Holera
Datorită necesităţii sale neînsemnate în substanţe nutritive, vibrionul holeric este bine adaptat la condiţiile de viaţă din apele de suprafaţă. Viabilitatea acestui germen în bazinele acvatice naturale variază de la câteva zile până la câteva luni.

Apa de băut contaminată prezintă una dintre căile esenţiale de transmitere a bolii. Lipsa instalaţiilor sanitare, mai ales insuficienţa de apă potabilă şi pentru alte nevoi, constituie factorul de propagare a bolii. În cursul ultimilor 15 ani holera clasică provocată de vibrionul holeric (Vibrio Cholerae) a regresat foarte mult chiar în regiunile endemice. În schimb holera El Tor se întâlneşte tot mai frecvent.

Febra tifoidă şi paratifoidă, dizenteria şi holera, boli clasice cunoscute, au atins proporţii neobişnuit de mari în decursul timpurilor, creând şi astăzi, pentru unele regiuni ale lumii, probleme majore de prevenire şi combatere a lor. Alături de calitatea bacteriologică deficitară a apelor de băut, cantitatea insuficientă de apă joacă un rol deosebit de important în incidenţa sporită a dizenteriei şi a celorlalte boli infecţioase transmisibile pe calea apei.

Apa de fântână din mediul rural, folosită în marea majoritate a cazurilor în calitate de apă potabilă, este adeseori insuficientă cantitativ şi necorespunzătoare în aspect calitativ. În centrele urbane se semnalează frecvent episoadele când apa distribuită populaţiei, necorespunzătoare STAS-ului bacteriologic de calitate din cauza deficienţelor funcţionale şi de exploatare a surselor de apă, uzurii reţelei de distribuire etc, a fost la originea unor explozii epidemice de febră tifoidă, dizenterie şi alte boli infecţioase.

Durata de supravieţuire a vibrionului holeric în afara organismului variază în funcţie de caracteristicile mediului ambiant. În apă rezistă până la 3 săptămâni; în peşti, moluşte şi crustacee scoşi din apă - 5-7 zile, iar în condiţii de refrigerare - 1-2 săptămâni. Trăieşte 4-5 zile în apă de mare.

Forma clasică a bolii, are manifestări variate, de la forme uşoare până la cele grave, urmate de deces. Holera produsă de vibrionul El Torr se manifestă prin forme de gravitate mai mică.

Enterocolitele
Esch. coli şi diversele tulpini de coli patogene sunt viabile în apă un timp îndelungat. Tulpinile de enterocoli pot cauza în spitalele şi instituţiile pentru copii epidemii de enterite maligne, îndeosebi la sugari, care prezintă uneori o letalitate mare.

Alţi germeni - enterococul, proteusul - pot produce, în anumite condiţii, îmbolnăviri. Apa ce conţine un mare număr de germeni banali, o cantitate crescută de substanţe organice sau de substanţe în suspensie, precum şi apele in care s-au dezvoltat alge capabile de a secreta substanţe toxice, pot avea repercusiuni asupra tubului digestiv fragil al copilului şi să determine tulburări gastrointestinale.

Tularemia
Agentul patogen al tularemiei, Fr. tularensis, prezintă o rezistenţă remarcabilă în mediul extern. În apă îşi poate păstra viabilitatea până la 2-3 luni de zile, iar în sol, în funcţie de natura şi proprietăţile acestuia (pH, temperatură, umiditate etc.) de la 10 zile până la 2 luni.

Îmbolnăvirile de tularemie sunt cauzate de consumul de apă contaminată de urina, dejecţiile sau cadavrele rozătoarelor. În timpul verii îmbolnăvirile sunt cauzate de scăldarea în ape contaminate. Ca şi leptospirele, bacilul tularemiei poate traversa tegumentele şi mucoasele (mucoasa conjunctivală), chiar dacă ele sunt intacte.

Numeroasele focare de tularemie se înregistrează periodic în anumite colectivităţi din apropierea unor râuri de şes. Cercetându-se condiţiile de persistenţă şi circulaţie ale agentului patogen în aceste ape, s-a izolat bacilul tularemiei din plante acvatice, din moluşte etc, ceea ce dovedeşte multiplele posibilităţi de transmitere a acestei afecţiuni prin apă.