Ridichea de iarnă este o specie de plantă erbacee, bienală, cu înălţimea de până la 50-100 cm, cu tulpina floriferă dreaptă, cilindrică, mult ramificată, acoperită cu perişori rigizi, cu rădăcina tuberizată care provine din hipocotil plus rădăcina propriu-zisă.

Frunzele sunt mari, pubescente, adânc crestate, peţiolate, de culoare verde-închisă. Inflorescenţa este un racem lax, cu flori multe, de culoare albă, roză, violetă. Fructul este o silicvă cu seminţe mari, sferice, cafenii-deschise. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Ridichea de iarnă nu se întâlneşte în flora spontană. Ea a provenit din forma sălbatică, răspândită pe coastele europene ale Oceanului Atlantic, Mării Mediterane şi Mării Negre. Este cultivată de câteva milenii, fiind una dintre cele mai vechi legume. Despre acestea ne vorbesc manuscrisele lui Hipocrate, Teofrast şi altor savanţi ai Greciei Antice.

Herodot scria că ridichea, de rând cu ceapa şi usturoiul, intra în regimul alimentar al constructorilor vestitei piramide a lui Heops, construită cu 3 milenii î.e.n. Ridichile sunt ilustrate şi în picturile din mormintele egiptene, făcute cu cca 2000 ani î.e.n. În prezent ridichea neagră este cultivată practic în toate ţările din emisfera de nord, mai ales în China, Coreea, Japonia, în Asia Mijlocie.

Ridichea este plantă de zi lungă. Cerinţele ei faţă de căldură sunt reduse: temperatura minimă de germinare este de 2-3°C, iar cea optimă -de 20-25°C. Are cerinţe mari faţă de apă; în condiţii de secetă rădăcinile se lignifică şi au un gust iute. Preferă solurile lutoase şi cele nisipo-lutoase, pregătite din toamnă.  De regulă, în solurile ocupate de ridichi  nu se

încorporează îngrăşăminte organice. Cele mai bune plante premergătoare sunt castravetele, tomatele şi culturile leguminoase, nu se seamănă după varză, nap şi după ridichea de lună. Având termene de însămânţare asemănătoare cu ale ridichii de lună, ridichea de iarnă are o perioadă mai lungă de vegetaţie. Distanţa dintre rânduri trebuie să fie de 30-40 cm, iar dintre plante, pe rând, de 20-25 cm.

Rădăcinile se recoltează fără frunze, între sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie, înainte de îngheţ. Recolta se păstrează la rece, mai bine în nisip. Rădăcinile sunt rotunde, conice sau cilindrice având greutatea de la 50 g până la 500 g şi mai mult. La exterior au culoare variată: neagră, roză, galbenă, verde, cafenie, în interior - albă. Sunt suculente, consistente, iuţi, se consumă toată iarna proaspete.

Ridichea de iarnă conţine zaharuri, proteină brută, vitaminele C, B1, PR tocoferol, celuloză, ulei volatil, rafanol (esenţă sulfurată care o face mirositoare şi cu gust iute), substanţe minerale (săruri de sulf, potasiu, calciu, magneziu), fitoncide, glicozide, lizoţim (o substanţă antimicrobiană). Rădăcinile mari conţin mai multă celuloză decât cele mici, cele mici sunt mai fine, dar în schimb mai iuţi.

Din antichitate, ridichea era folosită de multe popoare pentru tratamentul unor maladii. Încă în Grecia Antică s-a observat că ridichea stimulează digestia, face vederea mai ageră, calmează tusele. În medicina populară sucul de ridichi este cunoscut ca expectorant pentru bronşite, tuse convulsive şi ca colagog. Extern, este folosit pentru masaj în caz de reumatism, miozite şi nevralgii.

Ridichea stimulează secreţia sucului gastric, măreşte apetitul, este un aperitiv şi digestiv.

Datorită conţinutului de microelemente (potasiu, calciu şi magneziu), ea se recomandă în alimentaţia bolnavilor cu dereglări ale ritmului pulsului şi cu nevroze cardiace. Datorită conţinutului de celuloză şi ulei volatil, care conţine compuşi ai sulfului, ridichea este recomandată în cazuri de atonie a intestinelor şi în cele de gastrită cu hipoaciditate.

Ridichea are proprietăţi fitoncide şi bactericide puternice, în câteva secunde ea nimiceşte microbii patogeni. Ridichea neagră, bine rasă, amestecată cu puţină sare şi untdelemn, stimulează secreţiile gastrice şi biliare. Se recomandă a se consuma sub formă de salată, înainte sau în timpul mesei.

Sucul de ridiche stimulează secreţia bilei şi favorizează eliminarea ei din organism, de aceea este recomandat în cazuri de colecistite şi pentru profilaxia litiazei hepatice. Amestecat cu miere, el este folosit drept calmant şi expectorant în caz de tuse convulsive, bronşită cronică, afecţiuni pulmonare, catar al căilor respiratorii. El poate fi preparat în modul următor: într-o ridiche mai mare se face cu cuţitul o adâncitură, în care se pune zahăr sau miere şi se acoperă cu capacul din ridiche.

Se lasă pe 4 ore într-un loc cald, sucul eliminat se ia câte o lingură de 3-5 ori pe zi, după mese.
Sucul de ridichi, asociat cu cel de sfeclă roşie şi de morcov, luate în cantităţi egale, este folosit pentru tratamentul anemiei. Se toarnă într-o sticlă, se înveleşte în aluat şi se dă în cuptor pentru 3 ore. Se administrează câte o lingură de 3-5 ori pe zi, înainte de mese, în curs de 2-3 luni.
Se recomandă în cazuri de litiază biliară şi renală, colecistite, dispepsii, afecţiuni pulmonare, bronşite cronice, astmă bronşică.

Extern, sucul cu miere şi rachiu (4:2:1) se foloseşte pentru masaj în cazuri de dureri în articulaţii, muşchi, nevralgii, lumbago. Concomitent, această compoziţie se bea câte 50 g după baie, înainte de somn. Se mai foloseşte în tratamentul rănilor purulente, ulcerelor, pentru gargară în caz de procese inflamatorii ale gâtului sau nasului.

Frunzele ridichii servesc ca furaj.

Notă: Sucul de ridichi nu se recomandă în cazuri de insuficienţă cardiacă, afecţiuni renale şi hepatice, ale pancreasului, guşă, ulcer gastric şi duodenal, precum şi femeilor gravide.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment