Născut la nordul Moldovei (la 26 martie), comuna Gaşpar, Edineţ, în primăvara anului 1946, copilăria ia coincis cu anii de grea cumpănă pentru Ţară. La vârsta de şase ani păşeşte pragul şcolii primare din satul natal. Însă bucuria de copil şi de elev i-a fost curmată de un eveniment tragic în familie.

În anul 1953, la o vârstă destul de tânără, după o boală grea, s-a stins din viaţă tatăl, Ion Prisăcaru, profesor de matematică şi director al şcolii din sat. La vârsta de numai 7 ani, Viorel rămâne prima mână de ajutor mamei Liuba, avându-1 pe fratele Virgil de doar patru anişori şi surioara Steluţa de un an. Însă, în ciuda tuturor greutăţilor, Viorel absolveşte cu succes şapte clase în anul 1959, după care a urmat şcoala medie din satul Parcova, Edineţ.

Deja elev în şcoala medie, fiind foarte receptiv la suferinţele şi necazurile celor din jur, s-a orientat spre o profesie care ar putea fi de ajutor neamului. În vara anului 1963, susţine examenele de admitere la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. Anul admiterii a coincis cu anul fondării în Institut a facultăţii Medicină Preventivă.

Nu prea mulţi candidaţi la admitere, la acel moment, cunoşteau în detalii specificul noii facultăţi. Tânărul Viorel Prisăcaru, informându-se despre noua facultate şi, în general, fiind un adept al noului, a conştientizat faptul că viitoarea lui carieră profesionistă ţine de această profesie, iar pentru realizarea ei cu succes sunt necesare cunoştinţe aprofundate.

Deja în timpul studenţiei s-a consacrat ştiinţei, efectuând mai multe cercetări, inclusiv „Studiul asupra rolului savanţilor în dezvăluirea esenţei epidemiilor ca fenomene naturale”, fapt care 1-a determinat în alegerea epidemiologiei ca obiect de studiu şi i-a marcat activitatea ştiinţifică pentru toată viaţa.

Absolvind facultatea în anul 1969, entuziasmul şi hărnicia tânărului absolvent n-a putut trece neobservată de către renumitul savant epidemiolog Eli Naum Şleahov, care ia propus să-şi continue studiile în doctorat la catedra Epidemiologie.

Finalizând studiile în doctorantura la tema „Epidemiologia şi profilaxia antraxului în Republica Moldova şi perspectivele de diminuare şi eradicare”, în anul 1973, susţine cu succes teza de doctor în ştiinţe medicale. În acelaşi an, este angajat în funcţie de asistent universitar la catedra Epidemiologie, iar peste doi ani (1976) este numit lector superior şi, ulterior, şef studii la aceeaşi catedră.

În anii 1987-1989, face postdoctorantura, în cadrul căreia realizează teza de doctor habilitat „Optimizarea supravegherii epidemiologice şi pronosticului în zooantroponoze cu scontarea acţiunii factorilor antropurgici si naturali”. Este unul din primele studii în supravegherea epidemiologică, cel puţin în spaţiul post-sovietic, care devine mai apoi direcţia principală de cercetare a catedrei Epidemiologie.

În anul 1990, în cadrul Consiliului Ştiinţific Specializat de pe lângă Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Epidemiologie şi Boli Infecţioase „L.Gromaşevschi" din or. Kiev, susţine cu succes teza de doctor habilitat în medicină. În acelaşi an, este numit şef catedră Epidemiologie şi, concomitent, şef laborator ştiinţific EpidemioJogia Infecţiilor Intraspitaliceşti al USMF „Nicolae Testemiţanu".

Uneori se creează impresia că titlul de doctor habilitat este apogeul carierei ştiinţifice a unei persoane. În acest aspect, pentru profesorul Viorel Prisăcaru, titlul a fost doar o etapă în cariera sa, deoarece cercetările efectuate de Domnia Sa au luat o amploare şi mai mare prin realizarea lucrărilor de valoare, pe plan naţional şi mondial.

Sunt remarcabile studiile în epidemiologia antraxului, rabiei, salmonelozelor, infecţiilor nosocomiale, infecţia HIV/ SIDA, educaţie pentru sănătate etc, iar ciclul de lucrări „Epidemiologia, modelarea, pronosticarea şi supravegherea epidemiologică la leptospiroze în Republica Moldova”, în anul 1996, este distins cu Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. De asemenea, de către profesorul V. Prisăcaru sunt elaborate conceptele: „Supravegherea epidemiologică a sănătăţii publice la nivel naţional şi Epidemiologia ecologică”.

Un compartiment aparte, care ţine de cercetările profesorului universitar V. Prisăcaru şi ale discipolilor săi, constituie studierea şi elaborarea remediilor antibacteriene şi antifungice noi din materie primă locală. În acest sens, în cadrul laboratorului Infecţii Intraspitaliceşti au fost efectuate numeroase studii de cercetare a materiei prime locale în depistarea substanţelor indigene.

În consecinţă, au fost depistate şi brevetate peste 30 de substanţe indigene, de origine sintetică şi naturală, cu proprietăţi antibacteriene şi antifungice foarte pronunţate şi inofensive care, potenţial, pot fi utilizate în elaborarea remediilor antibacteriene şi antifungice. La expoziţiile naţionale şi internaţionale (Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Geneva, Bruxelles, Moscova), aceste substanţe au fost înalt apreciate, fiind menţionate cu zeci de medalii de aur, argint şi bronz, diplome de merit, premii speciale, cum ar fi „Premiul Mare AGEPI”, „Premiul Autorităţii Naţionale pentru cercetare ştiinţifică” (România), iar, în anul 2002, pentru ciclul de invenţii „Substanţe antibacteriene şi antifungice noi”, dlui profesor V. Prisăcaru i se oferă titlul onorific „Inventator remarcabil” cu decernarea medaliei de aur „Organizaţia Mondială de Protecţie Industrială” (Geneva).

Aceste înalte aprecieri, în cadrul saloanelor şi de către organizaţiile naţionale şi internaţionale, arată perspectiva acestor substanţe. În baza substanţelor depistate deja, au fost elaborate 3 remedii antibacteriene şi antifungice: Izohidrafural, Unguent antibacterian şi Cimpelsept, preparate biologic active şi inofensive care sunt larg aplicate în practica medicală de prevenire şi de tratament.

Rezultatele cercetărilor efectuate de profesorul V. Prisăcaru sunt reflectate în mai mult de 250 de publicaţii ştiinţifice, inclusiv 4 monografii şi peste 30 de brevete de invenţii. Un deosebit interes prezintă monografiile „Supravegherea epidemiologică în antrax” (1989), „Supravegherea epidemiologică în leptospiroze” (1993), „Vibrionul holeric - holera” (1995). Este autor a două manuale de epidemiologie şi coautor al „Tratatului de epidemiologie a bolilor transmisibile” (2002, Iaşi, România). Sub conducerea lui au fost susţinute 10 teze de doctor şi de doctor habilitat în medicină.

Profesorul Viorel Prisăcaru este un lector erudit, câştigând toată stima studenţilor şi colegilor săi. În calitate de epidemiolog de frunte al ţării, permanent ia parte activă la elaborarea programelor naţionale, actelor normative şi directive în domeniul controlului şi supravegherii epidemiologice a bolilor infecţioase, totodată ia parte activă în organizarea şi desfăşurarea seminarelor republicane şi zonale în probleme de epidemiologie, localizare şi lichidare a focarelor epidemice.

Un exemplu elocvent poate servi lichidarea focarului de holeră, sub conducerea Domniei sale, în raionul Ştefan Vodă (1995). De menţionat că implementarea şi realizarea multor recomandări ale savantului Viorel Prisăcaru în practica medicală au contribuit în mare măsură la ameliorarea sănătăţii populaţiei Republicii Moldova.

Posedând şi calităţi manageriale, profesorul Viorel Prisăcaru, în anul 1991, este numit în funcţia de prorector pentru activitatea ştiinţifică, USMF „Nicolae Testemiţanu". De menţionat că, în această perioadă, care practic s-a suprapus cu perioada de tranziţie a Ţării, universitatea a înregistrat cei mai înalţi indici în domeniul de cercetare şi de inovare.

Paralel cu funcţiile de şef catedră Epidemiologie şi de prorector, profesorul Viorel Prisăcaru, din 1990, este şi Preşedinte al Societăţii Ştiinţifice a Epidemiologilor şi Microbiologilor din Republica Moldova, Epidemiolog principal al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova, Membru al Comisiei Extraordinare Antiepidemice de pe lângă Consiliul de Miniştri al Republicii Moldova, Membru al Consiliului Ştiinţific al USMF „Nicolae Testemiţanu". Din 1992, este ales membru al Consiliului Redacţional al revistelor Curierul Medical (Chişinău), Microbiologie, Epidemiologie şi Imunologie (Moscova), Jurnal de Medicină Preventivă, Iaşi (România), Intelectus (Chişinău), Sănătate Publică (Chişinău).

Din anul 1993 şi până în 1998, a activat în calitate de Preşedinte al primului Consiliu Ştiinţific Specializat de susţinere a tezelor în Medicina Preventivă. Din 1995 este membru al Consiliului Ştiinţific al Centrului Naţional Ştiinţifico - Practic de Medicină Preventivă şi Preşedinte al Comisiei republicane de atestare a medicilor epidemiologi, din 1996 - membru al Senatului şi al Consiliului Administrativ al USMF „Nicolae Testemiţanu". Din anul 1997 este membru al Consiliului Sanitaro - Epidemiologie al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Intre anii 1999 -2001, este membru al Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Republicii Moldova.

În anul 2004, profesorul V Prisăcaru este ales Membru al Consiliului de Experţi al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale; în acelaşi an, este ales membru al Secţiei Medicale a Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Profesorul Viorel Prisăcaru este într-o continuă cercetare, organizând diferite foruri ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional. Dumnealui a fost responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea: congreselor III, IV şi V ale Igieniştilor, Epidemiologilor, Microbiologilor şi Parazitologilor din Republica Moldova; simpozionului bilateral Republica Moldova - România Supravegherea epidemiologică în infecţiile intestinale nedeterminate - Chişinău, 1995; celui de al IV-lea Internaţional Meeting -Prevention targeting young people: a global strategy. - Chişinău, 26-29 iulie 1996; simpozioanelor Organizarea supravegherii sanitaro-epidemiologice a sănătăţii populaţiei rurale. Edineţ, 1997, 2000; conferinţei Actualităţi în Medicina Preventivă. - Chişinău, 1998; conferinţei ştiinţifice Supravegherea epidemiologică în maladiile actuale pentru Republica Moldova. - Chişinău, 2000; conferinţelor anuale ale colaboratorilor şi studenţilor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemitanu" din Republica Moldova, anii 1991-2005.

Profesorul Viorel Prisăcaru se remarcă şi printr-o deosebită activitate civică; în anul 2001, este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, unde activează ca membru al Comisiei învăţământ, Ştiinţă, Cultură şi Mass-media.

Pentru merite deosebite în activitatea ştiinţifico-didactică, în 1995, este decorat cu medalia „Meritul civic”, în 1999, i se decernează titlul onorific „Om Emerit” al Republicii Moldova, iar, în 2005 - „Diploma de Merit” a Academiei de Ştiinţe din Moldova. În acelaşi an 2005, devine Laureat al Premiului „Inima de aur” pentru activitate exemplară în serviciul ştiinţei medicale şi al valorilor naţionale. În 1993, este ales membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe din România, iar, în 1994 - Membru de Onoare al Societăţii Ştiinţifice a Epidemiologilor din România, în 2002, devine cetăţean de Onoare al Statului Nebraska (SUA). (Adrian Cotelea, dr. conferenţiar, Catedra Epidemiologie, USMF „Nicolae Testemitanu", Societatea Epidemiologilor şi Microbiologilor din Republica Moldova)