Statisticile arată că, în secolul al XX-lea, în lume, aproximativ 100 milioane de persoane au fost victime ale fumatului, conform celui mai recent raport „The Tobacco Atlas", lansat în cadrul celei de-a 15-a Conferinţe Internaţionale „Tutunul sau Sănătatea". În țara noastră, situaţia este la fel de îngrijorătoare. De exemplu, mortalitatea prin cancer pulmonar (boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat) aproape s-a triplat în 25 de ani.
Fumatul ucide de 3 ori mai multi oameni decat in urma cu 10 ani
O altă statistică menționată în acest raport a fost cea referitoare la fumatul pasiv: anul trecut, în toată lumea, au murit 600.000 de nefumători, din cauza fumatului pasiv, victime fiind copiii şi femeile. De aceea, una din principalele ţinte ale acţiunilor de combatere a consumului de tutun o reprezintă copiii şi adolescenţii.

Pentru preveni tabagismul, specialiștii atrag atenția asupra modelului pe care îl reprezintă comportamentul părinților pentru copii. Astfel, în familiile în care nu se fumează, probabilitatea începerii fumatului scade cu aproximativ 75%. Un studiu efectuat pe o durată de 3 ani arată că părinţii care continuă să fumeze, însă în afara casei, descurajează copiii în iniţierea fumatului.

„Dacă părinţii încep să facă ei înşişi ceea ce le cer copiilor lor, adică fie renunţă la fumat, fie măcar nu fumează acasă, dacă mass-media şi medicii atrag atenția despre efectele fumatului, dacă autorităţile iau măsuri pentru scăderea atractivităţii fumatului, atunci mai rămâne o singură cale de «atac»: limitarea locurilor în care adolescenţii sunt încurajaţi să fumeze. Aceasta înseamnă interzicerea fumatului în cluburi, discoteci, baruri şi în toate locurile publice închise în care «e cool să fumezi», dar în care expunerea la fum de tutun ajunge la 94,4%", a declarat doctorul Magdalena Ciobanu, coordonator al Programului Național Stop Fumat.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment