată niște noduli mari (peste 3 cm), dacă sunt dureroși, evoluează cu creșterea dimensiunilor, iar biopsia a evidențiat celule atipice, se recomandă tratamentul lor.

Fibroadenoamele mamare sunt îndepărtate prin excizie chirurgicală sub anestezie locală sau generală. Chirurgia se aplică în general femeilor peste 30 de ani și pentru noduli care sunt dureroși sau își măresc dimensiunile.

Tratamentul alternativ pentru fibroadenoamele mamare presupune abordarea unei diete sărace în grăsimi și bogată în fibre, reducerea consumului de cafea, aportul unor suplimente de acizi grași omega-3, vitamina E și vitamina C.

Se recomandă aplicarea unor comprese calde pe sân. Remediile naturiste, acupunctura și homeopatia și-au dovedit un oarecare beneficiu în tratamentul acestor noduli prin reechilibrarea profilului hormonal.

Fibroadenoamele mamare nu sunt tumori canceroase. Aproape 10% din totalitatea fibroadenoamelor dispar în timp, iar 20% dintre ele vor recidiva. Dacă nu dispar, ele se opresc din creștere atunci când ating 2 – 3 cm.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment