Perioada antepreşcolară se caracterizează printr-un metabolism sporit, dominat de procesele anabolice şi de o creştere şi dezvoltare rapidă. La naştere masa corporală a copiilor din mediul urban variază între 3683 g ± 20,57 pentru băieţi şi 3491 g ±21,15 pentru fete, iar înălţimea este de 52,16 cm ± 0,08 pentru băieţi şi 51,30 cm ± 0,09 pentru fete.
Copiii din mediul rural au înălţimea mai mică cu circa 2-3 cm şi masa corporală mai redusă cu 0,6-1,5 kg. Pe parcursul acestei perioade la băieţii din mediul urban înălţimea creşte la 1 an, 2 şi 3 respectiv cu 24 cm, 10 cm şi 8 cm, iar masa - cu 6,8 kg, 2,5 kg şi 2,3 kg. Circumferinţa toracică se măreşte cu 1,5-3,5 cm. Creşterea staturo-ponderală la fete este ceva mai redusă. Se schimbă înfăţişarea corporală, proporţiile corpului, dimensiunile capului se micşorează relativ de la 1/4 - la naştere până la 1/5 - la vârsta de 2-3 ani.
Intens se desfăşoară procesele de reînnoire a ţesutului osos, se schimbă structura lui - apare substanţa osoasă compactă. Pe parcursul primilor 2 ani de viaţă apar centre de osificare în unele oase carpiene, ale femurului, în părţile epifizare ale braţului. Osificarea coloanei vertebrale se efectuează treptat. La noul-născut centrele de osificare sunt localizate în corpul şi apofiza vertebrei, coloana vertebrală este aproape rectilinie şi abia la 6-7 săptămâni, când copilul încearcă să-şi ridice şi să-şi susţină capul, se formează curbura cervicală; la 9-12 luni, când copilul începe să stea în picioare, se modelează curbura lombară, iar cea toracică se formează şi mai târziu.
Destul de intens cresc oasele craniului pe parcursul primului an de viaţă, când masa creierului se măreşte de 2-2 1/2 ori. Fontanela mică se încheie la vârsta de 2-3 luni, cea mare la 1 an - 1 an şi 3 luni. Conţinutul ţesutului osos bogat în substanţe organice (colagen) determină gradul lor înalt de elasticitate şi flexibilitate. Ca urmare, apariţia unor condiţii nefavorabile, cum sunt, de exemplu, poza îndelungată şi incorectă în pătuc, plimbarea copilului în braţe în una şi aceeaşi mână, pot provoca deformarea coloanei vertebrale toracice.
Creşterea şi dezvoltarea sistemului muscular în această perioadă este neuniformă şi departe de a fi terminată. Pe parcursul primului an de viaţă se dezvoltă mai întâi musculatura de la nivelul rădăcinii membrelor şi de la nivelul trunchiului. Ulterior, în legătură cu sporirea activităţii motorii, se dezvoltă muşchii membrelor superioare, inferioare, se schimbă tonusul şi treptat scade cronaxia musculară. La vârsta de 3 ani mişcările copilului sunt de acum bine coordonate, nivelul de excitare şi de mobilitate a sistemului neuromuscular îi dă posibilitate acestuia să-şi menţină bine echilibrul, să se deplaseze în spaţiu şi să alerge.
La această vârstă se produc schimbări considerabile în sistemul cardiovascular. La nou-născut cordul constituie 0,8% din masa corpului, la 8 luni masa lui se dublează, la 4 ani se quadruplează. Muşchiul cardiac e alcătuit din fibre musculare subţiri bine vascularizate, cu o reţea bogată de fibre nervoase, viteza de circulaţie sanguină sporită, diametrul relativ mai mare al arterelor şi capilarelor facilitează activitatea inimii, sporeşte aprovizionarea ţesuturilor cu substanţe nutritive şi oxigen. La copiii de vârstă fragedă cantitatea de sânge la 1 kg de masă este relativ mai mare şi cu vârsta scade treptat. Concomitent se micşorează şi frecvenţa contractării cordului care în primele luni de viaţă constituie 120-140 / min., la un an - 110-120 / min., la 3-4 ani -100-110 / min. Ritmul funcţionării cordului este nestabil şi se modifică rapid sub influenţa factorilor externi. Adaptarea activităţii inimii ia necesităţi de irigare sporită are loc în special prin creşterea minut - volumului cardiac care este aproape dublu faţă de cel al adultului.
Sistemul respirator în primii ani de viaţă de asemenea are particularităţile sale. Căile respiratorii superioare - cavitatea nazală, faringele, traheea - sunt înguste, acoperite cu un înveliş mucos bine vascularizat, sensibil la agresiunea factorilor iritanţi fizici, chimici şi microbieni, favorizează infecţiile cavităţilor nazo-faringiene în această vârstă. Inelul limfatic Waldeyer poate servi ca sediu al unor procese hipertrofice sau inflamatoare. Ţesutul pulmonar are căi limfatice relativ largi cu o reţea bogată de vase sanguine şi puţine fibre elastice.
Ţesutul interstiţial e bine dezvoltat. Acinul e alcătuit dintr-o singură cameră, suprafaţa alveolară e mică, constituie 6 m2 (la adulţi - 200 m2). În perioada de vârstă de la o lună până la 1 şi 1/2 am volumul plămânilor creşte de 4 şi 1/2 ori. Particularităţile de dezvoltare a cutiei toracice -forma îngustă sus, plasarea coastelor sub un unghi drept faţă de coloana vertebrală, cupola diafragmei ridicată - condiţionează o respiraţie superficială cu o amplificare limitată Necesitatea organismului în aprovizionarea ţesuturilor cu un înalt nivel de O2 este compensată prin frecvenţa respiraţiei. Nou-născutul are o frecvenţă respiratorie de 45-55 respiraţii / min., copilul de 1 an - 35 respiraţii / min., de 2 ani - 32 respiraţii / min., de 3 ani - 30 respiraţii / min., de aceea minut-volumul respirator raportat la 1 kg de masă la copiii de 3 ani e mai mare decât la adulţi de 2 ori.
În primii ani de viaţă se produc schimbări morfofuncţionale în aparatul digestiv. Stomacul nou-născutului este acoperit cu o mucoasă bine vascularizată, conţine glande gastrice care posedă o activitate scăzută. În primul an de viaţă cavitatea stomacului creşte continuu de circa 15 ori. Dacă alimentaţia copilului este naturală, golirea stomacului are loc după 2 ore, iar a celui alimentat artificial după 3 ore şi numai după 3-4 şi 1/2 ore se evacuează stomacul când alimentaţia este mixtă. Dentiţia temporară se dezvoltă în primele 30 de luni de viaţă. La 6 luni copilul are un dinte, Ia 10 luni - 4 dinţi, la 24 de luni - 16 dinţi, la 30 de luni - 20 dinţi. Odată cu ivirea dinţilor temporari şi cu trecerea la alimentaţia suplimentară creşte grosimea membranei musculare a stomacului, aciditatea sucului gastric şi activitatea enzimelor.
În vârsta antepreşcolară se produc schimbări morfofuncţionale în aparatul urinar. În primul an de viaţă creşte masa viscerală a rinichilor, se înmulţesc şi se alungesc tubii renali. Capacitatea vezicii urinare creşte de la 50 cm3 la nou-născut la 200-280 cm3 la copilul de 1 an şi până la 250-400 cm3 la copilul de 2-3 ani; cantitatea de urină creşte de la 5 cm3/kg. corp în primele zile până la 80-90 cm3/kg. corp la sfârşitul primului an de viaţă. Aparatul urinar la copilul mic funcţionează cu un efort mai ridicat, deoarece el elimină de 2 ori mai multă urină pe kg. corp decât la adult.
Schimbări esenţiale la această vârstă au loc şi în sistemul nervos central. Dezvoltarea creierului este legată de evoluţia proceselor de mielinizare a sistemelor funcţionale necesare pentru menţinerea vieţii nou-născutului şi sugarului, ce contribuie la realizarea treptată a unui tablou neurofiziologic relativ asemănător cu cel al adultului.
Pe baza reflexelor necondiţionate apar reflexele condiţionate care sunt realizate de emisferele mari ale creierului; ele au un caracter temporar, apar şi dispar în anumite condiţii. Cel mai timpuriu reflex condiţionat alimentar care apare către săptămâna a doua de viaţă este reflexul poziţiei pentru supt. În decursul lunii a 2-a şi a 3-a se formează reflexe condiţionate de receptorii vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi ş.a. O îmbinare corectă a unor şi aceloraşi reflexe condiţionate, repetate timp îndelungat, devine stabilă şi contribuie la formarea stereotipului dinamic, care poate fi format deja din lunile a patra - a cincea. Stereotipul uşurează reacţia copilului la condiţiile mediului ambiant.
De aceea respectarea strictă a regimului, alternarea raţională a somnului, perioadei de veghe, a alimentaţiei şi a plimbărilor contribuie la formarea unor deprinderi stabile şi pozitive. In cortexul cerebral procesele de iradiaţie predomină faţă de cele de concentraţie cu atât mai mult cu cât este mai mic copilul. Aceasta contribuie la faptul că apariţia unei excitaţii într-o anumită zonă a cortexului cerebral, de exemplu în cea alimentara, provoacă o reacţie excitantă totală: copilul devine neliniştit, manifestă o activitate motorie generală, plânge.
Dimpotrivă, apariţia unui proces de inhibiţie într-o anumită parte repede se transmite pe suprafaţa cortexului cerebral şi provoacă somnul. Datorită predominării proceselor de iradiaţie mişcările la copil sunt puţin coordonate, incorecte. Dacă pe parcursul primului an de viaţă reflexele condiţionate pot fi elaborate pe baza celor necondiţionate, iar conexiunile condiţionate - sub acţiunea nemijlocită a excitanţilor, apoi mai târziu ele pot fi elaborate şi sub acţiunea unor excitanţi verbali.
Dezvoltarea psihomotorie a copilului în primii 3 ani decurge în următoarea succesivitate. la 2 luni el începe să ridice capul; la 4 luni aşezat ventral ridică şi roteşte capul; Ia 5-6 luni stă aşezat fără ajutor; la 8 luni se deplasează târându-se; la 9 luni se ridică din poziţia culcat în poziţie aşezat; la 10 luni se ridică în picioare fiind susţinut; la 11 luni merge cu sprijin; la 12 luni merge de sine stătător. La 3 luni copilul prezintă reflexul tonic al mâinii; la 4 luni prinde obiectele cu toată mâna; la 6 luni poate să flecteze degetele; la 8 luni duce obiectul la gură, fenomenele paratonice discresc şi dispar către vârsta de 3 ani. Între 2-3 ani se perfecţionează mersul şi echilibrul, ceea ce permite copilului să urce trepte, să meargă pe plan înclinat şi să se caţăre.
Dezvoltarea şi stabilirea vorbirii la copii se desfăşoară conform legilor formării conexiunilor condiţionate. În prima lună copilul trece de la ţipătul monoton la cel modulat, începând cu luna a doua ţipătul lui devine diferenţiat, ca semn al unor efecte de mulţumire sau nu (de durere, de foame, de somn), emite grupe de sunete. Conform datelor lui M. Kolţov (1973), la 7-8,5 luni copilul silabiseşte "ba-ba-ba”, la 8,5-9,5 luni repetă silabele cu intonaţii diferite, la 9,5-10 luni pronunţă primele cuvinte, alcătuind din silabe repetate “mama”, “tata”. Încă în prima jumătate de an copiii înţeleg intonaţia vocii, mai târziu deseori însoţesc mişcările cu rostirea silabelor.
La 8 luni copilul îndeplineşte la rugămintea adultului mişcările învăţate, la 10 luni repetă după adulţi diferite sunete şi silabe: La vârsta de un an copilul pronunţă 10 -15 cuvinte, însă înţelege cu mult mai multe. Deosebit de intens se dezvoltă vorbirea pe parcursul anului al doilea de viaţă - apar fraze din. mai multe cuvinte, vocabularul lexical atinge 500 şi mai multe cuvinte. La vârsta de 3 ani vocabularul copilului se îmbogăţeşte şi conţine circa 800-1000 de cuvinte. Ca regulă, vorbirea la copii la această vârstă e încă nedesluşită, fiind caracteristică aşa-zisa gângureală fiziologică, deoarece unele sunete “r”, “l” sunt deseori incorect pronunţate Un mod de joacă activ, contactul cu alţi copii, citirea, demonstraţia tablourilor, desenelor, pronunţarea corectă a cuvintelor de către adulţi contribuie la perfecţionarea şi dezvoltarea vorbirii.
Dimpotrivă, lipsa unei îngrijiri normale, atenţia insuficientă din partea adulţilor, boala, intoxicaţiile reţin dezvoltarea psiho-motorie a copilului.
Dezvoltarea aparatului vizual parcurge un proces îndelungat şi complex. La vârsta de o lună copilul îşi poate fixa privirea, la 6 luni coordonează mişcarea globului ocular, la un an poate determina culorile. După vârsta de un an la el se dezvoltă procesele de comparare şi de diferenţiere a obiectelor după formă, dimensiuni. După vârsta de 2,5 ani copilul are posibilitatea de a-şi lărgi cunoştinţele în domeniul relaţiilor spaţiale şi de timp ale obiectelor; el poate opera nu numai cu lucruri prezentate, ci şi cu cunoştinţe despre obiecte, având astfel reprezentări mai voluminoase despre ele. Gândirea este concretă, atenţia-labilă.
Se dezvoltă aparatul auditiv: la sfârşitul lunii a doua copilul ascultă cu atenţie zgomotul, intonaţia vocii. Către lunile a 4-a - a 5-a copilul poate exprima bucuria sau tristeţea, la a 6-a - mânia; între vârsta de 2-3 ani se dezvoltă relaţiile cu alţi copii - el poate să manifeste mai accentuat sentimentele complexe de simpatie, de milă, de gelozie.
La naştere copilul posedă şi un sistem endocrin format deja, care ulterior se modifică neuniform, asigurând statutul hormonal în diferite etape de dezvoltare. Pe parcursul primului an de viaţă acţiunea hormonilor timusului şi ai suprarenalelor contribuie la o creştere şi o dezvoltare mai intensă. La vârsta de 2-3 ani activitatea pronunţată a tiroidei stimulează metabolismul, diferenţierea ţesuturilor, activitatea motorie.
Aşadar, în această perioadă se produc schimbări considerabile în creşterea şi dezvoltarea organismului, perfecţionarea organelor şi sistemelor lui, ce-i permit copilului de a se deplasa de sine stătător şi de a vorbi.