Busuiocul este o plantă erbacee, anuală, înaltă până la 40-60 cm, cu tulpina erectă, ramificată de la bază, patruunghiulară, acoperită cu perişori, mai ales în partea superioară. Frunzele sunt mici, de culoare verde-deschisă, opuse, oval-lanceolate, peţiolate, lucitoare, cu marginea întreagă sau slab dinţată, gofrată puternic. Florile sunt mici, albe sau roze, mai rar roşii, scurt peţiolate, dispuse câte 6 în verticile, formează spice terminale. Fructele sunt nucule ovale sau alungite, de culoare brună-închisă. Înfloreşte din luna iulie până în septembrie.

Patria busuiocului se consideră litoralul Mării Mediterane. Busuiocul era cultivat încă de grecii antici. Mai târziu el nimereşte în Asia, unde devine foarte răspândit pentru mirosul lui plăcut. În afară de busuiocul obişnuit se mai cultivă şi alte specii, a căror aromă seamănă cu cea a cuişoarelor sau a nucşoarelor.

Busuiocul este apreciat mult de medicina populară, având variate utilizări terapeutice. Compuşii din părţile aeriene au efect antiseptic intestinal, carminativ, stimulent al digestiei şi expectorant. Busuiocul este o plantă termofilă, temperaturile joase acţionează asupra lui negativ. Creşte bine pe soluri luto-nisipoase, uşoare, bine drenate, însorite şi ferite de vânturi. Se înmulţeşte prin seminţe şi răsad.

Semănatul se face la o adâncime de 1,5-2 cm când temperatura solului este de 14-15°C. La temperatura de 20-25°C plantele apar peste 12-14 zile. Îngrijirea constă în rărirea pe rânduri, lăsând distanţa dintre plante de 12-15 cm, în stârpirea buruienilor, afânarea solului printre rânduri şi administrarea îngrăşămintelor minerale. Udatul în timpul secetei intensifică creşterea lăstarilor tineri, care se culeg înainte de înflorire sau în timpul înfloririi. Pentru a fi folosiţi proaspeţi, lăstarii şi frunzele se culeg când este nevoie de ei.

Se utilizează părţile aeriene ale plantei, formate din tulpini, ramuri tinere cu sau fără inflorescenţe, acoperite cu frunze de culoare verde, cu un miros plăcut aromatic şi cu gust specific. Plantele tăiate se leagă în snopi şi se pun la uscat la umbră. Planta bine uscată este foarte fragilă, iar frunzele şi florile se prefac uşor în pulbere. Produsul vegetal se păstrează în pachete sau cutii, în locuri uscate şi bine aerisite.

Plantele uscate, în special inflorescenţa lor, păstrează timp îndelungat parfumul caracteristic şi se pot întrebuinţa în case pentru parfumarea încăperilor. Este utilizat ca plantă condimentară, pentru salate şi alte bucate, precum şi ca plantă medicinală.

Busuiocul conţine ulei volatil bogat în estragol, linalol etc, care dau plantei aromă şi gust specific. Planta mai conţine tanine, saponine şi zaharuri. Frunzele de busuioc sunt bogate în caroten şi rutină.
Despre proprietăţile terapeutice ale busuiocului se cunoştea demult, de aceea el era folosit în medicina populară ca diuretic, antiseptic intestinal, carminativ, dezinfectant, antihelmintic şi contra tusei.

Era folosit şi pentru tratamentul rănilor. Aroma plantei uscate ajută la tratamentul rinitei şi ca antiinflamator, în cazul afecţiunilor renale. În medicina practică busuiocul se foloseşte ca stimulent al sistemului nervos central şi tonic în tratarea dischineziei intestinului, pentru mărirea apetitului şi îmbunătăţirea digestiei.

Partea aeriană a busuiocului, culeasă în timpul înfloririi, este un remediu şi antiinflamator împotriva afecţiunilor rinichilor. Din partea aeriană a busuiocului proaspăt se obţine suc care, fiind amestecat cu lapte fierbinte, este indicat la tratarea anghinei, răcelii.

Este întrebuinţat şi extern, la rănile care se vindecă greu, la eczeme, inflamaţia puroioasă a urechii. Infuzia din partea aeriană de busuioc se bea, câte 2 căni pe zi, în cazuri de meteorism abdominal şi dureri abdominale la adulţi.

În cazurile inflamaţiilor căilor urinare (pielită, cistită), precum şi în cazul tusei convulsive, sucul amestecat cu apă şi cu o lingură de miere se administrează câte o jumătate de cană de 2 ori pe zi, după masă. Doza mărită poate da o iritare puternică.

Lăstarii tineri şi frunzele din partea de sus a plantei se folosesc proaspeţi sau uscaţi în calitate de condiment la bucatele din carne, peşte şi legume.

Busuiocul este apreciat ca un bun condiment, fiind folosit în salate, sosuri, supe, bucate din carne şi peşte. Frunzele uscate şi prefăcute în praf, în amestec cu rozmarinul, substituie ardeiul. Cu busuioc se aromatizează conservele, murăturile. Împreună cu alte condimente este folosit în produse marinate, se adaugă în brânzică, unt, omlete.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment