Tumorile fibroide uterine reprezintă creșteri necanceroase în cavitatea uterină ce apar de obicei la femei aflate la vârsta reproductivă. În funcție de tipul de țesut din care provin se mai numesc fibromioame, leiomioame sau mioame. Nu sunt asociate cu un risc crescut de cancer uterin și nu se transformă niciodată malign.

Conform statisticilor, până la trei din patru femei prezintă fibrome uterine, însă majoritatea nu nu au simptome și sunt descoperite întâmplator, la un examen clinic sau la o ecografie pelvină.
Tumorile fibroide uterine
În general, tumorile fibroide uterine nu pun probleme și rareori necesită tratament. Există totuși tratamente medicale și chirurgicale care micșorează sau îndepărtează tumorile atunci când ele produc disconfort, durere sau alte simptome. Rareori, fibroamele necesită tratament de urgență în cazul în care provoacă o durere pelvică bruscă, acută.

Cauzele apariției fibroamelor
Cauzele nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se bănuiește că dezvoltarea lor reprezintă un răspuns anormal al peretelui uterin la diferiți stimuli hormonali. Uneori, tulburările funcționale ale ovarelor sunt responsabile de apariția fibroamelor ca urmare a unei secreții ridicate de estrogeni. În plus, celulele fibroamelor uterine conțin mai multi receptori pentru estrogen față de restul uterului.

De obicei, fibromul uterin crește atât timp cât se menține funcția ovarelor, până la instalarea menopauzei, după acest punct descrește sau chiar dispare. Există și o predispoziție genetică către formarea fibroamelor, datorită unor mutații ale genelor ce codifică diferite proteine din structura celulelor miometriale.

Simptomele fibroamelor uterine:
- sângerări menstruale abundente;
- sângerare în afara ciclului;
- durere sau disconfort abdominal;
- senzație de presiune în pelvis;
- durere lombară;
- urinări frecvente;

Factori de risc
Se cunosc puțini factori care pot crește riscul unei femei să dezvolte fibrom:
- vârsta: femeile aflate la vârstă reproductivă au cea mai mare incidență a fibroamelor;
- ereditatea: există un risc mai mare dacă rudele feminine de gradul întâi au avut această afecțiune;
- rasa: rasa neagră este mai frecvent afectată decât rasa caucaziană; în plus, femeile de culoare dezvoltă fibroame la o vârstă mai tînără, și de dimensiuni mai mari.

Complicații
Cu toate că fibroamele uterine de regulă nu sunt periculoase, ele provoacă disconfort și uneori pot conduce la anemie atunci când sângerează. Uneori se pot torsiona în jurul axului suprimând circulația sângelui și provocând o durere bruscă, acută. În această situație este necesară asistența medicală de urgență.

Fibroamele si sarcina
De regulă fibroamele nu interferă cu concepția și purtarea unei sarcini, dar uneori pot afecta fertilitatea. În aceste cazuri, fibroamele blochează orificiile trompelor uterine sau orificiul intern al colului uterin. Fibromele submucoase pot împiedica implantarea și creșterea embrionului.

Studiile arată că femeile însărcinate care au fibroame, au un risc mai ridicat de avort, naștere prematură, poziții anormale ale fătului în uter sau dificultăți la eliminarea placentei. Complicațiile depind de numărul, poziția și dimensiunea fibroamelor.

O complicație frecventă a fibroamelor în timpul sarcinii este durerea localizată, prezentă între primul și al doilea trimestru. De cele mai multe ori sarcina nu are de suferit, iar fibroamele nu necesită tratament.

Tratament
Exista mai multe abordări terapeutice pentru tratarea fibroamelor uterine în funcție de numărul, dimensiunea sau simptomele pe care le provoacă. De cele mai multe ori atitudinea corectă față de fibrom este urmărirea evoluției și a dimensiunilor sale prin examene ecografice la anumite intervale de timp. De obicei cresc foarte lent, iar după menopauză au tendința să se micșoreze ca urmare a scăderii nivelelor de hormoni.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment