Inima este situată în mediastin, orientată cu vârful la stânga, în jos si înainte, si cu baza în sus, la dreapta si înapoi. Din punct de vedere anatomic se deosebesc inimă stângă si inimă dreaptă. Inima stângă este alcătuită din atriul si ventriculul stâng, separate prin orificiul atrioventricular.
Atriul stang primeste sange arterial, care vine din plamani prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrio-ventricular stang sau mitral este prevazut cu doua valve, care il inchid în timpul sistolei si il lasa deschis în timpul diastolei.
Ventricolul stang primeste în diastola sangele care vine din atriul stang iar în sistola il evacueaza în artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve în forma de semiluna (valvula sigmoida aortica). Orificiul mitral si cel aortic constituie sediul de electie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrala si insuficienta aortica).
Inima dreapta este alcatuita din atriul drept si ventricolul drept, separate prin orificiul
atrioventricular drept. Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare fara aer si ale venei cave inferioare.
Orificiul atrio-ventricular drept, sau orificiul tricuspid, este prevazut cu trei valve, care inchid orificiul în sistola si il deschid în diastola. Ventricolul drept primeste sangele din atriul drept în timpul diastolei si il evacueaza în timpul sistolei în artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevazut -; ca si orificiul aortic -; cu trei valve în forma de semiluna.
Inima dreapta este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulatie sau circulatie sistemica si o mica circulatie sau circulatie pulmonara. Peretii atriilor sau ventriculilor se contracta ritmic: mai intai cele doua atrii, apoi cei doi ventriculi, expulzand aceeasi cantitate de sange pe care o primesc. Atriul drept primeste sangele venos din intreg organismul prin venele care si il impinge în ventricolul drept de unde, prin atriile pulmonare, ajunge în atriul stang si trece în ventricolul stang si de aici -; prin artera aorta -; este distribuit în toate tesuturile si organele.
Inima este alcatuita din trei tunici: endocardul, miocardul si pericardul. Endocardul, sau tunica interna, captuseste interiorul inimii sau pliurile sale si formeaza aparatele valvulare.
Miocardul, sau muschiul cardiac, este tunica mijlocie, fiind alcatuita din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil si din tesutul specific sau excito - conductor. Miocardul contractil are o grosime diferita în cei doi ventricoli. Astfel, ventricolul stang, cu rolul de a propulsa sangele în tot organismul are un perete mult mai gros decat cel drept, care impinge sangele numai spre cei doi plamani. Atriile au un perete mult mai subtire în comparatie cu ventricolele.
Tesutul specific este constituit dintr-un muschi cu aspect embrionar, bogat în celule
nervoase si cuprinde:
- nodul sino-atrial Keith-Flack situat în peretele atriului drept, aproape de orificiul de varsare a venei cave superioare;
-sistemul de conducere atrio-ventricular, alcatuit din noduli atrio-ventriculari Aschoff-Tawara, situati în partea postero-inferioara a septului interatrial, si fasciculul His, care ia nastere din nodul Aschoff-Tawara, coboara în peretele interventricular si se imparte în doua ramuri (dreapta si stanga) care se termina prin reteaua anastomotica Purkinje în miocardul ventricular.
Pericardul este tunica externa a inimii -; o seroasa care cuprinde doua foi, una viscelara, care acopera miocardul, si alta parietala, care vine în contact cu organele din vecinatate. Intre cele doua foi se afla cavitatea pericardica.
In stare patologica cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita, endocardita sau
pericardita) sau simultan (pancardita).
Vascularizatia inimii este realizata prin cele doua artere coronare Venele coronare urmeaza traectul arterelor si se varsa în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept. Inervatia inimii se face prin vinisoare nervoase primite de la sistemul simpatic si parasimpatic.
Trecerea sangelui din atrii în ventriculi si apoi în arborele vascular impreuna cu fenomenele care determina si insotesc aceasta deplasare de sange, poarta numele de revolutie cardiaca. Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde si cuprinde contractia atriilor sau sistola atriala, care dureaza 0,1 secunde, contractia ventriculelor sau sistola ventriculara dureaza 0,3 secunde si repaosul intregii inimi, sau diastola generala dureaza 0,4 sec.
Inima este o pompa aspiratoare -; respiratoare, care pune în miscare tot sangele din organism. Revolutia cardiaca incepe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sangele venos din venele cave patrund în atriul drept, iar sangele din venele pulmonare, în cel stang. Patrunderea sangelui destinde peretii relaxati ai atriilor pana la o anumita limita, cand incepe contractia atriala, adica sistola atriala, care evacueaza tot sangele atrial în ventriculi.
Acumularea sangelui în ventriculi duce la cresterea presiunii intraventriculare si inceperea sistolei ventriculare (contractia ventriculilor). In timpul acesteia datorita presiunii ridicate din ventriculi, care depaseste presiunea din artera pulmonara si aorta, se inchid valvele atrio-ventriculare si se deschid valvele sigmoide.
Dupa expulzarea sangelui din ventricoli, peretii acestora se relaxeaza si incepe diastola ventriculara cand, datorita presiunii scazute din ventriculi, se inchid valvele sigmoide si se deschid cele atrio-ventriculare.
La inceputul diastolei ventriculare, sangele este aspirat din atrii de catre ventriculi.
La sfarsitul diastolei ventriculare, contractia atriala contribuie la varsarea de sange, din atrii, în ventriculi. Rezulta ca în timpul revolutiei cardiace, atriile si ventriculii prezinta sistole (contractii) si diastole (relaxari) succesive care se efectueaza în acelasi timp în cavitatile drepte si cele stangi.
Diastola generala, adica relaxarea intregii inimi, se suprapune pe diastola ventriculara, dar dureaza mai putin decat aceasta, din cauza sistolei atriale care incepe în ultima perioada a diastolei ventriculare. La un individ normal au loc 70-80 de revolutii cardiace pe minut, care reprezinta bataile inimii. Contractiile cardiace depind de doua mecanisme reglatoare -; unul intracardiac si altul extracardiac.
Mecanismul intracardiac are o actiune specifica cu urmatoarele proprietati:
- automatismul, proprietatea de a-si crea stimuli exitatori;
- excitabilitatea, o proprietate a materiei vii;
- conductibilitatea, proprietate de a conduce stimulul;
- contractibilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie.
Automatismul si conductibilitatea se datoreaza tesutului specific si explica activitatea specifica, ritmica a inimii. Frecventa ritmica a inimii este controlata de nodulul Keith si Flack, denumit si nodulul sinusal, care emite stimuli speciali, fapt pentru care ritmul cardiac normal se mai numeste ritm sinusal.
Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic si parasimpatic. Simpaticul (adrenalina, efedrina si celelalte substante simpatomimetice) accelereaza ritmul cardiac, iar parasimpaticul il rareste.
In ceea ce priveste fiziologia vaselor: sistemul vascular este alcatuit dintr-un segment arterial, unul venos si altul limfatic.
Arteriile conduc sangele de la inima spre periferie. Peretii arteriilor sunt mult mai grosi în comparatie cu ai venelor si, în interior, au o tunica (intima) alcatuita din celule endoteliale, o tunica medie formata din fibre speciale elastice dispuse circular si o tunica externa alcatuita din fibre conjunctive elastice.
Datorita structurii elastice, aorta si vasele mari inmagazineaza o parte din energia dezvoltata de cord în sistola si o restituie în diastola, transformand undele de sange trimise de cord intermitent intr-o curgere continua. Pentru asigurarea circulatiei ritmice pompa cardiaca trebuie sa invinga rezistenta vasculara, deci sa functioneze ca o pompa cu presiune, presiunea fiind factorul principal -; forta de contractie a cordului, precum si factorul secundar -; rezistenta vasculara.
Circulatia sangelui în vene are loc ca o consistenta a circulatiei în artere si capilare. Actiunea de pompa a inimii este suficienta pentru a asigura intoarcerea sangelui catre inima.