Tratamentul cu argilă prezintă o metodă excelentă de purificare și de însănătoșire a organismului. Argila conține toate minerale și microelementele necesare unei bune funcționari ale organismului, iar aplicată extern prelungește tinerețea și frumusețea tenului.
Tratamentele cu argilă aplicate pe ten au un efect benefic asupra acestuia, redându-i fermitatea și întărind musculatura feței. Există mai multe tipuri de argilă, caolinul (sau argila albă) aflându-se printre cele mai întrebuințate în cosmetică. Tot eficiente sunt și tratamentele pe bază de argilă albastră, verde sau roz, ce constituie mijloace de înfrumusețare și îngrijire a pielii.
Argila roz
Reprezintă o combinație între argila roșie și albă (în proporții diferite), având o acțiune dezinfectantă și de netezire a pielii. Argila roz este indicată în îngrijirea delicată a epidermei, folosindu-se atât ca mască hidratantă, dar și ca tratament împotriva îmbătrânirii premature.
Argila albastră
Această argilă este extrasă din Bulgaria (Munții Rodopi) și prezintă un conținut bogat de cupru și crom, ale căror săruri formează un strat albăstrui. PH-ul prafului de argilă albastră este de 7,3. Argila albastră se poate folosi în stare pură, în amestec cu apa, sub formă de măști pentru ten, păr și corp.
Proprietățile acestei argile fac ca aceasta să fie un remediu excelent pentru pielea deshidratată. Argila albastră nu numai că tonifică și întărește pielea, dar o și curăță de coșuri, o albește, netezește ridurile. Acționează benefic și asupra părului gras, iar folosită în mod constant are efect anticelulitic, antibacterian și antistres.
Argila verde
Culoarea verde a acestui tip de argilă este dată de conținutul bogat de oxid de fier al acesteia. Având pH-ul 7, argila verde este utilizată îndeosebi în cazul părului și al tenului gras, precum și în combaterea mătreții.
În structura minerală a argilei verzi sunt incluse și minerale precum siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, calciu, cupru, molibden, etc. Aluminiul are rolul de a degresa și hidrata pielea, iar manganul are un efect dezodorizant. Siliciul conținut de argila verde are efect pozitiv asupra epidermei, conferă elasticitate vaselor, stimulează creșterea părului, metabolismul lipidelor, formarea colagenului și a țesutului osos.
Argila albă
Poate fi folosită în tratarea diverselor tipuri de ten, inclusiv a celui sensibil. Procentul mare de aluminiu și siliciu în amestec cu silicații de magneziu și calciu, lipsa abrazivitătii și a nocivității față de țesuturile umane (pH argilei albe este 5), proprietățile sale absorbante, antiseptice și regeneratoare fac din argila albă un ingredient extrem de valoros pentru cosmetică.