Îngheţul se întâlneşte la persoanele care dorm în aer liber pe timp de ger (alpinişti, exploratori ai regiunilor reci, paznici), la cei care cad în apă rece (ruperea gheţii, naufragiu), la persoanele în stare de ebrietate care nesimţind gerul nu pot lua măsuri de protecţie sau la persoanele acoperite de avalanşe de zăpadă. S-au văzut cazuri de îngheţ la copiii mai mici care s-au ascuns în frigider şi nu mai au putut ieşi.
Vântul, hainele ude, umezeala, lipsa de mişcare, altitudinea (prin lipsa de oxigen) favorizează îngheţul chiar la temperaturi mai scăzute. Sunt mai predispuse la îngheţ persoanele care consumă băuturi alcoolice, care fumează, bătrânii, persoanele anemice, care au pierdut sânge (accidente, răni sângerânde) precum şi persoanele obosite şi neurastenice. În apa rece omul pierde mai multă căldură decât într-o atmosferă cu aceeaşi temperatură. De aceea, îngheţul după căderea în apă rece este mult mai grav: supravieţuirea nu depăşeşte 30-60 minute într-o apă de 0°C.
Îngheţul are mai multe faze, astfel:
- - La început, persoana expusă la ger prezintă tremurături generalizate, agitaţie, dureri musculare, mai ales la ceafă. Pielea este albă, respiraţia frecventă, iar pulsul foarte rapid;
- - În faza a doua, îngheţatul se simte obosit, epuizat, ca urmare a efortului muscular, intens produs de tremurături, este amorţit, prezintă somnolenţă, indiferenţă. încât nu mai are putere să ia măsuri de autosalvare. Când temperatura corpului a ajuns la 30°C. omul îşi pierde cunoştinţa;
- - Faza ultimă se anunţă prin rărirea respiraţiei şi pulsului, omul devine rece, imobil şi intră în comă, iar dacă nu se iau măsuri de salvare, moare (moarte albă);
Supravieţuirea depinde de gradul de răcire a corpului; la temperatura de peste 31°C, şansele de salvare sunt mai mari, pe când la temperaturi sub 30°C, supravieţuirea este de circa 50% din accidentaţi.
Primul ajutor. Se scoate rapid îngheţatul din apă, zăpadă sau ger. Apoi se face reîncălzirea progresivă (nu bruscă), fie prin oprirea pierderii de căldură (acoperirea cu echipament călduros), fie prin reîncălzirea exterioară. Dacă este posibil, reîncălzirea se face într-o cadă, troacă, cu apă, la temperatura de 30°C care se încălzeşte treptat adăugând apă fiartă până când temperatura apei ajunge la cea a corpului (36,5°C). La început, mâinile şi picioarele vor fi ţinute în afara băii.
In lipsa unei vane cu apă caldă, se va reîncălzi regiunea gâtului, cu sticle umplute cu apă caldă sau comprese cu apă caldă la 35°C, a căror temperatură se va creşte treptat până la 42°C. Dacă n-avem termometru, temperatura sticlelor cu apă caldă se va încerca pe pielea obrazului, pentru a nu fi prea fierbinţi. Nu se recomandă reîncălzirea la foc, la flacără, deoarece astfel nu se poate încălzi rapid şi uniform tot corpul. Când lipsesc şi mijloacele de mai sus, reîncălzirea se mai poate face prin introducerea victimei într-un sac de dormit, împreună cu o persoană sănătoasă.
Se va da victimei să bea lichide calde, îndulcite şi un medicament sedativ. După încălzire, persoana respectivă va fi evacuată într-o încăpere sau cort încălzit deoarece prin expunerea din nou la frig se pot produce tulburări mai grave.
Evitând cauzele, desigur că se poate preveni şi îngheţul. De aceea, nu se va pleca singur la drum, într-o excursie pe timp de ger puternic, nu se va merge pe gheaţa lacurilor sau râurilor (atenţie la copii). În zilele geroase se va îmbrăca un echipament călduros (nu din plastic), nici prea strâmt nici prea larg. Înainte de a executa o activitate în ger excesiv se vor face băi calde la mâini şi picioare, se vor bea ceaiuri calde şi se va face masajul muşchilor.
Este important ca omul să facă mişcări, să nu stea imobil sau culcat în ger. Totodată va combate tendinţa de a adormi (va consuma cafea etc). Consumul de băuturi alcoolice şi de ţigări este interzis. Se vor consuma multe dulciuri, care pun în libertate rapid o cantitate mai mare de calorii.