Pe stomacul gol sau după o masă copioasă, intestinul nu conţine mai mult de 500-1500 ml de gaz. Mirosul neplăcut ai gazului intestinal se datorează prezenţei, in cantitate infimă, a unor compuşi ce conţin sulf: metanetiol, dimetil sulfide, hidrogen sulfurat, acizi graşi cu lanţuri scurte, scatoli, amine volatile şi amoniac.

Gazul din tubul digestiv nu are aceeaşi componenţă în diferite segmente ale sale; sunt variaţii care depind de modul de producere a lui. În stomac, gazul provine în cea mai mare parte din aerul înghiţit şi conţine mai ales azot şi oxigen.

În duoden, gazul predominant este bioxidul de carbon, care este produs de acţiunea acidului clorhidric asupra bicarbonaţilor sau acizilor graşi alimentari. Gazele se mai produc prin acţiunea bacteriilor asupra diferitelor componente alimentare din interiorul intestinului.

Care sunt simptomele?
Cele trei mari sindroame clinice funcţionale ce se referă la gazul din tubul digestiv sunt: eructaţia cronică repetativă (eliminarea de gaz pe gură), balonarea şi durerea abdominală, balonarea şi eliminarea succesivă de gaze prin rect.

Metode de tratament:
Încearcă să renunţi la alimentele care au un potenţial formator de gaz: fasolea, varza, ceapa, merele, perele, piersicile, prunele, porumbul, cartofii, laptele, îngheţata, brânza moale, tărâţele procesate. Sunt considerate mai puţin producătoare de gaze: orezul, bananele, citricele, brânza tare, carnea, untul, ouăle, iaurtul nepasteurizat.

În ceea ce priveşte medicaţia, utilizarea de cărbune activat nu a dat rezultatele scontate. S-au observat însă ameliorări după utilizarea de prokinetice. Atenţie, nu se utilizează anticolinergice, deoarece pot agrava situaţia clinică. (După Săptămâna)