Scorţişoara poate ajuta să îţi reglezi mai bine nivelul de glucoză din sânge, se arată într-un studiu publicat în Revista Americană de Nutriţie Clinică. Cercetarea a fost efectuată pe 14 persoane sănătoase de către oamenii de ştiinţă de la Spitalul Universitar Malmo din Suedia.

Şapte dintre participanţii la studiu au primit budincă de orez amestecată cu 3 linguriţe de scorţişoară, iar restul, versiunea „necondimentată” a aceluiaşi desert. Apoi, grupurile au făcut schimb. În ambele situaţii, la două ore după ce au mâncat, persoanele care mâncaseră desertul „asortat” cu scorţişoară aveau glicemia semnificativ mai scăzută decât ceilalţi, acesta fiind un indiciu că zahărul din sânge se mişcă mult mai eficient în celule.

Consumul acelui desert „îmbunătăţit” pare să încetinească mişcarea mâncării din stomac în intestinul subţire. „Când mâncarea intră în intestin mai încet, carbohidraţii sunt descompuşi mai încet, ceea ce duce la o concetraţie mai mică de glucoză în sânge”, susţine dr. Joanna Hlebowicz, participant la studiu. Alte studii au sugerat că, de asemenea, condimentele pot îmbunătăţi nivelul glicemiei prin creşterea sensibilităţii persoanei la insulină.

Specialiştii avertizează, însă, că persoanele cu diabet nu ar trebui să încerce suplimentele cu scorţişoară înainte de a-şi consulta medicul curant, deoarece este periculos amestecul dintre aceste suplimente şi eventualele medicamente prescrise. De asemenea, medicii mai spun că nu trebuie exagerat cu consumul de scorţişoară. Studii pe animale au arătat că un compus din scorţişoară, numit, cumarin, poate fi toxic în doze mari. Precauţia trebuie să existe chiar dacă oamenii nu sunt atât de expuşi la acest risc toxic.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment