Transpirația, cu toate că este un mecanism propriu corpului nostru prin care își asigură controlul temperaturii poate fi foarte supărătoare atunci când este prezentă în exces, condiție denumită hiperhidroză.
În mod fiziologic transpirația este declanșată de doi factori principali: căldura, care induce transpirația la nivelul frunții și se împrăștie spre regiunile inferioare ale corpului și emoțiile, precum teamă, jenă, nervozitate etc. ce conduce la transpirația „rece” care începe la nivelul palmelor, plantelor (tălpile), axilelor și ulterior cuprinde alte zone ale corpului.
Cum se manifestă hiperhidroza sau hipersudoraţia?
Hiperhidroza este cel mai frecvent focală (localizată), rar generalizată, cuprinzând aproximativ întreg corpul.
Forma localizată de boală este caracterizată prin transpirația abundentă la nivel axilar, palme, plantele picioarelor (tălpile), frunte. În acest caz, cel mai frecvent implicate în declanșarea excesului sudoral sunt emoțiile pozitive sau negative (anxietate, furie, frică, încântare etc.) sau chiar stresul generalizat.
Pacientul cu hiperhidroză descrie prezenta transpirației excesive, cu aspect „ud” al zonei/zonelor, implicând frecvent și vestimentația. Acuzele de ordin subiectiv, disconfortul fizic creat, ce expune expune persoana afectată unui stres emoțional, sunt cele care aduc pacientul la medic. Toate aceste lucruri conduc la alterarea deopotrivă a activității ocupaționale, profesionale dar și a celei zilnice, de rutină.
Cauzele transpirației excesive
Frecvent este idiopatică (fără cauză exact precizată) dar poate apărea și în anumite boli sau consecință a consumului anumitor medicamente. Această patologie nu este datorată unor modificări obiective ale glandelor sudoripare din zonele afectate ci unei hiperfuncții a acestora (funcționarea în exces), mai evidentă cu ocazia stimulilor declanșatori ai transpirației, precum căldura și emoțiile.
Diagnosticul de hiperhidroză
În această boală, diagnosticul se stabilește anamnestic (în urma discuției cu pacientul) și prin examinarea clinică directă a zonei afectate. În scop diagnostic, dar și pentru inițierea terapiei, se determină o hartă sudorală, de culoare neagră, după tratarea zonei cu iod și pudră de talc.
Tratamentul pentru hiperhidroză
În tratamentul acestei probleme s-au încercat, de-a lungul timpului, mai multe terapii locale, utilizând clorura de aluminiu, talc, ionoforeza cu soluție salină de apă, dar cu o ameliorare nu foarte importantă și deloc susținută.
O atitudine terapeutică importantă cu o reducere marcantă o reprezintă tratamentul local cu toxină botulinică, hipersudoraţia reducându-se până la dispariție. Efectul local al acesteia este reprezentat de reducerea eliberării acetilcolinei din terminațiile nervoase simpatice ce deservesc glandele sudoripare. Injectarea se realizează direct la nivelul zonei cu probleme, axilar, plamar sau plantar. Pacientul resimte o minimă durere la injectare dar care poate fi combătută prin metode de anestezie locală cu gheață și/sau anestezice topice.
Satisfacția pacienților este una garantată. Efectul durează cu o medie de șase luni, tratamentul necesitând a fi repetat. Reacțiile adverse sunt practic inexistente la injectarea efectuată de personal medical calificat.
O terapie extremă este reprezentată de chirurgia deschisă a glandelor sudoripare axilare cu extirparea acestora însă grevate de complicațiile invalidante post chirurgicale.