Descompunerea transpiraţiei de pe suprafaţa corpului, prafului organic de pe îmbrăcăminte generează unele mirosuri neplăcute. Împreună cu praful nimeresc în aer diferite microorganisme, inclusiv cele patogene. Acest miros, aşa-numit de cameră, acţionează negativ asupra organismului şi, ca rezultat, scade capacitatea de muncă, se înrăutăţeşte dispoziţia generală.
Asigurarea unui mediu optimal în încăperi, unde decurge cea mai. mare parte a vieţii omului, este lipsită de sens fără respectarea cerinţelor igienice.
În condiţiile blocurilor moderne asupra omului acţionează permanent un număr enorm de factori ai mediului intern, cum ar fi microclima, calitatea aerului, condiţiile de insolare şi iluminare, aerisire, condiţionare etc.
Pentru crearea unor condiţii de microclimat cât mai favorabil în anumite perioade ale anului este necesară încălzirea încăperilor. Scopul încălzirii este de a menţine parametrii de mediu necesari pentru a regla cedarea căldurii de către organism.
Încălzirea trebuie să menţină un anumit nivel de temperatură a aerului în încăpere, să asigure uniformitatea temperaturii pe orizontală şi verticală. Sursele de încălzire nu trebuie să afecteze calitatea aerului din încăpere.
Încălzirea locuinţei se poate realiza prin două sisteme: sistemul de încălzire locală (cu dispozitive locale de încălzire) şi cel de încălzire centrală.
Încălzirea locală
În funcţie de construcţia dispozitivului de încălzire locală, se disting sobe cu capacitatea termică mare şi mică, care, fiind încălzite, la rândul lor, emană căldura în interiorul încăperii. Dintre sobele cu capacitatea termică mare fac parte sobele olandeze şi alte sobe de cărămidă cu pereţi groşi.
Aceste sobe se încălzesc încet, dar păstrează un timp îndelungat căldura şi de aceea menţin mult timp temperatura la un anumit nivel. Sobele cu capacitate termică mică sunt folosite pentru încălzirea încăperilor, în care oamenii se află temporar. Aceste sobe se încălzesc repede, dar neuniform, încăperile se răcesc repede şi de aceea trebuie des încălzite.
Sobele cu capacitatea termică mică impurifică aerul cu produsele arderii prafului, cu gaze de ardere. Sistemul de încălzire cu diapozitive locale prezintă o serie de neajunsuri, cum sunt: încălzirea neuniformă a încăperii, ocuparea unui anumit spaţiu şi reducerea în acest fel a cubajului încăperii şi respectiv a volumului de aer, impurificarea aerului în urma eliminării unor produse de ardere cu efecte nocive asupra organismului (CO, fum etc), producerea unui coeficient caloric redus, mai ales în cazul arderii cu lemne şi în consecinţă neeconomic, existenţa pericolului izbucnirii incendiilor, murdărirea încăperilor etc.
Încălzirea centrală
În prezent au căpătat o răspândire largă diferite sisteme de încălzire centrală, care exclud neajunsurile încălzirii locale.
În comparaţie cu cea locală, încălzirea centrală are o serie de avantaje: menţine stabilă temperatura aerului (indiferent de temperatura externă), nu afectează calitatea aerului, creează temperatură uniformă.
Există sisteme de încălzire cu aburi, cu apă, cu aer. În cazul sistemului de încălzire cu aburi agentul de căldură sunt aburii, care, sub presiune, prin conducte, nimeresc în încăpere. Temperatura pe suprafaţa aparatelor de încălzire depăşeşte 100°C. Neajunsurile acestui sistem sunt: imposibilitatea reglării debitului de căldură, temperatura înaltă a suprafeţei aparatelor de încălzire, ceea ce contribuie la arderea prafului.
Cel mai bun sistem din punct de vedere igienic şi cel mai răspândit este încălzirea cu apă caldă.
Apa fierbinte, având masa specifică relativ mică, se ridică prin conducta principală şi apoi, prin coloanele verticale, se distribuie în dispozitivele de încălzit. Dacă circuitul apei în sistem se realizează pe contul diferenţei maselor specifice relative ale apei calde şi celei reci, asemenea sistem este sistemul cu circulaţie naturală.
Dacă circulaţia naturală a apei este insuficientă, este folosită pompa de circulaţie. Încălzirea cu apă poate fi de presiune joasă şi înaltă. În cadrul sistemului de încălzire cu apă de presiune joasă se menţine temperatura permanentă uniformă în încăpere şi permite a efectua reglarea centralizată a temperaturii în încăperi prin reglarea temperaturii apei. Temperatura suprafeţei aparatelor de încălzit este de obicei mai joasă de 80°C. Acest sistem este folosit pentru încălzirea locuinţelor, spitalelor şi clădirilor publice.
Dacă sistemul de încălzire cu apă nu are vas de expansiune, pentru evacuarea surplusului de apă format pe contul măririi volumului apei la încălzire, în sistem se ridică presiunea şi temperatura de fierbere a apei. Asemenea sistem închis se numeşte sistem de încălzire cu apă, cu presiune înaltă. În cadrul acestui sistem temperatura suprafeţelor de încălzire a dispozitivelor de încălzit depăşeşte cea admisibilă, ceea ce poate provoca arderea prafului pe suprafaţa lor şi impurificarea aerului în încăpere. Acest sistem este folosit pentru încălzirea întreprinderilor industriale.
În ultimul timp se foloseşte încălzirea radiantă de panouri (lambriuri). Drept sursă de căldură servesc pereţii, platformele, podelele, în interiorul cărora se instalează dispozitivele de încălzit. Ca agent termic serveşte apa sau aburii. Căldura radiantă a panourilor reduce pierderile prin iradiere de pe suprafaţa corpului la temperaturi mai joase ale aerului, nu micşorează suprafaţa utilă a încăperii. În perioada caldă a anului cu ajutorul încălzirii de panouri se poate răcori încăperea.
O aplicare largă a căpătat încălzirea cu aer. Aerul din exterior prin priza de aer trece în camera de încălzit, din care, prin calorifere, iar apoi prin canale pătrunde în încăpere. Aerul utilizat din încăpere este eliminat prin canale de evacuare în fântâna de aspiraţie. Avantajul acestui sistem constă în accesul organizat al aerului curat în încăperi, ceea ce contribuie la schimbul de aer în locuinţă.
Neajunsurile încălzirii cu aer sunt: umiditatea joasă a aerului în încăperi în urma încălzirii lui în calorifere; posibilitatea arderii prafului, care se depune în canale, şi impurificarea aerului din încăperile încălzite cu produsele arderii substanţelor organice; posibilitatea circulaţiei aerului dintr-o încăpere în alta şi pericolul transmiterii impurificării bacteriene. Încălzirea cu aer este folosită la întreprinderi şi încăperile publice.
Un sistem mai recent este încălzirea solară, care funcţionează pe baza acumulării căldurii solare şi folosirea ei pentru încălzirea ulterioară a încăperilor.
Sistemul de încălzire, oricare ar fi el, trebuie să corespundă câtorva condiţii, şi anume:
- să creeze condiţiile optime ale ambianţei termice necesare activităţii ce se desfăşoară în încăperea respectivă;
- să nu producă substanţe nocive (fum, praf, gaze toxice, radiaţii calorice etc). Pentru a evita radiaţiile calorice, temperatura maximă admisă pentru elementul de încălzire nu trebuie să depăşească 80°C;
- să asigure o uniformitate a microclimatului din întreaga încăpere atât în timp, cât şi în spaţiu;
- să aibă un randament caloric cât mai mare şi suficient din punct de vedere economic.