Sparanghelul este o plantă erbacee, perenă, cu înălţimea de până la 120-150 cm. Are un rizom orizontal, cărnos, foarte dezvoltat, pe care cresc numeroase rădăcini subţiri de cca 40-50 cm, cu muguri. Pe crestele anuale ale rizomului în fiecare an se ridică lăstari verticali, care generează tulpini aeriene, flexibile, puternic ramificate.

Frunzele sunt solziforme, aşezate la baza ramificaţiilor tulpinii. Sparanghelul este o plantă dioică, indivizii cu flori mascule fiind mai timpurii şi mai productivi decât cei cu flori femele. Florile sunt mici, cu perigonul alb-verzui. Fructele sunt bace, mici, iniţial verzi, roşii la maturitate, conţinând 1-8 seminţe negre, lucioase, cu tegumentul foarte tare. Înfloreşte în lunile mai-august.

Sparanghelul provine din litoralul Mării Mediterane şi cel al Mării Caspice; el creşte spontan în Europa Centrală şi în cea de sud, în Caucaz, Siberia de Vest. Creşte prin păduri, între tufişuri, în câmpii, pe lunci. În antichitate era răspândit şi preferat în Egipt, drept mărturie servesc imaginile ce ornamentează sarcofagurile egiptene antice.

Era cunoscut în Grecia Antică şi în Imperiul Roman. Este semnificativ faptul că sparanghelul era recomandat ca plantă medicinală încă în antichitate. Despre efectul său împotriva palpitaţiilor şi a tulburărilor de ritm cardiac a scris în cronici Dioscoride, Columella, Pliniu cel Bătrân şi Calenus. Este cunoscut în cultură din timpuri îndepărtate, fiind amintit în numeroase scrieri romane, s-a răspândit în cultură în Nord-Vestul Europei ca plantă alimentară şi decorativă. Se cultivă pentru lăstarii tineri, folosiţi la prepararea diferitelor bucate.

Sparanghelul creşte pe acelaşi loc 12-15 ani, rezistând la temperaturi scăzute, până la minus 30°C. Mai mult, plantelor le este necesară perioada cu temperaturi joase pentru inhibarea în repaus, ceea ce favorizează formarea unor lăstari viguroşi. Planta este pretenţioasă faţă de lumină şi de soluri, preferându-le pe cele fertile, uşoare, umede, dar bine drenate şi bogate în substanţe nutritive, terenuri luminoase şi ocrotite de vânturi.

Se înmulţeşte prin divizarea rizomilor, dar mai mult prin răsad, care poate fi crescut în răsadniţe sau sere. Temperatura optimă pentru germinarea seminţelor este de 20-25°C, ele încolţesc în 12-15 zile. Scoaterea răsadului se face toamna sau primăvara, peste 2 ani, când acesta are 2-3 tulpini şi o rădăcină bine dezvoltară.

Terenul pentru plantare se pichetează pe mijlocul şanţului, la interval de 40 cm între plante, pe rând, se plantează şi se acoperă cu un strat de pământ reavăn de 2-3 cm. Cerinţele faţă de umiditatea solului sunt moderate, fiind necesare irigaţiile numai în primăverile foarte secetoase. Îngrijirea plantelor cuprinde udarea, stârpirea buruienilor, îngrăşarea suplimentară a solului, răritul şi sădirea plantelor noi în locurile celor pierite. În fiecare toamnă plantele se muşuroiesc înalt, până la 25 cm, pentru a obţine lăstari etiolaţi, suculenţi, buni pentru consumul alimentar.

Recoltarea se face când rizomii sunt bine dezvoltaţi, Începând cu anul al doilea sau al treilea de cultură. Se culeg doar lăstarii albi, peste 20-25 de zile după dezgheţarea solului, când în jurul plantei apar crăpături, ceea ce indică locul lăstarilor buni de recoltat. Pentru tăierea lăstarilor se folosesc cuţite speciale. Fiecare lăstar se taie cu 3-4 cm mai sus de colet, iar rizomii dezgoliţi se acoperă cu pământ. Cel mai bun timp este dimineaţa, pe răcoare.

Lăstarii tineri au valoare alimentară, datorită conţinutului lor de proteine, de vitaminele C, B1, B2, caroten, elemente minerale, mai ales potasiu şi fosfor etc. Lăstarii verzi conţin vitamina C mai mult decât cei albi. Mai conţin zaharuri, compuşi din zaharoză, glucoză, fructoză, pentoze, grăsimi, saponine. Rizomii şi rădăcinile conţin asparagină, glicozid (coniferină), saponine, cumarine, ulei volatil şi caroten. Fructele conţin zaharuri, ulei gras, o cantitate mică de alcaloide.

Sparanghelul era recomandat din vechime ca medicament pentru afecţiunile hepatice şi renale, ca diuretic, antiinflamator şi calmant. Consumul zilnic de sparanghel îmbunătăţeşte funcţia ficatului, rinichilor, a cordului, măreşte tonusul general. Este recomandat în regimul dietetic al persoanelor cu afecţiuni hepatice şi renale, în cazuri de podagră, diabet zaharat, edeme.

Experienţele farmacologice au stabilit că extractul din lăstarii de sparanghel şi asparagină, obţinută din ei, scad tensiunea arterială, stimulând funcţia cordului. Sparanghelul consumat sub formă de salată sau în diferite preparate culinare dietetice are efect laxativ.

Din lăstarii tineri se stoarce suc, care are efect antiinflamator şi sedativ, stimulând metabolismul şi îmbunătăţind compoziţia sângelui. Se recomandă în cazuri de nevroze, arterioscleroză, hipertensiune, podagră, nefrite, cistite, litiază renală, reumatism, dureri în articulaţii, alergii, epilepsie.

Sparanghelul are o bună reputaţie nu numai pentru proprietăţile sale nutritive, dar şi ca afrodisiac luat câte 1-2 linguri de 3 ori pe zi sau consumat sub formă de salată crudă cu puţin ulei de floarea soarelui, cu suc de lămâie sau cu oţet, cu puţină sare şi piper pisat. Salata se serveşte cu carne de vită sau de porc, preparată în sânge, după care se bea un pahar de vin negru.

Din sparanghel se poate prepara sirop; sucul obţinut prin presare se fierbe pe baie cu apă cu două părţi de zahăr până se obţine o consistenţă siropoasă, din care se iau câte 2-3 linguri pe zi în loc de suc.

Sparanghelul este foarte util pentru tratamentul eczemelor, fiind consumat sub formă de salată.
De la sparanghel se consumă lujerul fraged (15-20 cm spre vârf). Cu cât este mai tânăr, cu atât se poate consuma mai mult din el. Coaja, dacă este fibroasă, se înlătură. Sparanghelul se leagă în mănunchiuri a câte 8-10 bucăţi, deoarece este foarte fragil, apoi se pun la fiert cu vârfurile în sus, în apă clocotită, puţin sărată, într-o oală înaltă şi acoperită.

Vârfurile foarte fragede trebuie să iasă din apă cu 4-5 cm, altfel se vor muia prea mult. Se fierb 15-20 minute. Se serveşte mai mult cu sosuri reci. După ce a fost strecurat, se aşază pe platoul de servit aşa legat, apoi se dezleagă şi se toarnă sosul rece peste el.