Rozmarinul este un arbust peren, cu miros aromatic, cu tulpina erectă, de 50-200 cm înălţime, cu scoarţa exfoliată la bază, iar în partea superioară tetramuchiată şi păroasă, cu frunzele sesile, liniare, persistente, pe faţă glabre şi lucioase, pe dos tomentoase şi cu nervura mediană evidentă. Florile sunt grupate în pseudoverticile, dispuse la subsuoara frunzelor superioare, de forma unui spic lax. Florile sunt de culoare albastră sau albastră-violacee, uneori albă. Fructele sunt nucule grupate câte 4 în caliciul persistent, ovoidale, netede, de culoare cafenie. Înfloreşte din aprilie până în iunie.

Rozmarinul era cunoscut încă din antichitate, grecii îl apreciau ca pe o plantă sfântă. În evul mediu, era foarte apreciat în Europa ca plantă medicinală, frunzele sale fiind folosite la tratamentul unor boli.

Rozmarinul creşte spontan ca subarbust veşnic verde. În zilele noastre, ţările care produc cel mai mult rozmarin sunt Franţa, Italia, Grecia, Rusia, unde este cultivat ca plantă aromatică. La noi în ţară este cultivat în grădini, în scop decorativ (iarna fiind ocrotit în încăperi).

Plantele premergătoare trebuie să lase solul curat de buruieni. Se face o lucrare de desfundare la 40-50 cm adâncime. Planta este pretenţioasă faţă de căldură şi lumină, la -16°C îngheaţă. Se înmulţeşte prin butaşi, mai rar -prin seminţe sau răsad. Pe un singur loc poate creşte până la 10 ani.

Înmulţirea prin răsad crescut în ghiveci cu substanţe nutritive dă rezultate mai bune. Plantarea pe loc permanent în sol se face la începutul lunii mai, după ce a trecut pericolul îngheţurilor târzii de primăvară. Se plantează la distanţa de 1,2 m între rânduri şi la 1 m pe rând cu răsad bine format, asigurându-se udarea plantelor până la prindere. Solul se menţine curat prin praşile.

Recoltarea începe din anul al treilea de cultură; se taie vârfurile florale, când plantele sunt în plină înflorire. Anual se fac două recoltări. Din plantele adunate se extrage imediat uleiul volatil.

Rozmarinul are o aromă puternică de pin şi un gust puţin astringent, datorită uleiului volatil şi substanţelor active pe care le conţine: tanin, răşini, substanţe amare. Frunzele de rozmarin au avut o largă utilizare în medicina empirică, fiind folosite la tratarea unor boli de stomac şi intenstine sau ca stimulent aromatic, diuretic, vermifug.

Rozmarinul mai are utilizări la tratarea unor boli: astenie, tulburări de memorie, astmă bronşică, colită, meteorism abdominal, hepatită acută, ciroză hepatică, hipercolesterolemie, nevroză cardiacă, epilepsie, migrenă. Uleiul extras din plantă se mai numeşte borneol şi are proprietăţi antimicrobiene, de aceea este utilizat atât intern, cât şi extern. Extern, este întrebuinţat ca remediu pentru eradicarea moliilor, pentru obţinerea spirtului camforat şi ca analgezic la dureri reumatice şi nevralgii. În zilele noastre este confirmată deja acţiunea sa colagogă-coleretică, cea de stimulent aromatic, de bacteriostatic, având însă utilizări terapeutice mai reduse.

Frunzele sunt apreciate mult în calitate de condiment, adăugându-se în salate, bucate din carne şi peşte, legume. Ele aromatizează ceaiurile, băuturile, produsele de cofetărie. Uleiul volatil extras din întreaga plantă este folosit mult în cosmetică şi parfumerie.

Rozmarinul este foarte decorativ, se cultivă în grădini, la balcoane. Este un bun melifer.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment