In acest sens se vorbeste despre epidemii de variola, pesta, malarie, scorbut, pelagra etc., care de obicei, aveau raspandire larga printre oameni si care se caracterizau prin morbiditate si letalitate inalta. Deoarece etiologia epidemiilor nu era cunoscuta, ele erau considerate drept fenomene ale naturii, invazii sau nenorocire asupra poporului (de la cuvintele grecesti epi -pe, peste, demos - popor).
Ca documente istorice de o deosebita valoare in acest sens, care atesta existenta epidemiologiei ca stiinta despre patologia de masa, pot servi tratatele lui Hipocrate (460-377 i.e.n), cele 7 carti "Despre epidemii" si "Despre aeri, apa si locuri", influentate de experienta trecutului in lupta cu epidemiile.
Conditionand sanatatea si boala de structurile naturale si sociale ale ecosistemului, scoala hipocratica a deschis calea cunoasterii cauzelor si mecanismelor producerii bolilor care sunt privite, in aceasta epoca, ca rezultat al dezechilibrelor mediului intern ca urmare a unor anumite relatii ale omului cu mediul sau natural si social. Epoca hipocratica a insemnat deja un pas major spre abordarea stiintifica a conceptului de sanatate se de boala, iar preventia a fost ridicata la rang de doctrina (A.Ivan.1990).
In sec.XVI-XVIII progresul de dezvoltare a epidemiologiei ca stiinta este influentat de dezvoltarea matematicii, in special a metodei statistice de analiza a fenomenelor. In aceasta perioada epidemiologia trece de la observarea si descrierea fenomenelor la analiza cauzelor si legitatilor de extindere si manifestare a epidemiilor, conturandu-se tot mai mult ca o stiinta interdisciplinara, care dispune de o metodologie specifica de abordare a problemelor de sanatate la nivel populational.
T. Sudenhaim (1627-1689) pentru prima data separa bolile pe baza febrei in transmisibile si nentransmisibile.
In sec. XVII-XIX, ca rezultat al migratiei populatiei, omenirea se confrunta cu numeroase boli epidemice. O extindere ampla obtine variola, pesta, gripa, tifosul exantimatic, febra tifoida, difteria, tuberculoza, etc., care au servit totodata imbold in dezvoltarea microbiologiei medicale. In a doua jumatate a sec. XIX, datorita lucrarilor lui Pasteur, Coh, Mecinikov, Ivanovski si al. a fost stabilit definitiv rolul microorganismelor patogene ca factor etiologic al bolilor contagioase.
Aceste mari descoperiri ale microbiologiei au influentat mult constientul epidemiologilor multi din care mai apoi utilizeaza notiunea "epidemie" numai referitor la bolile transmisibile (infectioase). De mentionat ca la acest curent apartine scoala sovietica de epidemiologie.
Si totusi, cat D.Zabolitnii, atat si V.Basenin referindu-se la functiile epidemiologului specifica faptul ca de datoria lui este diagnosticarea epidemiei ca fenomen de masa si elaborarea masurilor de insanatosire a populatiei.
I. Gromasevski determina epidemiologia ca stiinta despre legitatile procesului epidemic, indrumand in asa fel, pentru mai multi ani (40-50), fortele epidemiologice numai la studierea epidemiologiei bolilor contagioase.
Mai mult de atat, I.Iolkin determina procesul epidemic drept un lant de focare epidemice, indrumand in asa fel stiinta epidemiologica la studierea si lichidarea focarelor epidemice.
De rand cu latura pozitiva ale scolii sovietice de epidemiologie (studierea aprofundata a epidemiologiei bolilor contagioase), usor se observa latura negativa a acestui curent, indepartarea de la obiectul istoric de studiu al epidemiologiei - sanatatea publica. In loc de a organiza supreavegherea sanatatii publice, masuri de insanatosire a populatiei in intregime, epidemiologul azi este preocupat de ancheta si lichidarea focarelor.
Totodata este necesar de mentionat faptul ca majoritatea scolilor epidemiologice din lume au considerat pe tot parcursul istoriei si continua sa considere obiectul de studiu al epidemiologiei sanatatea publica, indiferent de provenienta morbiditatii.
Din epidemiologii sovietici de vaza primii au sesizat acest lucru O.Baroian si V.Beleakov. Ultimul determina epidemiologia ca stiinta universala a medicinei, preocupata de studierea cauzelor, conditiilor si mecanismului de producere a morbiditatii in populatia umana si elaborarea masurilor de profilaxie a ei. O problema acuta a epidemiologiei contemporane este organizarea sistemului de supraveghere epidemiologica (sanitaro-epidemiologica) a sanatatii publice la nivel national.
Supravegherea epidemiologica (sanitaro-epidemiolgica) prezinta un sistem stiintifico-organizatoric de supraveghere a sanatatii publice si a factorilor ce o determina, care asigura diagnosticarea si pronosticarea oportuna a starilor nefavorabile, precum si elaborarea masurilor adecvate, in scopul prevenirii imbolnavirilor, diminuarii morbiditatii sau eradicarii unor boli in parte.
Supravegherea epidemiologica este in functia directa a serviciului de medicina preventiva, iar obiectul de supraveghere este sanatatea publica. Epidemiologul sau igienistul dirijeaza sanatatea populatiei in intregime, sanatatea colectivelor de munca, de adolescenti, de copii etc. In aceasta si consta deosebirea principala intre epidemiologie si medicina clinica - obiectul de studiu al carei este bolnavl (individul). Precum de datoria clinicianului (terapeutului, infectionistului etc.) este de a constata diagnosticul bolii si de a trata bolnavul, datoria epidemiologului si igienistului este de a diagnostica patologia populatiei si de a lua masuri de insanatosire a ei.
Diagnosticul sanatatii publice se bazeaza pe analiza epidemiologica retrospectiva si operativa (curenta) si in primul rand a morbiditatii in toate aspectele ei, deoarece manifestarile morbide reflecta starea sanatatii populatiei (colectivului).
In rezultatul analizei epidemiologice retrospective poate fi dezvaluita esenta patologiei in intregime sau al procesului epidemic, daca ne referim la bolile contagioase si serveste drept strategie in supravegherea sanitaro-epidemiologica a sanatatii publice.
In rezultatul analizei epidemiologice curente pot fi diagnosticate starile premorbide, a sanatatii publice, in scopul reactionarii rapide prin masuri de profilaxie, insculiv curative, pentru a preveni operativ manifestarile morbide in masa.
O sarcina importanta a supravegherii epidemiologice este studierea, depistarea si supravegherea factorilor ce determina sanatatea publica la diverse forme nozologice in parte, deoarece caracterul evolutiei morbiditatii, starea sanatatii publice, este in functie directa de factorii endogeni si exogeni (naturali si sociali).
Un element important al supravegherii epidemiologice este pronosticarea starilor nefavorabile in baza supravegherii permanente a evolutiei atat a starii de sanatate a populatiei, cat si a factorilor determinanti. Pronosticarea atat in timp, cat si in spatiu serveste drept strategie pentru elaborarea si efectuarea masurilor de preventie deja la stadiul preepidemic.
De mentionat faptul, ca diagnosticarea epidemiologica a sanatatii publice, pronosticarea starilor nefavorabile si elaborarea masurilor adecvate sunt functiile specialistilor de medicina preventiva, ca regula din centrele de medicina preventiva, pe cand controlul sanatatii publice (termen propus de OMS, care u este altceva decat aplicarea masurilor in viata) este functia altor structuri medicale si nemedicale (curativ, veterinar, comunal etc.).
Centrelor de medicina preventiva, la acest compartiment (de control) le revine doar fnctia metodologica de aplicare calificata a masurilor profilactice si antiepidemice, precum si functia de evaluare a eficacitatii cat a masurilor de cotrol, atat si a supravegherii epidemiologice in intregime.
Realizarea programelor de supraveghere sanitaro-epidemiologica a sanatatii publice necesita o modificare structurala si functionala respectiva a Centrelor de Medicina Preventiva, cu organizarea sectiilor respective de diagnosticare si pronosticare a sanatatii publice, analiza epidemiologica etc.
Supravegherea sanitaro-epidemiologica prevede acumularea informatiei cantitative ce caracterizeaza atat populatia microbiana, cat si populatia umana (gazda), atat sistemul ecologic, cat si cel social.
Este vorba de un volum foarte mare de informatie cantitativa, care necesita si prelucrare. Din aceste motive serviciile corespunzatoare necesita inzestrare cu metode si tehnica contemporana, inclusiv tehnologii automatizate de analiza microbiologica, imunologica, fizico-chimica, matematica, precum si profilizarea si perfectionarea specialistilor.
Sarcina principala a serviciului de medicina preventiv la etapa actuala este elaborarea si implementarea programelor de supraveghere sanitaro-epidemiologica a sanatatii publice, referitor la fiecare patologie, adecvate fiecarui teritoriu administrativ.
V. Prisacari,
profesor universitar,
doctor habilitat in medicina
Actualitati in Medicina Preventiva, Materialele Conferintei Stiintifice dedicate celei de-a XXXV aniversare a facultatii Medicina Preventiva.