Florile sunt albe, mici, dispuse în umbele de glomerule scurt-cordiforme. Pedunculii sunt subţiri şi lungi de cca 4 cm, cilindrici în toată lungimea lor, de culoare verde-brună, fără miros, cu gustul amar astringent.
Fructul este rotund, cu peţiolul de 3-4 cm, cu pieliţa subţire, semitransparentă, de culoare roşie-închisă, pulpa de un roz consistent este suculentă, cu gust dulce-acrişor. Sâmburele sferic, se desparte uşor de fruct. Înfloreşte în aprilie-mai, se coace în iunie-iulie.
Vişinul este utilizat în cultură din cele mai vechi timpuri. Este pomenit de către Geofrast sub numele de cerasus, astăzi are un areal de răspândire foarte larg, nu mai există în stare sălbatică, fiind răspândit doar în cultură; toate soiurile provin de la cerasus vulgaris.
Este o specie rustică, productivă, rezistentă la ger (până la minus 30°C), parţial la secetă şi dăunători. Poate creşte şi pe pantele erodate, dar totuşi preferă soluri uşoare, cu umezeală suficientă, cu o bună aeraţie. Se înmulţeşte prin seminţe, în pepiniere.
După altoire, butaşii se plantează primăvara în rând, la 4-8 m unul de altul, în gropi pregătite din toamnă şi bine îngrăşate. La început de înverzire e recomandabil ca terenul să fie irigat. Vişinul rodeşte începând cu anul 2-3. În toată perioada de creştere, crengile se retează în fiecare an; este necesar ca pomii să fie retezaţi până la 3,5-3,7 m, ceea ce stimulează creşterea.
Vişinul este bogat în: acid ascorbic, caroten, vitaminele P, B1, B2, E. Pedunculii conţin săruri de potasiu, flavonozide şi tanin de natură catehică. Din punct de vedere terapeutic, vişinele au însuşiri valoroase, care contribuie la reţinerea proceselor de îmbătrânire (prin îmbunătăţirea digestiei şi a compoziţiei chimice a sângelui).
Ceaiul din pedunculii fructelor, bogaţi în potasiu, are efect diuretic. Fructele sunt folosite la prepararea bucatelor dietetice pentru vindecarea bolilor renale, hepatice, diabetice, cardiovasculare şi pentru atenuarea anemiei, a stărilor de stres etc. Sunt folositoare pentru bolile de artrită, având o acţiune determinată de conţinutul antocianic.
Principala valoare a fructelor constă în faptul că toate componentele sunt echilibrate perfect: zahăr (glucoză, fructoză, zaharoză), inozit şi acizi organici (citric, malic). O cantitate mare de tanine şi antociani, vitamina P - toate sunt prezente în vişine şi acţionează ca dezinfectant şi antidiareic.
Vitaminele sunt prezentate numai prin caroten, vitamina C, B1 şi PP, însă împreună cu elementele minerale acestea sunt biologic active în toată perioada cât se consumă fructele proaspete şi cele conservate.
Vişinele au şi calităţi farmaceutice. Datorită cumarinelor, care reduc coagularea sângelui şi previn trombozele, ele se situează după unele fructe, cum ar fi rodia şi coacăza roşie. Vişinele conţin de două ori mai mult fier decât merele şi mai mult potasiu (un important element vital) decât strugurii. Vişinele mai conţin zinc, cupru, nichel, rubidiu şi alte elemente, care contribuie la formarea sângelui în corpul omenesc.
Miezul sâmburelui conţine ulei gras, ulei volatil, glicozidă amigdalină. În peţiolul fructului s-au identificat substanţe fenolice, tanine, iar cleiul vegetal conţine polizaharide.
Pentru dietă, vişina se recomandă ca antiseptic intestinal, un produs de întărire a organismului. Bobiţele sunt dulcii şi suculente, având efect fitoncidic, iar sucul se foloseşte la tratarea bronşitei şi a catarurilor.
Vişina proaspătă se recomandă la bolile rinichilor şi ale vezicii urinare. Infuzia din peţiolurile vişinei se bea în cazuri de diaree şi ca diuretic.
Ca aliment, vişinele se consumă proaspete şi conservate (uscate). Din ele se prepară dulceaţă, compoturi, siropuri, extracte, bomboane, sucuri, jeleu, băuturi răcoritoare. Crenguţele de vişin se folosesc la prepararea cidrului, ceaiurilor, pentru murături, ele având un aromat plăcut. Cleiul vegetal este utilizat la prepararea cleiului pentru textile.
Lemnul de vişin, fiind foarte tare, se întrebuinţează pentru unelte, în lemnărie. Arborele este decorativ, păzeşte solul de eroziune, este melifer.