Boala este răspândită pe întregul glob cu excepţia Australiei, fiind mai frecventă în emisferă nordică, mai ales în zonele temperate şi reci. Morbiditatea prin trichinoza nu se cunoaşte exact în nici o ţară, deoarece boala este adesea confundată cu alte afecţiuni, iar nu toţi cei afectaţi prezintă manifestări clinice.
Trichinella spiralis, a cărei larvă provoacă trichinoza la om, este un vierme (limbric) nematod (1,5-4 mm). Ciclul biologic se petrece integral în acelaşi animal, care adăposteşte atât forma adultă, cât şi larva închistată. Pătrunzând în tubul digestiv la om, prin intermediul cărnii infestate, larvele de trichinelă sunt eliberate, prin degenerarea chistului de către sucul gastric.
Peste 5-7 zile larvele libere de chisturi se transformă în viermi adulţi, femelele care maturizându-se pătrund în mucoasa intestinală, unde depun din nou larve (circa 1500 de fiecare femelă, timp de câteva săptămâni). Aceste larve, ulterior nimeresc în sânge şi se fixează în diferite ţesuturi, îndeosebi în muşchii scheletari, pentru care manifestă un tropism special. La om muşchii cei mai intens parazitaţi sunt:
- diafragmali;
- intercostali;
- maseterieni;
- bicepşii;
- muşchii cefei;
- spatelui;
- gastrocnemieni;
- deltoizi;
- oculari externi;
- lingvali şi laringieni.
Rezervorul de infestare este constituit în special de porcine, precum şi alte mamifere (mistreţ, urs, lup, vulpe, bursuc, diferite rozătoare, alte animale carnivore). De la animalele bolnave sălbatice se infestează cele domestice (porcii, câinii, pisicile), mai frecvent fiind sursa de îmbolnăvire pentru oameni. Rareori rezervor de această parazitoză pot fi şi caii. În literatură este descrisă o epidemie de trichinoză la oameni din secolul XIX în Franţa, care a depăşit 1200 de cazuri, fiind infestaţi după consumul în hrană a cărnii crude de cal.
Transmiterea trichinozei la om are loc prin consumul de carne, în special crudă ori neprelucrată suficient termic (păstramă, afumături, mezeluri, frigărui etc), care conţin larve vii de trichinella spiralis, capabile de a realiza în intestin ciclul biologic menţionat mai sus.
Boala nu se transmite de la om la om. Animalele parazitate rămân contagioase timp îndelungat, ca şi carnea acestora, dacă ea nu este congelată.
Receptivitatea este generală şi maladia nu lasă imunitate la om. Trichinoza se începe după perioada de incubaţie, care variază între 2-28 zile, mai frecvent 9-18 zile. În stadiul aflării larvelor în intestin, bolnavii pot prezenta dureri în intestin, inapetenţă, greaţă, diaree nepronunţată. Perioada de invazie musculară a larvelor este însoţită de apariţia durerilor în muşchi, ultimii devin tumefiaţi şi dureroşi la palpare. Se ivesc slăbiciuni şi dificultăţi la mers, masticaţie, înghiţire şi respiraţie. Pe piele apar erupţii urticariene (uneori scarlatiniforme), pruriginoase, mai rar hemoragice.
Destul de caracteristice sunt edemele periorbitale şi ale feţii. Invazia musculară şi a altor ţesuturi cu larve este însoţită, de regulă, de febră (38-40°C), care poate persista mai multe zile, uneori 2-3 săptămâni. În formele severe, prin invazia creierului cu larve, apar frecvent tulburări neuropsihice: cefalee, apatie, astenie, vertijuri, confuzie mintală, meningism şi chiar forme de comă cerebrală.
În aceste forme severe mai pot apărea manifestări respiratorii şi semne de miocardită trichinozică. De menţionat faptul, că dacă bolnavii cu astfel de stări nu se adresează imediat la ajutorul medical, la ei maladia poate căpăta un sfârşit tragic.
Pentru trichinoză este caracteristic o majorare evidentă (50-80%) a eozinofilelor în sângele periferic. Perioada acută de diseminare a bolii durează 20-30 zile, uneori şi mai mult. Stadiul de convalescenţă coincide cu faza de închistare a larvelor şi de retrocedare treptată a manifestărilor clinice. În această perioadă radiologic se pot pune în evidenţă focare de calcificare a maselor musculare.
Maladia decurge sub forme clinice uşoare, medii şi severe. În ultimele sunt mai exprimate semnele de intoxicaţie, neuropsihice şi alergice. Însă mai frecvent trichinoză decurge sub forme atipice şi subclinice, care deseori rămân nediagnosticate. Diagnosticul şi tratamentul bolnavilor cu trichinoză se efectuează în secţiile de boli infecţioase.
Profilaxia trichinozei în primul rând constă în controlul riguros de către medicii veterinari a cărnii de porc, alte animale şi a produselor de carne expediate în consum. Examenul trichinoscopic a cărnii trebuie să fie obligatoriu efectuat în toate combinatele de carne şi abatoare atât de stat, cât şi private. Carnea de porc adusă de persoane particulare pentru realizare la piaţă, de asemenea trebuie să fie obligatoriu examinată trichinoscopic. În localităţile, unde se cresc şi se îngraşă porcinele, e necesar de efectuat regulat deratizarea (nimicirea şobolanilor şi a altor rozătoare).
Distrugerea larvelor din carnea infestată se poate obţine prin: refrigeraţie rapidă la temperatura de - 3 5°C sau congelare şi păstrarea timp de 3 luni la temperatura de - 18°C. O măsură sigură de profilaxie a trichinozei este prelucrarea termică suficientă (fierbere sau frigere) a oricărei cărni (temperatura minimă necesară este +77°C, care trebuie să pătrundă în interiorul bucăţilor de carne).
Se va evita categoric folosirea în hrană a produselor de carne crudă (afumată, frigărui, cioric, mezeluri), obţinute din tăieri necontrolate de organele veterinare. E necesar ca şi porcinele tăiate în sectorul particular să fie controlate la larvele de trichinella de către serviciul veterinar local. Carnea de urs şi mistreţ înainte de consum în hrană în mod obligatoriu trebuie să fie bine prelucrată termic. Nu trebuie de uitat, că trichinoză este mult mai uşor şi mai ieftin de prevenit, decât de tratat.