La 25 mai, dupa cum stiti, in RM se vor desfasura alegerile locale. Vom alege consiliile locale, primarii satelor si oraselor, consilierii raionali.

Cineva mi-a spus ca se vor trece si aceste alegeri si vom avea tot aceea ce am si avut. M-am intristat ca unii considera ca totusi nu se va schimba nimic. Apare intrebarea - de ce atunci facem alegeri? Pentru cine? Oare nu este clar ca alegerea este desemnarea prin vot a unei persoane pentru anumit post in Organele Puterii de Stat sau in alte Organe?

A alege inseamna a prefera, a deosebi pe cineva, a curata prin selectare, a hotari si, daca doriti, a decide. Decizia, o iau, de obicei, alegatorii care sunt implicati in acest proces, numit campanie electorala.

Trebuie sa recunoastem ca pana la introducerea buletinului de vot in urna de catre dstra, tot dstra veti fi convinsi de catre concurentii electorali sa o faceti prin diferite metode - legitime sau, cu parere de rau, chiar si neligitime. Nu stiu cum dstra, dar pe mine ma supara si nu pot suporta folosirea mijloacelor murdare, metodelor murdare in campania electorala. Cat de cuminti nu ar fi unii candidati, ei se vor considera ca numai ei vor face treaba. Caci scopurile sunt mult mai mari decat cele scrise, expuse in programele electorale. Inselaciunile, falsificarile, promisiunile, indreptatirile - destul de multe, chiar o sa ne ajunga si pe viitor, pentru urmatoarele alegeri. Si vine timpul cand in sate vor lupta pentru postul de primar - familia X cu familia Y.

Vor mai lupta si cei de pe coasta dealului din sat cu cei din vale. Caci primarul locuieste in una din teritoriile numite - sau in centru, sau in vale, sau pe coasta dealului. Nu mai vorbesc de ciocnirile intre neamuri, ba chiar si intr-o familie, daca opiniile nu corespund.

Nu vom fi lipsiti nici de atacuri la persoana, de la barfeli pana la folosirea gazului lacrimogen, in unele cazuri - si mai mult. Dar toate acestea se fac din simplul motiv - de a dobori cu orice pret pe oponent si a pune mana pe putere, de altele - neavand nici o grija.

Toleranta in alegeri inseamna ascultare, intelegere, cultura, comportament civilizat, stima reciproca. Aceste atribute se atarna la toti - la alegatori si la candidatii electorali.

Stimate alegator, nu admite intoleranta, selecteaza pe parcursul campaniei toata informatia expusa prin organe oficiale. Poti chiar sa o verifici, daca doresti. Chibzuieste, gandeste-te la viitor. Dar nu uita de trecut. Analizeaza si pune pe cantar promisiunile, faptele, atarnarea, respectul si alte momente care te intereseaza.

Stimate concurent, si d-ta arata ca esti tolerant si nu admite de catre colegii tai lipsa de toleranta. Nu face promisiuni goale, nu crede ca esti cel mai destept, arata un comportament civilizat. Demonstreaza prin fapte lucrurile pe care le-ai facut. Vezi in oponentii electorali persoane care au alte viziuni si uita de definitia ca - "daca nu e cu mine - e contra mea". De fapt si oponentul are program electoral si doreste tot bine alegatorilor.

Stimate alegator, esti unicul in stare sa dai dovada de toleranta si ai posibilitatea de o alegere libera, obiectiva si responsabila. Caredos, referitor la alegere, a spus: "Cei buni lasa la o parte ce-i rau si iau ce-i bun ca vanturaroarea; pe cand cei rai - iau ce-i rau si iau ce-i bun - ca sita". (Vasile Sofronie, doctor in medicina)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment