Am citit mai ieri in presa ca mai bine de 75% din populatia RM este saraca.

Pana nu demult, ne obisnuisem cu saracia tuturora, acum ne multumim cu bogatia catorva. Cu buzunarele pline au inceput sa iasa in relief, potrivit principiului nou a repartitiei: „de la fiecare dupa slabiciuni, fiecaruia dupa puteri”, unde s-au dus oare principiile mai vechi, care spuneau: „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi?”. Iar nevoile astazi, contrar vorbei... „Cine munceste are” – sunt mai multe si mai grele ca niciodata.

Mai saptamana trecuta ne-am "bucurat" cu majorarea pretului la gaze si energia electrica. Pentru cei mai saraci ca noi, probabil, „nici painea cea de toate zilele” degraba nu va mai fi accesibila, dupa ce aceasta a ars in brazda unde taranul a varsat atata sudoare si care a ramas astazi mai sarac decat cersetorul de la oras.

Si dupa cum se stie, nimeni nu-i mai nefericit decat cel sarac. Vesnic se osteneste, vegheaza, munceste, pentru ca pe urma altii sa se bucure de roada muncii lui.

Cel sarac e vesnic invaluit de intunericul mizeriei si ziua in amiaza mare. Chiar cand sta in fata, nimeni nu-l vede, cu toata silinta ce si-o da.

Pe langa aceasta, celui sarac, nu i sa da crezare; chiar daca-i invatat si chiar daca spune ceva de folos, celor care-l asculta li se pare ca vorbeste rau; caci vorbele celor saraci nu au crezare. E greu de gasit si o ruda a unui sarac; caci nimeni nu recunoaste ca are vreo legatura cu acela care are nevoie de vreun ajutor. Inca de demult se spunea ca rudele se rusineaza de cel sarac, ca ascund inrudirea lor cu el, iar lumea se fereste de a veni in atingere cu el.

Nu degeaba cei bogati se plimba numai in masini, casele luxoase si le-au ingradit cu ziduri inalte, apar in localuri selectate, unde numai banii grei deschid usa, iar asa-zisii prieteni au pungele la fel de pline ca ei. Dar nu dee Domnul ca intr-o buna zi acesta sa se pomeneasca fara bani – caci cand saracia intra in casa pe usa, stima, prietenia, atentiile si consideratia ies pe fereastra.

Din cauza saraciei deja nimeni nu va da atentie vorbelor sale, prietenii sai cei mai dragi se vor indeparta de el, nenorocirile se vor inmulti si energia ii va scadea; caracterul sau isi va pierde stralucirea si fapta cea savarsita de altii i se va atribui lui.

Inca Pancatantra spunea ca „mai buna-i soarta unui copac uscat, ros de viermi, ars peste tot de soare si care sta pe un pamant sterp decat a celui sarman”. Cel pe care-l pateaza saracia devine un vas al mizeriei, un loc suprem al umilirii, un lacas perpetuum al nenorocirii. Si nu se afla vreo insusire frumoasa, pe care sa n-o intunece saracia. Aceasta, la rand cu batranetea, sunt cele mai rele in viata omeneasca.

Si cu toate ca astazi, practic, suntem saraci, exceptie facand o mana de oameni, dintre miile de nevoiasi, sa ne gandim mereu ca alaturi de noi exista si asa persoane, care de zeci de ori sunt mai napastuiti de soarta decat noi. Si cei ale caror venituri le permit – sa ajute pe acesti oameni, deoarece nu este sarac cel ce nu are nimic; sarac este omul care nu a ajutat niciodata pe nimeni.

Sa retinem:
„Saracia e un alt cuvant pentru moarte” – Anonim.

„Forma suprema a saraciei este dorinta, nu putinatatea averii” – Anonim.

„Saracia invata orice stiinta” – Plautus.

„Nu cine are prea putin, ci acela care doreste mai mult, este sarac” – Seneca. (Vasile Sofronie, doctor in medicina)