Mâncărimile pielii constituie o neplăcere comună care poate fi provocată de modificarea unei gene, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici publicat în American Journal of Human Genetics şi preluat de BBC. Descoperirea este valabilă mai ales în ceea ce priveşte mâncărimile pielii picioarelor.

Descoperirea cercetătorilor de la Colegiul regal din Londra ar putea sta la baza unor noi tratamente mai eficace pentru bolile de piele care numără, printre simptome, mâncărimile pielii. Mâncărimile cronice pot fi provocate de boli ale pielii, precum eczemele, sau pot fi simptomul unor boli interne, precum insuficienţa renală sau maladiile ficatului.
Mancarimile pielii - o neplacere care poate fi provocata de modificarea unei gene
De asemenea, mâncărimile pielii pot apărea după terapiile anti-cancer sau cu calmante puternice, precum morfina, iar cazurile severe pot provoca insomnii şi cicatrice. Deşi constituie una dintre cele mai comune probleme în dermatologie, există foarte puţine terapii împotriva mâncărimilor.

Profesorul John McGrath, autorul studiului, a studiat o familie mare din Brazilia care suferea de o boală numită amiloidoză cutanată primitivă (PLCA). Maladia este foarte comună mai ales în ţările din America de Sud, iar în Marea Britanie au fost diagnosticate câteva mii de cazuri. Cercetătorul a descoperit că boala este provocată de varianta unei gene din piele numită oncostatin M receptor-beta (OSMR). Celulele cu formele mutante ale genei nu răspund cum trebuie la moleculele de semnalizare, care declanşează un răspuns antiinflamator.

În mod normal, mâncărimile ar putea fi prevenite prin procesul antiinflamator. McGrath, care este şi preşedinte al Societăţii europene pentru cercetări dermatologice, a indicat că mai sunt necesare studii pentru a pune la punct noi tratamente împotriva acestei neplăceri.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment