Petru Ion Iarovoi, cercetător ştiinţific principal în laboratorul Epidemiologia Hepatitelor Virale al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP), doctor habilitat în medicină, Om Emerit al Republicii Moldova, este o figură bine cunoscută în rândul comunităţii medicale din republică. Domnia sa timp de 50 de ani îşi imprimă destul de vizibil şi cu pondere forţele şi capacităţile în procesul de cimentare şi prosperare a serviciului de referinţă.

A venit în medicină, ca şi mulţi alţi feciori de ţărani, în anii când în ramură se deschideau orizonturi noi. A activat în raioanele nordice ale republicii. Şi-a făcut studiile la Şcoala de felceri şi moaşe din Bălţi, la Institutul de Stat de Medicină „N. Pirogov" din Odesa, pe care le-a absolvit cu menţiune.

Din cei cinci copii ai lui Ion Iarovoi, gospodar mijlocaş din comuna Corbu, judeţul Soroca, patru au îmbrăţişat această umană specialitate medicina. Petru era cel mai mare dintre fraţi, deci de el erau legate şi speranţe mai multe, pe care le-a realizat cu vârf şi îndesat. Dar şi fratele Andrei i-a păşit repede pe urme, actualmente fiind profesor universitar, cercetător ştiinţific la catedra Fiziopatologie şi Fiziopatologie Clinică a USMF „Nicolae Testemiţanu".

Chiar din startul activităţii. Petru Iarovoi se prezentase ca un specialist principial, devotat misiunii sale. Ca medic epidemiolog şi igienist nu-şi punea nicicând semnătura pe vreun document formal, nu mergea la nici un fel de compromis, dacă simţea sau înţelegea că este încălcată legislaţia.

Bunăoară, aflându-se chiar în startul activităţii la spitalul raional din Târnova, a refuzat categoric să semneze actul de dare în exploatare a fabricii de zahăr din Donduşeni, găsind acolo mai multe nereguli în sistemul de scurgere şi epurare a apelor. Oricât s-au străduit să-1 înduplece, să-1 „preseze" autorităţile locale, nu le-a reuşit...

Întrucât până atunci medici epidemiologi de acest gen veneau din Ucraina, Rusia, Georgia etc, domnul Petru I. Iarovoi, împreună cu colegul său Mihail Barabaş, actualmente colaborator al USMF, au fost primii specialişti moldoveni lansaţi în republică de facultatea Medicină Preventivă de la Odesa. Dorinţa de afirmare era nespus de mare, ambii depuneau eforturi susţinute pentru a fi la înălţimea misiunii ce le sta în faţă.

Fireşte, impulsionat de acea energie tinerească, mai apoi la Ocniţa, căci raionul Târnova fusese desfiinţat, îşi desfăşură activitatea de medic epidemiolog-igienist al raionului cu multă abilitate, ducând concomitent pe umeri şi povara de preşedinte (funcţie eligibilă) al comitetului raional al sindicatului lucrătorilor medicali, făcând parte consecutiv şi din Comitetul republican al sindicatului „Sănătatea".

Poposea deseori prin capitală, luând parte la diverse şedinţe, conferinţe ale sindicaliştilor. S-a făcut observat, ca mai apoi să fie chiar invitat să facă ordinatura în cadrul catedrei Boli Infecţioase (şef catedră era Isaak Drobinski) a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău.

Rectorul de atunci, Nicolae Testemiţanu, sub a cărui egidă se realizase acel transfer, investise speranţe mari în el: peste un an, în 1962, este recomandat pentru doctorantura în grupul academic al academicianului Lev Gromaşevski, savant cu renume mondial, de la Institutul de Epidemiologie, Microbiologie şi Parazitologie din oraşul Kiev (Ucraina). După susţinerea examenelor de admitere, i-a fost repartizată tema ştiinţifică pentru cercetare, apoi se apucă de muncă cu multă ardoare.

In acel joc de circumstanţe, Domnia sa mai lucrase un an la tema „Particularităţile clinice ale bolii Botkin pe fond de helmintiaze" propusă de I. Drobinski, realizând cu râvnă o jumătate din lucrările necesare. Avea deja şi câteva publicaţii în tematică, dar a intervenit deplasarea (cu recomandare) la grupul nominalizat din Kiev şi totul a trebuit să fie schimbat, luat de la început.

Acum, deci, lucra cu sârguinţă la o nouă temă, cerceta intens hepatitele, când într-o zi se trezi la cămin cu şeful secţiei Personal a Ministerului Sănătăţii de la Chişinău, Gheorghe Bălan, care îi explică că trebuie să-şi continuie studiile în doctorantura la secţia fără frecvenţă, deoarece este de urgenţă solicitat să preia în cadrul ministerului funcţia de Inspector Principal Sanitar de Stat.

Şi-a perfectat documentele pentru trecerea la secţia fără frecvenţă, a urcat în avion şi s-a prezentat la datorie. In anul 1964, adică peste un an de activitate în minister, funcţia ce o deţinea îşi schimbă denumirea, în continuare dumnealui devenind viceministru al Sănătăţii - Medic Principal Sanitar de Stat al RSSM, funcţie în care a activat zece ani încheiaţi.

Perioada mandatului ministerial a fost extrem de rodnică, în ea Domnia sa a crescut, s-a copt definitiv ca organizator iscusit, savant, practician care a pus îndesat umărul la propăşirea serviciului sanitaro-epidemiologic. Anume în această etapă iniţiază şi dirijează un şir de programe antiepidemice, cum ar fi organizarea şi reanimarea serviciului sanitar de stat; deschiderea facultăţii Medicină Preventivă şi a cursurilor de perfecţionare a cadrelor serviciului sanitaro-epidemiologic în cadrul Institutului de Medicină; construcţia de edificii pentru funcţionarea staţiilor sanitaro-epidemiologice în mai multe raioane, a Staţiei epidemiologice republicane etc.

Toate realizările menţionate au condus la întărirea în termene optime a bazei tehnico-materiale a serviciului respectiv, numărul medicilor crescând de la 274 în anul 1960 până la 552 în anul 1973, iar a asistenţilor medicali-sanitari respectiv de la 1430 până la 2026. Înmatricularea celor care aspirau să intre la Medicina Preventivă a atins în anul 1965 cifra de 75 de studenţi. Marea sa satisfacţie, pe care o poartă şi astăzi în suflet, e că ministerul a reuşit atunci să completeze cu cadre calificate naţionale serviciul respectiv.

Printre primele acţiuni de valoare statală au fost elaborarea, prezentarea şi aprobarea de către Consiliul de Miniştri a hotărârii din 22 ianuarie 1964 „Cu privire la inspecţia sanitară de stat şi serviciul sanitaro-epidemiologic în RSSM". Conform acestei hotărâri, a fost introdusă funcţia de viceministru - Inspector Principal Sanitar de Stat. Primul în această postură, precum menţionasem, fiind desemnat Petru I. Iarovoi.

Fostele secţii sanepid din cadrul spitalelor raionale au fost transformate în Staţii sanitaro-epidemiologice cu statut autonom. Institutul de cercetări din ramură a fost comasat cu Staţia sanitaro-epidemiologică republicană. Aceste schimbări structurale au necesitat eforturi susţinute din partea ministerului, în general, şi a viceministrului responsabil de sector, în special.

O problemă stringentă în acea perioadă, după cum demonstrează materialele statistice de epocă, era morbiditatea provocată de mai multe boli infecţioase, fapt ce cauza un număr evident de decese, precum şi multe daune economice. Un rol deosebit în realizarea unor programe de combatere a multiplelor infecţii în acea perioadă l-a avut anume Petru I. Iarovoi.

Ca rezultat, a fost redusă morbiditatea prin rujeolă de la 600 de cazuri la 100 000 de locuitori în anul 1962 până la 13,4 cazuri în 1970. Reduceri esenţiale de acest gen au fost obţinute la morbiditatea prin difterie, tetanos, tuse convulsivă etc. Practic a fost lichidată morbiditatea prin poliomielită şi bruceloză. Aceste rezultate meritorii se datorează efectuării măsurilor de combatere, în epicentrul cărora se afla factorul organizării unui sistem bine chibzuit de imunizare a populaţiei prin intermediul sporirii numărului cabinetelor de vaccinare.

Din anul 1966, pe lângă fiecare punct de felcer şi moaşe, ambulatoriu, policlinică, etc. au fost deschise în mod obligatoriu puncte de vaccinare. La Staţia sanitaro-epidemiologică republicană a fost creată o secţie specială, iar în cadrul Institutului de Igienă şi Epidemiologie - un laborator de profilaxie specifică. Merită menţionat faptul că Moldova a fost prima dintre celelalte republici ex-sovietice care a propus această formă de organizare şi de realizare a vaccinologiei.

În anii următori, în lista de state ale staţiilor sanitaro-epidemiologice au fost incluse unităţi de asistenţi şi medici specializaţi în vaccinologie. Toate punctele de vaccinare dispuneau de frigidere şi utilaj necesar, mai ales pentru sterilizare. Această acţiune organizatorică a contribuit, în mare măsură, la acoperirea suficientă cu vaccinări şi revaccinări a multor grupe de risc epidemiologie.

Drept rezultat, dacă apelăm la cifre, trebuie de menţionat că morbiditatea prin poliomielită în decurs de 15 ani a fost redusă de 65,5 ori, prin difterie - de 29,3 ori, prin rujeolă - de 15 ori, prin tuse convulsivă de 13 ori, prin antrax - de 8,8 ori, prin tetanos de 8,1 ori. Fireşte, în consecinţă, a fost redusă considerabil şi letalitatea.

Atunci a fost lansată Concepţia, care rămâne şi azi în vigoare, că pentru a obţine un efect benefic în combaterea infecţiilor la copii, e necesar să avem o acoperire de 95 la sută de vaccinări ale acestora. Pentru prima dată în Uniunea Sovietică, aici, în Moldova, a fost întocmit un serviciu special care se ocupa cu imunizarea copiilor.

În activitatea prodigioasă din acei ani a dlui Petru I. Iarovoi se înscriu încă multe alte măsuri de valoare, cum ar fi: a) acţiunea de protejare a hotarelor republicii (a fost creat punctul de carantină sanitară cu 3 unităţi: la trecerea peste Prut, în zona s. Leuşeni, apoi altul la staţia feroviară Ungheni); b) acţiunea antipesticide - pentru prima dată în ex-Uniunea Sovietică guvernul a aprobat hotărârea „Cu privire la situaţia în ocrotirea sănătăţii vizavi de aplicarea chimicalelor toxice în RSSM" (20.06.1964), hotărâre ce cuprinde multe acţiuni de reglementare şi control, crearea de laboratoare speciale, instruirea cadrelor în utilizarea corectă a pesticidelor; c) acţiunea antistaţie atomo-electrică, a cărei construcţie era prevăzută pentru cincinalul al IX-lea, la Cuciurgan, domnul Petru I. Iarovoi fiind delegat la Novo-Voronej, unde funcţiona prima staţie de acest fel, ca să analizeze situaţia, să vadă cum se răsfrânge în sistemul ecologic activitatea unei întreprinderi similare, ce se poate de făcut în Moldova. La întoarcere, deşi simţea presiune din partea conducerii de vârf, răspunsul dumnealui a fost categoric - nu! A demonstrat curaj şi patriotism prin gestul respectiv şi în consecinţă ne-am izbăvit de un eventual pericol...

În anul 1971 susţine teza de doctor în medicină, peste câţiva ani primind titlul de conferenţiar. Între anii 1974-1988 dumnealui îşi onorează funcţia de vicedirector pentru ştiinţă şi şef de laborator la Institutul de Igienă şi Epidemiologie, unde este conducător ştiinţific şi executor al mai multor teme de cercetare.

În legătură cu schimbările parvenite odată cu restructurarea instituţiilor de cercetări ştiinţifice, Domnia sa a fost numit prin concurs în funcţie de şef al laboratorului Epidemiologia Hepatitelor Virale din cadrul Institutului de Medicină Preventivă şi Clinică din or. Chişinău. Ulterior, între anii 1995-2001, este transferat în aceeaşi funcţie, numai că în cadrul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă.

Susţine cu succes şi cea de a doua teză - de doctor habilitat în medicină. În prezent activează în calitate de şef al laboratorului nominalizat, interesele investigaţiilor vizând epidemiologia, microbiologia, virusologia, parazitologia, igiena, ecologia. Până în prezent are publicate circa 300 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 10 monografii. Întreaga activitate de cercetare a Domniei sale se caracterizează prin abordarea serioasă a unor teme de anvergură, prin diversitatea acestora, importanţa şi valoarea practică a lor.

E de menţionat faptul că rezultatele obţinute în laboratorul Epidemiologia Hepatitelor Virale, în care activează timp de 22 de ani, au stat la baza „Programului Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D, program aprobat prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 507 din 02.06.97. Este principalul autor al acestui program, precum şi al altor documente cu caracter de directivă şi instructaj privind combaterea hepatitelor virale.

Datorită eforturilor depuse şi consacrării totale în cercetările orientate în direcţia respectivă, în ultimii ani s-au redus considerabil cazurile de morbiditate prin hepatita virală B şi hepatita virală A. In spatele acestor rezultate îmbucurătoare se află materializată şi munca doctorului habilitat în medicină Petru Ion Iarovoi.

Ion Ababii, ministru al Sănătăţii din Republica Moldova, profesor universitar, academician al AŞ a RM.

Curriculum Vitae
1932, 29 martie - Născut în satul Corbu, raionul Donduşeni (fostul judeţ Soroca);
1938-1946 - Studiile în şcoala primară (4 clase) din satul natal;
1946-1949 - Lăsat la „vatră" pentru a ajuta la lucrarea pământului şi în gospodărie;
1949-1952 - Studiile la şcoala de felceri şi moaşe din Bălţi;
1952-1958 - Studiile la Institutul de Medicină „N. Pirogov" din Odesa, Ucraina;
1958-1959 - Medic epidemiolog şi igienist în secţia sanitaro-epidemiologică a spitalului raional Târnova (azi raionul Donduşeni);
1959-1961 - Medic epidemiolog în secţia sanitaro-epidemiologică a spitalului raional Ocniţa;
1960-1962 - Preşedinte al Comitetului raional Ocniţa al sindicatului şi al Comitetului republican al sindicatului „Sănătatea";
1961-1962 - Medic ordinator la catedra Boli Infecţioase a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău;
1962-1963 - Aspirant (doctorand) la Institutul de Epidemiologie, Microbiologie şi Parazitologie în grupul academicianului, Erou al muncii socialiste, Lev Gromaşevschi, or. Kiev;
1963-1964 - Medic Sanitar Principal de Stat al RSSM în cadrul Ministerului Sănătăţii, or. Chişinău;
1964-1973 - Viceministru al Sănătăţii Medic Sanitar Principal de Stat al RSSM, or. Chişinău;
1965-1974 - Membru al Prezidiului Comitetului Central al Societăţii „Crucea Roşie" din RSSM or. Chişinău;
1973-1974 - Asistent la catedra Boli Infecţioase a Institutului de Stat de Medicină, or. Chişinău;
1974-1988 - Vicedirector pe ştiinţă - şef de laborator la Institutul de Igienă şi Epidemiologie, or.
Chişinău;
1988-1995 - Şef laborator Epidemiologia Hepatitelor Virale din cadrul Institutului de Medicină
Preventivă şi Clinică, or. Chişinău;
1995-2001 - Şef laborator Epidemiologia Hepatitelor Virale al CNŞPMP, or. Chişinău;
2001-2006 - Cercetător ştiinţific principal în laboratorul Epidemiologia Hepatitelor Virale al CNŞPMP, or. Chişinău;
2006 - Şef laborator Epidemiologia Hepatitelor Virale al CNŞPMP, or. Chişinău;
1970 - Medalia jubiliară „Pentru vitejie în muncă";
1971 - Susţinerea tezei de doctor în medicină;
1982 - Titlul ştiinţific de conferenţiar;
1987 - Medalia „Veteran al muncii";
1974-1988 - Membru al Consiliului ştiinţific al Institutului de Igienă şi Epidemiologie;
1988-1995 - Membru al Consiliului ştiinţific al Institutului de Medicină Preventivă şi Clinică;
1993 - Membru al Consiliului Ştiinţific Specializat de susţinere a tezelor în Medicina Preventivă - DH 14.00.30 Epidemiologie;
1994 - Susţinerea tezei de doctor habilitat în ştiinţe medicale;
1995 - Membru al consiliului ştiinţific al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă; 2003 - Membru titular (academician) al Academiei Naţionale de Ştiinţe Ecologice;
2005 - Vicepreşedinte al Societăţii Ştiinţifice a Epidemiologilor, Microbiologilor şi Parazitologilor din Republica Moldova;