Prin dezvoltarea fizică sau somatică, mai frecvent, se subînţelege aspectul cantitativ - ansamblul fenomenelor de sporire a dimensiunilor şi masei corpului şi de modificări ale formelor corporale.

V.Kardaşenko (1988), G.Suharev, G. Serdiukovski (1986) confirmă că la studierea dezvoltării fizice e insuficient să se ţină cont numai de aspectul cantitativ, dar e necesar de a caracteriza şi nivelul de maturizare a organismului. Aşadar, dezvoltarea fizică înseamnă complexul de indici morfofuncţionali ai organismului care determină procesul de creştere şi dezvoltare.

Dezvoltarea fizică este rezultatul unui proces formativ condiţionat de factorii mediului intern al organismului matern, genetici şi în special de cei exogeni.

Printre factorii interni, care influenţează negativ dezvoltarea embrionului, pot fi diferite malformaţii ale uterului (tumori uterine ş.a.), starea placentară şi statutul endocrin matern (integritatea funcţională şi anatomică a placentei, hormonii sexuali şi suprarenali). Printre factorii care condiţionează nivelul dezvoltării fizice, în special masa copilului la naştere, putem evidenţia: vârsta şi dezvoltarea corporală a mamei, durata sarcinii şi numărul ei, starea de sănătate a gravidei (îmbolnăvirile, tulburările de nutriţie şi endocrine, bolile cronice, traumatismele psihice, acţiunile virotice), starea social-economică şi regimul de muncă al ei (efortul fizic, mediul toxic la locul de muncă, alimentaţia neigienică, condiţiile de trai, filmatul, consumul de alcool).

Variabilitatea individuală în creşterea copiilor este condiţionată şi de factorii genetici. S-a constatat că încă din perioada intrauterină fetele au un avans în ceea ce priveşte maturizarea scheletului, procesul de osificare a cartilagelor, de creştere la ele se încheie cu circa 2 ani mai devreme decât la băieţi.

S-a observat că ritmul creşterii individuale, nivelul de dezvoltare de asemenea sunt condiţionate de factori genetici. Se transmit genetic şi caracteristicile de bază ale morfologiei diverselor rase umane. Dintre factorii exogeni de seamă care influenţează dezvoltarea fizică a copiilor după naştere sunt mediul geografic, clima, anotimpul, bolile cronice, regimul de muncă, alimentaţia, condiţiile social-economice.

Influenţa condiţiilor geografice asupra dezvoltării fizice se manifestă prin dependenţa dintre mediul ecologic şi vegetaţie, fauna marilor regiuni geografice, prin raportul dintre acest mediu natural şi condiţiile generale de viaţa şi de muncă ale oamenilor.

Observările sistematice au arătat că succesiunea anotimpurilor exercită o anumită influenţă asupra creşterii. Cel mai intens adaos statural la sugari se constată în perioada martie-septembrie, în masă -în august-septembrie, centrele de osificare apar în cursul primăverii. La preşcolari şi şcolari o dezvoltare staturală mai accelerată se constată în aprilie-iulie (Schmidt-Monard, Raunalds, Sontag). Masa corpului creşte de 3-5 ori mai intens toamna decât primăvara (Palmer).

E cunoscută influenţa negativă a alimentaţiei: insuficienţa ori excesul ei pot contribui la stabilirea unui nivel redus ori la un exces statural-ponderal. Acţiunea condiţiilor social-economice ale populaţiei asupra dezvoltării fizice a fost evidenţială încă în secolul al XIX-lea. Condiţiile de viaţă, determinate de nivelul stării materiale, instruirii şcolare, de statutul profesional şi de nivelul de cultură al populaţiei, influenţează considerabil asupra dezvoltării copiilor.

Studii sistematice asupra dezvoltării fizice au fost efectuate în diferite ţări: Bowditsch (1877) a examinat la Boston 25000 de copii -fii de meseriaşi şi din familii mai înstărite. Pagliani (1877) din oraşul italian Torino a studiat comparativ dezvoltarea copiilor săraci şi mai înstăriţi. Determinări asemănătoare au efectuat în Rusia F.Erisman (1879-1855), N.Zac (1892-1898), în Germania - E.Şlezinger (1927). Toate aceste investigaţii au stabilit diferenţe în nivelul şi ritmul de creştere a copiilor din familiile sărace şi cele înstărite.

Aceleaşi studii efectuate în ţările fostei U.R.S.S. pe baza unei metodologii unice au permis stabilirea unor etape în dinamica dezvoltării fizice. În decursul primei etape (1917-1940) a fost stabilită o îmbunătăţire a nivelului dezvoltării fizice ca rezultat al ameliorării stării sociale - a condiţiilor de trai, de instruire, a asistenţei medicale (L.Sârkin). În etapa a doua -perioada războiului (1940-1945) - înrăutăţirea condiţiilor de trai, de alimentaţie, traumatismele psihice au contribuit la scăderea considerabilă a dezvoltării fizice (M. Bolşakov, A. Antonov). În etapa a treia (postbelică) parametrii dezvoltării fizice au evoluat cu o tendinţă de creştere şi numai în anul 1954 ei au atins nivelul din 1940 (G.Toropov).

Ample investigaţii asupra studierii dezvoltării fizice au fost efectuate în România. Studiile începute în 1925 (Zolad) au fost mai târziu completate cu cele în ansamblu pe ţară (Râmneanţu, Roşca, Banu), apoi din 1950 ele sunt efectuate sistematic din 7 în 7 ani. Cercetările efectuate au constatat că factorii care condiţionează în mod hotărât nivelul şi variabilitalea datelor de dezvoltare fizică a copiilor din România sunt: condiţiile de trai ale populaţiei, urbanizarea, alimentaţia, starea ocrotirii sănătăţii.

Nivelul dezvoltării fizice în mare măsură depinde şi de starea sănătăţii copilului, în special, de prezenţa unor afecţiuni renale, hepatice, cardiace, intestinale, de imunitatea organismului. Bolile cauzate de dereglări endocrine deseori sunt însoţite şi de considerabile schimbări în dezvoltarea fizică (gigantism, acromegalie, nanism hipofizar, infantilism). Astfel de boli cronice, ca reumatismul, tuberculoza, rahitismul, dizenteria, reţin creşterea.

Dezvoltarea fizică a copiilor şi adolescenţilor se manifestă prin forme şi dimensiuni corporale exterioare şi capacităţi funcţionale care pot fi apreciate, folosind metode somatoscopice, somatometrice şi fiziometrice.

Somatoscopia apreciază prin organele de simţ (vizual, tactil) starea de ansamblu a organismului, iar prin metoda inspecţiei şi cea palpatorie următoarele aspecte: starea tegumentelor, turgorul pielii, ţinuta, dezvoltarea musculaturii şi a ţesutului adipos subcutanat, toracelui, coloanei vertebrale şi membrelor inferioare, caracterelor sexuale secundare, erupţia dinţilor etc.

Somatometria constă în determinarea cantitativă, prin măsurări a unor dimensiuni corporale - statura (înălţimea sau talia), masa, circumferinţa capului, toracelui şi anumite raporturi dintre diversele elemente ale organismului.

Fiziometria urmăreşte stabilirea variaţiilor în raport cu vârsta, sexul, condiţiile de viaţă legate de funcţionarea unor ţesuturi sau organe - forţa musculară, capacitatea vitală a plămânilor, excursia toracică, rezistenţa la încordările statice, latenţa reacţiilor motorii, frecvenţa pulsului etc

Gradul de maturizare evolutivă este apreciat conform dezvoltării dentiţiei (temporare şi definitive), osificării oaselor carpiene şi metacarpiene, adaosului anual la înălţime, dezvoltării caracterelor secundare sexuale (apariţia şi dezvoltarea pilozităţii pubiene şi axilare, dezvoltarea glandelor mamaie, schimbarea vocii, apariţia menarhei şi a secreţiei spermei).

Rezultatele studierii dezvoltării fizice pot fi utilizate la aprecierea nivelului mediu al dezvoltării grupelor de copii în funcţie de vârstă şi sex pe plan teritorial, cât şi la aprecierea dezvoltării individuale. Aprecierea individuală nu poate fi justă fără a lua în considerare indicii - valorile medii teritoriale de dezvoltare. De aceea pentru a interpreta datele de dezvoltare este necesară prelucrarea lor statistică cu scopul de a elabora standardele teritoriale ale grupelor de copii în funcţie de vârstă şi sex. Pe baza valorilor medii ale diferitor indici somatometrici e posibilă studierea şi stabilirea particularităţilor şi legităţilor de creştere şi dezvoltare.

Aprecierea dezvoltării fizice. Pentru studierea dezvoltării fizice a unui colectiv de copii e necesară în primul rând stabilirea unor indici statistici cum ar fi media aritmetică (M), abaterea medie pătrată (s), eroarea standard a mediei aritmetice (m), coeficientul de variaţie (CV). Stabilirea valorilor sus-numite denotă dezvoltarea satisfăcătoare ori nu a colectivului dat. In acest scop e necesar de a situa colectivitatea analizată în cadrul teritoriului din care face parte (oraş, judeţ, ţară), servindu-ne de tabelele (standardele) de dezvoltare.

Dacă se constată diferenţe între valorile de dezvoltare a două medii (M) e necesar de a stabili dacă acestea sunt reale. Diferenţele date sunt semnificative în cazul când indicele, coeficientul Stiudent (t) este egal sau mai mare ca 3, Numai atunci putem presupune că anumiţi factori au contribuit semnificativ la apariţia deosebirilor în dezvoltarea colectivului.

Aprecierea dezvoltării cazurilor individuale se realizează prin situarea copiilor în cadrul colectivităţii din care fac parte. Astfel, în acest scop au fost propuse diverse metode (devierii de sigmă, folosirea tabelelor centile, de regresie, complexe ş.a.).

Aceste metode corelative folosite pentru caracteristica dezvoltării în ansamblu au o valoare numai orientativă, deoarece trebuie să se ţină cont şi de alte elemente care să concorde cu gradul de dezvoltare în raport cu vârsta şi sexul copilului examinat. Din acest motiv în prezent este folosită metoda complexă care permite aprecierea dezvoltării în două etape, aprecierea morfofuncţională, folosind tabelele de regresiune şi determinarea vârstei biologice conform următorilor indici: talia, adaosul anual la înălţime, osificarea mâinii, numărul dinţilor permanenţi, dezvoltarea caracterelor secundare sexuale. Aceste tabele pot fi folosite în orice localităţi, regiuni, ţinând cont de vârsta apariţiei menarhei.

De exemplu, dacă menarha apare la vârsta de 14 ani, conform datelor locale, atunci tabelul este folosit cu abaterea la 1 an atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Conform datelor tabelului e posibilă determinarea corespunderii dezvoltării individuale vârstei calendaristice, fiind posibile următoarele variante de apreciere: corespunde vârstei, depăşeşte sau rămâne în urmă în dezvoltarea individuală.

S-a constatat că în diferite perioade de vârstă însemnătatea informativă a indicilor în aprecierea vârstei biologice variază. Astfel, de exemplu, la vârsta preşcolară rolul principal îl constituie indicii neuropsihici, timpul apariţiei şi schimbul dinţilor de lapte, talia corpului şi adaosul anual la înălţime; la elevul de vârstă mică - talia coipului, adaosul anual la înălţime, numărul dinţilor permanenţi; la elevii de vârstă mai mare - osificarea mâinii, dezvoltarea caracterelor secundare sexuale.

E necesar de menţionat că în prezent nu există încă o concepţie unică de rezolvare a problemei respective.