Este originar din India, dar mai târziu s-a răspândit şi în Europa. În zilele noastre, marii producători ai cardamomului sunt India, China, Indochina, Africa de Est, insula Sri-Lanka. Se cultivă pentru fructele aromate, folosite în calitate de condiment şi pentru tratarea unor boli.

Cardamomul este o plantă tipic tropicală, se înmulţeşte prin divizarea rizomilor, mai rar prin seminţe. Dacă este plantat prin rizomi, începe a rodi în al 2-3-lea an de vegetaţie. Florile sunt polenizate de insecte sau de colibri. Pe plantaţii mari se produce polenizarea artificială.
Recoltarea fructelor se face în stare necoaptă, după care ele sunt supuse „fermentaţiei". În acest scop, seminţele se usucă, apoi se tratează cu apă la temperatura de 16-18°C şi iarăşi se usucă. Plantele de cardamom sunt bogate în ulei volatil cu un miros de camfor. Seminţele sunt cele mai bogate în ulei volatil, dar mai conţin şi zaharuri, amidon, substanţe azotice.
Cardamomul a devenit plantă de cultură din cele mai vechi timpuri. Încă în Grecia Antică această plantă se întrebuinţa ca plantă medicinală, folosită pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru mărirea poftei de mâncare.
Cardamomul este utilizat pe larg în industria alimentară, în calitate de condiment pentru supe, bucate din carne şi peşte. Unii preferă acest condiment în cafea. Se întrebuinţează mult pentru aromatizarea făinoaselor, compotului, la fabricarea bomboanelor, băuturilor şi preparatelor igieno-cosmetice.