Cchoriomeningită limfocitară este o maladie infecţioasă acută din grupul zooantroponozelor, provocată de virusuri ce se transmit de la animale la om şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, febră, afectarea sistemului nervos central, ce decurge cu semne meningiene, precum şi prin afectarea altor organe.
Virusul choriomeningitic pentru prima dată a fost izolat de către Armstrong în 1934. El face parte din familia Arenoviridae, genul Arenovirus cu dimensiuni între 50-200 nm, conţinând acid ribonucleinic (ARN). Agentul patogen este foarte rezistent la uscăciune, temperaturi joase, unde se poate păstra timp de un an. Totodată el este sensibil la temperaturi înalte (la t° +50°C piere peste câteva minute), la fierbere (+100°C) - momentan. De asemenea, acest virus este sensibil la acţiunea eterului, precum şi la diverse substanţe dezinfectante.
În ultimii ani s-a demonstrat pericolul acestui virus pentru femeile gravide prin transmiterea lui transplacentară şi determinarea constantă a malformaţiilor congenitale la făt.
Sursele principale ale choriomeningitei limfocitare le constituie şoarecii de casă (Mus musculus), iar secundare - şobolanii, cobaii, hamsterii, iepurii, maimuţele, câinii, pisicile, caprinele, ovinele, bovinele, porcinele etc.
La şoareci boala evoluează de cele mai multe ori inaparent (fără semne), ceea ce prezintă un pericol foarte mare, deoarece ei elimină virusul prin urină, materii fecale, secreţii nazale. Infecţia se mai poate transmite la şoareci de la mamă la făt în perioada intrauterină sau la nou-născuţi prin lapte şi alte secreţii. De menţionat, că şoarecii rămân contagioşi pentru toată durata vieţii lor, eliminând permanent virusul în mediul ambiant.
Transmiterea infecţiei de la animale la om se poate realiza prin contact direct, muşcături ori alimente contaminate de urină, materiile fecale, de asemenea şi pe cale de inspirare a aerului, ce conţine aceste virusuri. În ultimul timp sunt aduse dovezi, că virusul choriomeningian mai poate pătrunde în organismul uman prin pielea intactă ori pe cale conjuncţivală. Uneori infecţia se mai poate transmite omului prin înţeparea de către insectele hematofage sau artropode (tăunul, ţânţari, căpuşe, muşte, strechii etc).
Au fost descrise unele cazuri veridice de transmitere a infecţiei de la omul bolnav la cel sănătos.
Virusul choriomeningitic pătrunzând în organismul uman pe diverse căi, atacă în primul rând mucoasa căilor respiratorii. După multiplicarea evidentă a acestui virus în mucoasa căilor respiratorii el nimereşte în sânge (are loc viremia), ducând la apariţia simptomelor de intoxicaţie. La o parte din suferinzi se afectează şi sistemul nervos central, realizându-se prin apariţia meningitei, encefalitei sau a mielitei, ce caracterizează tabloul clinic al maladiei propriu-zise.
Maladia, de regulă, se începe acut, după perioada de incubaţie, care variază între 6-14 zile, mai frecvent 5-7 zile. Din punct de vedere clinic, boala se subdivizează în mai multe forme: gripală, meningiană, meningoencefalitică, parotidiană, pneumonică (pulmonară), miocardică, subclinică şi latentă.
Forma gripală se caracterizează prin dureri acute de cap (cefalee), dureri în orbite şi globii oculari, ascensiune termică până la 38°C, slăbiciune generală, indispoziţie, moleşeală, frisoane, mialgii, artralgii, insomnie sau somnolenţă. La bolnavi se mai determină guturai cu eliminări nazale abundente, tuse uscată, dureri în piept şi glas răguşit.
Forma meningiană se manifestă prin simptome de intoxicaţie mai pronunţate, cu ascensiune termică până la 39-40°C, frisoane, cefalee progresantă, vărsături repetate şi apariţia simptomelor meningiene. De obicei, meningita are un caracter de meningită seroasă acută. În lichidul cefalo-rahidian se determină o majorare evidentă a leucocitelor cu prevalarea sporită ori absolută a limfocitelor, de unde provine şi denumirea maladiei de meningită limfocitară. Dacă maladia ia o aşa întorsătură, bolnavul trebuie cât mai degrabă să se adreseze medicului, să nu se ocupe cu autotratamentul, deoarece la o adresare tardivă pronosticul poate fi imprevizibil.
Pentru forma meningoencefalitică, afară de simptomele menţionate mai sus, se mai caracterizează prin tulburări psihice: excitaţie, nelinişte, uneori halucinaţii, aiureli, dereglări de conştiinţă. De menţionat, că şi bolnavii cu aşa formă de maladie trebuie să se adreseze cât se poate de timpuriu după ajutorul medical, deoarece la o adresare tardivă poate surveni moartea.
Forma pulmonară se exprimă prin simptome de intoxicaţie, frisoane, ascensiune termică până la 38-39°C. Bolnavul simte slăbiciune generală, indispoziţie, dureri de cap, dureri în piept. Pe el îl deranjează tusea mai frecvent seacă, iar uneori cu spută muco-purulentă. Radiologic se determină afectarea pulmonilor.
Pentru forma miocardică sunt caracteristice dureri în regiunea cardiacă, palpitaţii, aritmii, care apar, mai ales în timpul eforturilor fizice. De asemenea se mai determină în această formă simptome de intoxicaţie, frisoane, temperatura ridicată până la 38-39°C, slăbiciune generală, transpiraţii abundente, dispnee.
În forma parotidiană care se întâlneşte foarte rar, sunt afectate glandele parotidiene şi ea necesită diferenţiere de oreion sau parotidită epidemică.
Formele subclinice şi latente din cauza lipsei definitive a simptomelor clinice pot fi confirmate numai prin intermediul datelor de laborator. În ultimii ani s-a stabilit, că infecţia choriomeningitică la gravide se transmite transplacentar, formând malformaţii congenitale. Printre ele mai frecvent se întâlnesc: hidrocefaliea, leziuni chorioretiniene, întârziere mentală, uneori avort.
Dintre formele clinice menţionate mai frecvent se întâlneşte forma meningiană, care are de cele mai multe ori o evoluţie benignă. Diagnosticul choriomeningitei limfocitare se efectuează în secţiile de boli infecţioase.
Măsurile de profilaxie a choriomeningitei limfocitare constau în nimicirea rozătoarelor, în special a şoarecilor şi şobolanilor din locuinţele şi împrejurimile umane. Rozătoarele vor fi distruse prin metode mecanice, fizice şi chimice. La oraşe şi, mai cu seamă la sate, un rol important îl are curăţenia sanitară a terenurilor; gunoaiele trebuiesc arse sau supuse compostării.
În încăperile unde se vor păstra legumele, fructele şi alte alimente, podelele trebuie pavate cu ciment. La construirea localităţilor rurale de tip nou terenurile trebuie să fie curăţite de rozătoare; casele e necesar să se construiască din material dur pentru a nu pătrunde rozătoarele în ele.
Personalul din laboratoare, care vine în contact cu şoarecii, maimuţele, câinii, pisicile, alte animale, trebuie să fie precaut în privinţa infectării cu virusul acestei maladii.