Conform OMS-lui sistemul teritorial regional al ocrotirii sanatatii cuprinde un teritoriu administrativ si geografic cu un numar de populatie de la 50000 pana la 500mii de oameni. In multe tari anume sistemul regional al ocrotirii sanatatii sta in centrul atentiei, deoarece acest nivel este mai acceptabil din puct de vedere al apropierii, cat si geografic, atat si cultural, conducerii teritoriale cu populatia (WAO, 1988; E. Tarimo, 1991; A. Cassels, K. Jakovsky, 1991; VOZb 1995).
Sarcina principala a Serviciului Medicina Preventiva la etapa actuala este de a elabora programe de supraveghere epidemiologica referitor la fiecare patologie, adecvate fiecarui teritoriu administrativ, precum si implementarea in activitatea CMP a noi forme si metode de supraveghere epidemiologica a maladiilor infectioase si neinfectioase, dependente de mediul ambiant, ocupational, habitual si de instruire, precum si asigurarea functionarii stabile a sistemului informational al medicinei preventive (V. Prisacari, 1997, I. Bahnarel, 2000).
Reiesind din notiunea de supraveghere epidemiologica "...sistem stiintifico-organizatoric de supraveghere a sanatatii publice si a factorilor ce o determina, care asigura diagnosticarea si pronosticarea oportuna a starilor nefavorabile si elaborarea masurilor adecvate in scopul prevenirii imbolnavirilor, diminuarii morbiditatii sau eradicarii unor boli in parte" (V. Prisacari, 1997) sarcinile principale ale supravegherii epidemiologice sunt constatarea diagnosticului epidemiologic, pronosticului starilor nefavorabile, determinarea si aplicarea calitativa a masurilor adecvate la nivel de populatie, modificarea structurala si functionala a Centrelor de Medicina Preventiva.
O sarcina importanta a supravegherii epidemiologice este asigurarea volumului necesar si calitativ de informatie cantitativa initiala pentru realizarea diagnosticului epidemiologic. La etapa actuala a crescut semnificativ rolul informatiei privind masurile de dirijare, planificare, pronosticare a populatiei si starii sanitaro-epidemiologice a tarii, inclusiv datele despre morbiditatea generala, infectioasa si parazitara, morbiditatea profesionala, morbiditatea cu pierderea temporara a capacitatii de munca, intoxicatiile alimentare, caracteristica igienica a factorilor de risc care influenteaza sanatatea colectivitatilor si societatii, indicatorii privind aplicarea legislatiei de asigurare a bunastarii sanitaro-epidemiologice a populatiei si de activitate etc. Un element important este crearea in Centrele de Medicina Preventiva a sectiilor decolectare, sistematizare, depozitare si analiza metodologica a informatiei, dotate cu echipament contemporan de calcul.
Dupa parerea OMS-lui sarcina principala a sistemului de informatie la nivel de raion este asigurarea informationala a tuturor masurilor, inclusiv nemedicale, de care depinde direct imbunatatirea sanatatii populatiei raionului. Informatia social-economica, culturala, demografica si epidemiologica privitor la populatia raionului este necesara pentru determinarea directiilor prioritare de activitate, planificarea schimbarilor in sistemul de ocrotire a sanatatii si evaluarea rezultatelor obtinute (Anker M., 1993; VOZ, 1995).
O parte componenta de baza al sistemului de supraveghere epidemiologica este diagnosticul epidemiologic (V.D.Beliakov, Iafaev R.H., 1989; B.L. Cerkasskii, 1990; E.N. Shliahov, 1991; V. Prisacari, 1997).
Particularitatea principala a diagnosticului epidemiologic spre deosebire de cel clinic consta in obiectul de studiu, care nu este nici bolnavul la nivel de individ, dar boala la nivel de populatie. Precum de datoria clinicianului (terapeuturlui, infectionistului etc.) este de a constata diagnosticarea bolii si de a trata bolnavul datoria epidemiologului si igienistului este de a diagnostica patologia populatiei si de a lua masuri de prevenire sau combatere (V. Prisacari, 1998).
Pe parcursul istoriei, epidemiologia este preocupata de cunoasterea cauzelor si mecanismelor producerii bolilor in populatia umana si elaborarea masurilor de prevenire, iar boala este privita ca rezultat al dezechilibrelor mediului intern ca urmare a unor anumitor relatii ale omului cu mediul sau natural si social (A. Ivan, 1990).
Anume din aceste considerente o sarcina importanta a diagnosticului epidemiologic este studierea si depistarea factorilor (conditiilor) ce determina sanatatea publica la diverse forme nozologice in parte, deoarece caracterul evolutiei morbiditatii, starea sanatatii publice este in functie directa de factorii naturali si sociali.
Diagnosticul epidemiologic se bazeaza pe analiza epidemiologica retrospectiva si operativa a morbiditatii in toate aspectele ei, deoarece manifestarile morbide reflecta starea sanatatii populatiei in raport cu mediul inconjurator (Kovaliova E.R., Iafaev R.H., 1989; B.L. Cerkasskii, 1990; E.N. Shliahov, 1991; V. Prisacari, 1997).
In ultimile doua decenii diagnosticul epidemiologic este orientat la diagnosticarea preepidemica (premorbida), care are ca scop prioritar pronosticarea si prevenirea situatiilor nefavorabile, in baza constatarii unor semne timpurii - prevestitoare. Anume din acest punct de vedere, diagnosticarea preepidemica are un rol deosebit in realizarea supravegherii epidemiologice.
Este necesar de a face deosebie intre conditiile (premizele) si prevestitorii situatiilor epideiologice. In calitate de premize servesc fenomenele naturale si sociale care conditioneaza patologia populatiei, iar prevestitorii - sunt semnele precoce al debutului interactiunii sistemului parazitar, care atesta posibilitatea transformarii lui in proces epidemic manifest in conditiile de influenta a factorilor nefaborabili - sociali si naturali.
De aceeasi parere sunt si savantii igienisti E.N. Kytepov (1993) mentioneaza ca actiunea intensiva si (sau) de lunga durata a factorilor mediului inconjurator asupra organismului omului provoaca aparitia starilor premorbide, care difera de la norma, dar si de la patologie.
Dupa parerea G.I. Sidorenko si E.N. Kytepov (1994) studirea si evaluarea starii de sanatate a populatiei in legatura cu actiunea factorilor mediului ambiant se efectueaza in doua directii. Una din ele a devenit traditionala, deja raspandita in practica si se bazeaza pe fixarea si evaluarea schimbarior manifeste in sanatatea populatiei (procesele demografice, morbiditatea, invaliditatea). A doua directie, are o extindere mai mica si se bazeaza pe studierea si evaluarea tarilor functionale ale organismului, depistarea starilor premorbide.
Frecventa ultimilor in populatia umana atinge valori semnificative. Dupa parerea autorilor printre muncitorii diferitor unitati de productie de la 4 pana la 40% persoane au dereglari de adaptare, care necesita studii clinice aprofundate in scopul determinarii diagnosticului si indicarii tratamentului.
Devine tot mai actuala problema elaborarii metodologiei diagnosticului premorbid, care in fond ar permite in mod sistemic de a determina legitatile de formare a nivelurilor de sanatate, perioada probabila de trecere ale acestor schimbari in forme nozologice de boala, de a evalua actiunea factorilor mediului inconjurator asupra organismului omului nu numai utilizand nivelul indicatorilor patologiei, dar si in baza riscului de dezvoltare a lor, de a tetermina semnificatia factorilor in formarea efectelor nefavorabile la diverse grupe de populatie. Existenta metodelor de diagnosticare premorbida de evaluare cantitativa a profunzimii si tendintei procesului pot servi totodata drept baza pentru elaborarea stiintifica si argumentata a masurilor de prevenire, care se includ in notiunile de profilaxie primara si secundara.
G.I. Sidorenko, M.P. Zaharcenko si al. (1993) noteaza trei niveluri de stare prenozologica: sanatate absoluta, cand la om nu exista nici un fel de tulburari ale structurii, functiei si a rezervelor de adaptare; practic sanatos, cand au loc unele tulburari ale componentelor mentionate de sanatate, insa ele nu influenteaza indeplinirea functiilor biosociale ale individului fiind totodata, usor normalizate; stare premorbida, cand apar tulburari invederate, care atesta posibilitatea imbolnavirii, daca nu vor fi primite masurile corespunzatoare de profilaxie.
Metodele de diagnosticare prenozologica sunt mai complicate decat cele de diagnostic nozologic, si necesita maiestrie si utilizarea metodelor stabilite si sensibile, cum ar fi cele hromatospectrometrice si imunologice, biochimice si ultrasonore.
De exemplu, monitorizarea imunologica a contingentului aparent sanatos al populatiei infantile in opt localitati rurale din Republica Moldova cu nivel diferit de utilizari a pesticidelor si a ingrasamintelor minerale a scos in evidenta o dependenta directa al gradului de alterare a functiilor imune in dependenta d cantitatea acestor substante folosite in agricultura (A. Kozliuc, Gh. Cusnir, 1994).
M. Sandu, V. Popov si al. (1994) au elaborat o metoda sensibila de analiza a nitratilor in ser si sperma. Aceste metode permit determinarea concentratilor mai mici de 0,1mg/dm3 de nitrati in aceste substrate biologice fara o pregatire speciala.
Tot un exemplu model de cercetari ale starilor premorbide prezinta lucrarea prof. Ostrofet Gh. (2000), care include caracteristica sanitaro-igienica a conditiilor de munca si dependenta starilor premorbide de factorii principali ai procesului de munca a operatorilor terminalelor video. Starile premorbide au fost determinate in baza examenelor medicale complexe si investigatiilor de laborator, inclusiv biochimice, iar masurile igienice elaborate si implimentate de autor au contribuit efectiv la prevenirea imbolnavirilor si reducerea morbiditatii printre lucratorii terminalelor video.
De mentionat, ca in conditiile Republicii Moldova in protectia sanatatii populatiei, rolul primordial ii revine Serviciului de Medicina Preventiva.
Sidorenko G.I. si coaut. (1993) recomanda in legatura cu lansarea conceptiei de diagnosticare prenozologica de a elabora si o noua conceptie de pregatire a medicilor - specialisti in medicina preventiva, bazata pe insusirea metodelor de diagnostic a starilor de sanatate la oamenii sanatosi, atat la nivel de individ, cat si la nivel populational si national. Scopul strategic este de a forma medici - specialisti in sanatatea omului sanatos, adica a igienistilor in adevaratul sens al cuvantului.
Dupa parerea lui Retnev V.M. (1991) reorganizarea activitatii medicilor igienisti din Centrele de Igiena si Epidemiologie se reduce la urmatoarele: de ai elibera pe medicii igienisti de functia de control a indeplinirii normelor sanitare si sanctionarea contravenientilor, de a le asigura asa functii cum ar fi analiza sanatatii populatiei si constatarea legaturilor cantitative intre gradul de deteriorare a sanatatii si conditiile de munca, habituale, modul de viata; determinarea pronosticului pentru colectiv, regiune, raion, oras, intreprindere, institutie, fiecarui cetatean, iar centrele de medicina preventiva de toate nivelurile trebuie sa se restructureze in directia diagnosticarii prenozologice.
Activitatea principala a medicului sanitar trebuie sa fie organizarea examenelor medicale profilactice a populatiei cu participarea lui nemijlocita si analiza rezultatelor, adica in diagnosticarea prenozologica igienica. In legatura cu aceasta, el trebuie sa fie pregatit in domeniul diagnosticarii prenozologice nu mai putin, dar mai mult decat medicul de profil curativ, deoarece el trebuie sa diagnostice (constate) nu boala, dar nivelul de sanatate si cele mai precoce semne de tulburare a ei.
In legatura cu aceast este necesar de a introduce corective esentiale si in conceptia de pregatire a medicilor de medicina preventiva, ce presupune in primul rand abordarea metodologica si metodica a evaluarii starii de sanatate la nivel individual, populational si national, in special in diagnosticul prenozologic.