uitare
  • "Adesea singurul leac al durerilor noastre constă în uitare; dar noi uităm leacul." (Gracian)
  • "Când cineva spune: "Totul în trecut era mai bine", nu înseamnă deloc că pe atunci s-ar fi petrecut mai puţine lucruri rele, ci doar că - spre fericirea ei -lumea le-a dat uitării." (E. Sabato)
  • "Când vrei să uiţi pe cineva, înseamnă că te gândeşti la el." (La Bruyere)
  • "Doar papii şi regii pot să-şi permită să uite numele lor de familie." (G. Cesbron)
  • "Exista frunze care nu cad, oricat de puternic ar fi vantul; exista clipe, oameni si fapte care nu se uita, chiar daca uitarea este o lege a firii." (Anonim)
  • "Fără uitare viaţa este cu neputinţă." (Z. Stancu)
  • "Tot ce nu-i uitare ne uzează substanţa; remuşcarea este la antipodul uitării." (E. Cioran)
  • "Uitarea este leac al multor dureri de pe pământ." (M. Sadoveanu)
  • "Uitarea este remediul nedreptăţilor suferite." (Syrus)
  • "Uitarea este suprema mângâiere a tuturor, şi buni, şi răi." (B. Ştefănescu-Delavrancea)
  • "Uitarea mi se pare o trădare. Uitarea e suprema laşitate." (V. Eftimiu)
  • "Uitarea propriilor defecte naşte obrăznicia." (Democrit)
  • "Viaţa ne învaţă să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a fiinţei." (L. Blaga)

uman

  • "A fi uman înseamnă a înţelege toate comportările oamenilor." (H. de Montherlant)
  • "Nu poţi să fii drept, dacă nu eşti uman." (Vauvenargues)
umbră
  • "A rămâne în umbră? Totul depinde de a cui." (G. Cesbron)
  • "Umbra e o reverenţă pe care lumina o face întunericului." (L. Blaga)
  • "Umbra, imensă sau nulă, pe care ne-o face soarele nu schimbă nici de-o şchioapă statura noastră. El se schimbă, nu noi. Este adevărat când se spune "soarele celebrităţii": gloria este o iluzie de optică." (G. Cesbron)
  • "Umbrele seamănă ce-i drept cu întunericul, dar sunt fiicele luminii." (L. Blaga)
umilinţă
  • "Ne retezaseră limba din gură, ne scoseseră ochii, ne astupaseră urechile. Ne lăsaseră numai saliva din gură. Şi nu i-am scuipat." (Gr. Vieru)
  • "Oamenii nebăgaţi în seamă îşi răzbună umilinţa situaţiei lor prin dispreţul privirii lor." (H. de Balzac)
  • "Picătura când se ceartă cu oceanul e neghioabă şi se umileşte." (Rumi)
  • "Rareori ne consolăm de marile umilinţe; uităm de ele." (Vauvenargues)
  • "Umilinţa din inimă nu-ţi cere ca într-adevăr să te umileşti, ci să fii deschis; numai aşa poţi da şi poţi primi. Mama este umilă în faţa copilului şi grădinarul în faţa trandafirului." (A. de S.-Exupery)
  • "Umilinţa este un viciu. Căci răpeşte atât omului, cât şi lumii, farmecul şi valoarea." (E. Cioran)
unire
  • "Busola şi cârma: una nu este nimic fără cealălaltă." (G. Cesbron)
  • "Când furnicile se unesc, jupoaie pielea leului furios." (Saadi)
  • "Când se strâng mulţi ţânţari, ei înfrâng elefantul cu toată cruzimea şi puterea lui." (Saadi)
  • "Mai bună-i unirea cu un duşman care face bine, decât cu un prieten care face rău." (Hitopadeca)
  • "Piatra nu speră să fie nimic altceva decât piatră. Dar, colaborând, se alătură altor pietre şi devine templu." (A. de S.-Exupery)
  • "Un strop de smoală şi o băltoacă murdară sunt suficiente ca să facă împreună cel mai frumos curcubeu." (L. Blaga)
univers
  • "Dacă universul nu-i decât o pulsaţie ritmică de expansiune şi contractare, atunci e un coşmar." (N. Steinhardt)
  • "Eu nu pot considera universul ca rezultatul unei intamplari oarbe si totusi nu pot gasi nici o dovada de intentie buna, sau macar vreo intentie oarecare, in cele mai mici lucruri." (Ch. Darwin)
  • "Fiecare e pentru sine unicul punct fix în univers. Universul începe şi se sfârşeşte cu fiecare individ, fie el Shakespeare sau ultimul amărât; căci fiecare individ îşi trăieşte în absolut meritele sau nulitatea." (E. Cioran)
  • "Lumea noastră nu este întreg universul. Poate că există un loc unde Christ nu e mort." (G. Greene)
  • "Pământul, fragment al universului, stă mărturie pentru univers." (H. de Balzac)
  • "Spiritul descoperă Identitatea; sufletul, Plictisul; trupul, Lenea. Este unul şi acelaşi principiu de invariabilitate, diferit exprimat sub cele trei forme ale căscatului universal. Acelaşi spirit descoperă Contradicţia; acelaşi suflet, Delirul; acelaşi trup, Frenezia, şi asta pentru a zămisli noi irealităţi, pentru a se sustrage unui univers prea asemănător." (E. Cioran)
  • "Tot ce există în univers constă din materie şi Dumnezeu." (Seneca,)
  • "Toti oamenii treji nu au decat un singur univers, pe cand cei ce dorm au, fiecare, universul lor." (Heraclit din Efes)
  • "Trebuie ca totul să fi existat dintotdeauna pentru ca noi să putem exista un singur minut azi." (M. Maeterlinck)
  • "Un grăunte de nisip este un moment al Creaţiei şi Universului i-au trebuit mii de milioane de ani ca să-l creeze." (P. Coelho)
  • "Un om nu este nici mai bun, nici mai frumos în cuprinderea zvâcnitoare a Universului decât un pom înflorit pe deal." (Gr. Vieru)
  • "Universul este nu numai mai straniu si mai enigmatic decit ne imaginam, dar el este mai straniu si mai enigmatic decit ne putem imagina." (Legile Entropiei)
  • "Universul este un cerc al cărui centru e pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri." (B. Pascal)
  • "Universul nu este prietenos cu utilizatorii." (Axioma lui Throop)
  • "Universul nu se termină la orizontul nostru." (A. Le-miere)
  • "Universul poate fi descoperit în propria ta inimă sau în inima altora. Universul, de asemenea, poate să nu fie descoperit." (N. Stănescu)
  • "Universul rămâne neatins şi păstrează tot ce-i aparţine. Timpul îndelungat nu-1 măreşte şi bătrâneţea nu-l micşorează." (Manilius)
  • "Viaţa întreagă a universului se rezumă la aceste două cuvinte: Vânătoare şi Amor!" (Al. Odobescu)
ură
  • "Acumularea iubirii înseamnă noroc, acumularea urii înseamnă calamitate. Cine nu recunoaşte problemele, lasă până la urmă uşa deschisă şi pătrund tragediile." (P. Coelho)
  • "Aşa se face că într-o lume în care totul e vrednic de ură, ura devine mai vastă decât lumea şi, depăşindu-şi obiectul, se anulează pe sine." (E. Cioran)
  • "Când este prea aprinsă, ura noastră ne pune mai prejos de cei pe care îi urâm." (La Rochefoucauld)
  • "Cine isi atrage ura celor nebuni, castiga respectul celor intelepti." (Freidank)
  • "Dacă judecăm iubirea după majoritatea rezultatelor ei, aduce mai mult cu ura decât cu afecţiunea." (La Rochefoucauld)
  • "E de-ajuns ca un singur om să urască un alt om, pentru ca ura să se întindă de la unul la altul peste omenirea întreagă." (J.-P. Sartre)
  • "Focul care pare stins doarme adesea sub cenuşă." (P. Corneille)
  • "Îţi atragi ura oamenilor făcând atât binele, cât şi răul." (N. Machiavelli)
  • "Iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură." (L. Rebreanu)
  • "Iubirea trebuie s-o înveţi şi s-o tot înveţi, la nesfârşit; e o învăţătură fără de capăt. Ura nu are nevoie de lecţii, ci aşteaptă doar să fie provocată." (Katharine Ann Porter)
  • "Iubirea, prietenia, respectul nu unesc oamenii atât de puternic ca ura comună faţă de ceva." (A. P. Cehov)
  • "La femeie, dispreţul este prima formă a urii." (H. de Balzac)
  • "N-ar trebui niciodata sa ne uram. Avem atat de putin timp pentru a ne iubi." (Maxence Van Der Meersch)
  • "Numai animalele cu sânge rece sunt veninoase." (A. Schopenhauer)
  • "Oamenii trişti îi urăsc pe cei ce râd; cel vesel pe cel trist." (Horaţiu)
  • "Sarpele e odios nu pentru ca musca, ci pentru ca se ascunde ca sa muste." (N.Iorga)
  • "Ura altoită pe o prietenie stinsă ar putea să dea roadele cele mai ucigătoare." (G. E. Lessing)
  • "Ura celor slabi nu e atât de primejdioasă pe cât e prietenia lor." (Vauvenargues)
  • "Ura e o licoare preţioasă, o otravă mai scumpă decât cele folosite de vestiţii Borgia, căci e făcută din sângele, din sănătatea, din somnul nostru şi din două treimi ale iubirii noastre!" (Ch. Baudelaire)
  • "Ura este iarna inimii." (V.Hugo)
  • "Ura este o pârghie mai puternică decât dragostea." (H. Bazin)
  • "Ura este răul în mişcare." (N. Stănescu)
  • "Ura este un tonifiant, ea te face să trăieşti; iar mila ucide, ea face încă mai slabă slăbiciunea noastră." (H. de Balzac)
  • "Ura este, cu mult mai presus de altceva, cea mai îndelungată plăcere. Oamenii iubesc în pripă, dar urăsc liniştit, până la moarte." (G. G. Byron)
  • "Ura fără dorinţă de răzbunare e ca o sămânţă căzută pe piatră." (H. de Balzac)
  • "Ura nu este contrariul iubirii, ci numai reversul ei." (H. de Balzac)
urcare
  • "Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit." (Franz Kafka)
  • "Greu se ridica acela pe care la doborât odată opinia publica." (Syrus)
urmare
  • "În tot ce faci şi tot ce spui, gândeşte-te mai întâi la urmări." (Thumb)
uşor
  • "Banii care vin prea uşor se duc tot atât de uşor." (H. de Balzac)
  • "E uşor să clădeşti pe temelii existente." (Montaigne)
  • "E uşor să fii greu, e dificil să fii uşor. Satan a căzut prin forţa de gravitaţie." (G. K. Chesterton)
  • "E uşor să spui Nu." (J. Anouilh)
  • "Este mai uşor să-i consolezi pe alţii decât pe tine." (A. Malraux)
  • "Nimic nu este atât de uşor şi de obişnuit, decât să te înşeli pe tine însuţi când nu-ţi lipseşte spiritul şi când cunoşti bine toate subtilităţile limbii." (G. Sand)
  • "Poţi fi uşor ca pana ori ca pasărea." (G Cesbron)
  • "Trebuie să fii uşor ca pasărea, nu ca pana." (P. Valery)
uşurinţă
  • "Daca ceva pare usor, sigur este greu de facut. Daca pare greu, este aproape imposibil de facut." (Legile psihosociologiei)
  • "E usor sa cladesti pe temelii existente." (Montaigne)
  • "Nimic nu este atit de usor pe cat pare." (Legile psihosociologiei)
util(itate)
  • "Am murit exact din clipa când am încetat să fim utili." (J.-R Sartre)
  • "Calul, învăţătura, arma, lăuta, muzica, bărbatul şi femeia sunt de folos sau nu, după omul peste care dau." (Pancatantra)
  • "Când de comoara ta nu te poţi folosi, eşti doar paznic al acestei comori." (Ibn Yamin)
  • "Cărţile bune au nevoie de sute de cărţi mediocre care să le susţină, să le alimenteze, să le facă posibilă înflorirea - tot aşa după cum frunzele veştede cad şi se transformă în humă, ca să poată nutri un ghiocel din primăvara viitoare. Humă absolut necesară; căci pe piatră nu poate creşte niciodată nimic." (M. Eliade)
  • "Ceea ce este util pentru unul, nu este pentru altul." (Th. Gautier)
  • "De când folosul a apărut în lume, lumea nu mai e. Nu mai e în farmec." (E. Cioran)
  • "Din nenorocire, oamenii te apreciază după folosul adus de tine, nu după valoarea ta." (H. de Balzac)
  • "După cum nu e de nici un folos medicina, dacă nu alungă boala din corp, tot aşa nu e de folos nici filozofia, dacă nu alungă răul din suflet." (Pitagora)
  • "Hârtia nescrisă e bună de împachetat zahăr; hârtia scrisă e bună de împachetat gânduri." (Ibn Yamin)
  • "Lucrurile au atâtea înfăţişări câte feluri de a te sluji de ele există." (J.-R Sartre)
  • "Mai de folos îi sunt înţeleptului duşmanii decât prostului prietenii." (Gracian)
  • "Oamenii dispreţuiesc literatura, pentru că o judecă aşa cum judecă meseriile, după utilitatea ei pentru avere." (Vauvenargues)
  • "Oamenii nu ştiu să fie fără de folos. Ei au drumuri de urmat, puncte de atins, nevoi de împlinit. Ei nu gustă nedesăvârşirea..." (E. Cioran)
  • "Polul negativ al unei baterii electrice este tot atât de util ca şi cel pozitiv." (G. Cesbron)
  • "Totul ce este util este urât. În general cum numai un lucru devine util, el încetează să fie frumos." (Th. Gautier)
  • "Utilul stă în serviciul - nu al omului, ci al animalului din noi." (L. Blaga)
  • "Vântul şuieră trist când se simte prins în aripile unei mori de vânt. A devenit - util!" (L. Blaga)
utopie
  • "Calificăm cu plăcere drept utopie ceea ce ne pare mai presus de curajul nostru. Este un "cuvânt alibi"." (G. Cesbron)
  • "Istoria şi utopia sunt vase comunicante." (L. Blaga)
  • "Nu vă îndoiţi. Toate ideile mari sunt utopii la început." (Şt. Michăilescu)
  • "Spiritul omenesc când nu este călăuzit de utopii nu realizează maximumul ce se poate realiza." (L.Blaga)
  • "Utopia este o dezertare teoretică din faţa realităţii. Defectul utopiilor este că au încercat să elimine din viaţă ceea ce are ea mai durabil: tragedia." (E. Cioran)
  • "Viaţa lipsită de utopie devine sufocantă; lumea are nevoie de un nou delir, altfel e condamnată la focalizare." (E. Cioran)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment