Atât tipul 1 cât și tipul 2 de herpes simplex sunt rezidenți într-o stare latentă în fibrele nervoase care conduc sensibilitatea de la nivelul pielii. În timpul unui atac viral, virusul se multiplica pe traiectul nervilor și la suprafața pielii și produce leziunile specifice acestei infecții.
După vindecare, virusul nu se mai multiplică cu aceeași rată și se retrage de la nivelul pielii în lungul fibrelor nervoase, revenind la starea latentă, fără semne clinice, de dinaintea infecției. Primul atac viral are loc de obicei la copii sau tineri și sunt de regulă forme ușoare sau subclinice. În zonele suprapopulate din tarile subdezvolatate s-a constatat că toți copii au fost infectați înaintea vârstei de 5 ani.
Infecțiile cu virusul herpes simplex tip 2 au loc în special după pubertate și de cele mai multe ori se transmite pe cale sexuală. Simptomele apar încă de la prima infecție.
Infecția este transmisă de la o persoană cu o infecție activă sau de la un individ fără simptome. Virusul se găsește în salivă și în secrețiile genitale în timpul atacului viral și persistă câteva zile sau chiar săptămâni după vindecare. Cantitatea de viruși eliminată în timpul episodului infecțios este de 100 sau chiar 1000 de ori mai mare decât în perioada de inactivitate. Transmiterea se face prin contact direct cu secrețiile ce conțin virusurile.
Leziunile sau rănile minore ale pielii constituie porți de intrare pentru viruși și înlesnesc contractarea infecției. Virusul poate fi inoculat în orice zonă a corpului pentru a produce o nouă infecție, chiar dacă a existat sau nu o infecție anterioară cu oricare tip viral.
După prima infecție se dezvoltă o anumită imunitate față de herpes simples, însă acesta nu oferă o protecție totală împotriva viitoarelor recidive. Atunci când imunitatea este precară, atât prima infecție cât și următoarele episoade infecțioase, tind să aibă o frecvență mai mare și să fie mult mai grave și persistente.
Prima infecție herpetică poate fi ușoară și să treacă neobservată, însă de cele mai multe ori manifestările clinice sunt mai severe decât în cazul recurentelor. Față de tipul 1, infecțiile inițiale cu tipul 2 sunt mai marcante.
Herpesul este o infecție virală comună, provocată de virusul herpes simplex ce se prezintă sub forma unor vezicule pruriginoase pline cu fluid. Majoritatea oamenilor au parte de cel puțin un episod viral cu herpes simplex în cursul vieții. Există două tipuri principale de virus herpes simplex: tipul 1, asociat mai ales cu infecțiile faciale și tipul 2, care prezintă de regulă afectare genitală.
Nu există un vaccin pentru a preveni aceasta boala contagioasă, dar există câteva metode de prevenție înainte și în timpul infecției. Dacă apare o senzație de arsură, înțepătură sau mâncărime într-o zonă a corpului în care a existat o infecție herpetică, trebuie evitat contactul acelei zone cu alte persoane.
În cazul gingivostomatitei herpetice, trebuie evitat sărutul, folosirea la comun a cănilor, paharelor, balsamelor de buze.
Complicații
Infecții oculare
Infecția cu herpes simplex poate produce keratită herpetică, sensibilitate la lumină, secreții oculare, conjunctivită, ulcere superficiale ale corneei;
Infecții ale gatului;
Eczema herpetică
Constă în apariția unor erupții întinse pe față sau în altă zonă a corpului, asociată cu mărirea ganglionilor și cu febră;
Afectare nervoasă
Paralizii temporare, foarte rar meningita;
Nu există un tratament care să producă eradicarea virusului. Singurele terapii disponibile în momentul de față sunt reprezentate de medicamentele antivirale care au o eficiență îndoielnică.