Florile sunt mici, unisexuate, ceroase, parfumate, la început roze, apoi albe, dispuse pe lăstari scurţi, câte 2-5 la subsuoara frunzelor. Fructul este o bacă sferică, suculentă, de culoare roşie-oranj. Bobiţele sunt dispuse câte 20-50 pe o axă centrală, formând un ciorchin cu boabe care au în interior câte 2 seminţe. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
Este originar din China. Creştea încă în terţiar. Cu schimbarea climei a rămas şi creşte spontan numai în Asia de Est, Orientul Îndepărtat, în China şi Japonia. Se întâlneşte în păduri amestecate, la marginea pădurilor, printre tufişuri, pe malurile râurilor şi pâraielor, mai ales pe soluri nisipoase şi pe locurile pădurilor defrişate.
Cu toate că schisandra de China se consideră o liană tropicală, ea este cea mai rezistentă la ger, suportând uşor temperatura de minus 30°C şi chiar minus 45°C. Ea nu se teme nici de îngheţurile de primăvară, nici de cele de toamnă, de aceea poate fi cultivată departe de arealul ei natural. Anumite exemplare de schisandra de China pot fi întâlnite şi la noi, în unele parcuri şi grădini vechi.
Schisandra preferă soluri uşoare, bogate în humus, cu drenaj suficient. Terenul pe care vrem să cultivăm această plantă trebuie pregătit ca pentru alţi arbuşti: arat superficial, irigat (însă solul prea umed face să-i cadă florile). Planta nu suportă razele directe ale soarelui, însă pe locuri prea întunecate nu dă roadă mare.
Ca material de sădire pot servi drajonii tineri. Se aleg cei mai puternici (care cresc mai departe de planta-mamă), se taie împreună cu o bucată de rădăcină şi se plantează imediat pe locul pregătit în prealabil. O asemenea liană începe a rodi peste doi ani de vegetaţie, iar plantele obţinute din seminţe rodesc tocmai peste 5 ani.
Ca orice liană, are necesitate de suporturi. Plantele tinere trebuie protejate să nu îngheţe peste iarnă. În primii ani lianele se scot de pe suporturi şi se învelesc cu frunze sau cu alt material. Fructele se maturizează în august-septembrie, dar pot rămâne pe tufe până la îngheţuri.
Boabele de schisandra conţin cantităţi însemnate de zaharuri şi acizi organici (citric, malic, tartric ş.a), vitaminele B, C şi E, ulei volatil, substanţe tanante şi colorante, gliceride ale acizilor graşi superiori, substanţe minerale (fier, calciu, fosfor). Seminţele conţin mult ulei gras, ulei volatil, vitamina E, răşină şi compuşi neazotaţi, specifici acestei plante.
Principiile active cu acţiune fiziologică asupra organismului omului au fost stabilite abia în ultimii ani. Acestea sunt schizandrina, schizandrolul şi alte substanţe organice cu o structură foarte complexă.
Din vremuri îndepărtate, această plantă a fost folosită în medicina populară a Coreei, Japoniei şi mai cu seamă a Chinei. În foliantele vechi ale chinezilor se păstrează proprietatea schisandrei de China de a îmbunătăţi vederea. Vânătorii din Extremul Orient, pentru a preveni oboseala, consumau bobiţe de schisandra sau bucăţele din tulpini ori rădăcini, sub formă de ceai.
Când plecau la vânătoare, ei îşi luau boabe uscate de schisandra. Doar câteva boabe ajută să-ţi păstrezi puterea, vioiciunea, tăria sufletească şi vederea ageră; puteau merge toată ziua fără mâncare.
Mult timp europenii nu ştiau nimic despre această plantă. Abia în anul 1942 au început unele cercetări ale acţiunii schisandrei de China asupra organismului uman. S-a constatat că cea mai eficace acţiune o are tinctura din fructe şi seminţe.
În timpul războiului ea era un excelent remediu de restabilire a puterii şi vederii soldaţilor. Mai târziu s-a constatat că tinctura tonifică sistemul cardiovascular, ridică tensiunea arterială, stimulează respiraţia şi funcţia sistemului nervos central. Preparatele din fructe şi seminţe sunt mai efective în această privinţă decât cele din tulpini şi rădăcini.
Notă: Trebuie de avut în vedere că această tinctură este contraindicată celor care suferă de insomnie sau de dereglări ale funcţiei cardiace, de hipertensiune, nervozităţi.
Tinctura dă rezultate bune în tratamentul gastritelor cronice, normalizând secreţia sucului gastric. Numai 2 g de pulbere din seminţe sunt de ajuns pentru a micşora aciditatea sucului gastric. Iar în cazurile gastritei cu aciditatea scăzută, este recomandabil sucul de schisandra de China. În practica de psihiatrie tinctura este un tonifiant general.
Notă: Tinctura de fructe se administrează numai cu avizul medicului.
Toate părţile lianei conţin ulei volatil cu miros plăcut de lămâie. Din antichitate, chinezii o numeau plantă cu 5 gusturi: coaja şi pulpa fructului sunt acre şi dulci, seminţele - amare şi astringente, iar fructul întreg are un gust sărat. Fructele proaspete nu se consumă. Sucul din fructe cu 2 părţi de zahăr se păstrează mult timp.
Adăugându-l în ceai sau în apă rece, obţinem o băutură răcoritoare care potoleşte setea. Din fructe se prepară dulceaţă, gem, compot, jeleuri. Din frunze şi lăstari tineri se prepară un ceai aromat, de culoare aurie. Sucul de fructe, având culoarea roşie închisă, este întrebuinţat pentru producerea băuturilor răcoritoare, bomboanelor.
În ultimul timp, schisandra de China este vestită şi ca plantă decorativă. Într-un pavilion cu pereţii acoperiţi cu această liană, se simte o răcoare plăcută, chiar şi în zilele foarte călduroase, iar pereţii respectivi sunt foarte pitoreşti mai ales primăvara, când planta are flori albe, aromate, dar şi toamna, când fructele sunt roşii, dispuse în ciorchini.