În condiţiile obişnuite de climă, în organismul uman se produc modificări fiziologice de mică amplitudine, instalându-se pe parcursul unui interval mare de timp, fapt ce asigură menţinerea sa într-un echilibru dinamic (Lucia Alexa).

Schimbările vremii, caracterizate prin transformări periodice bruşte ale factorilor fizici, reprezintă circumstanţe deosebit de excitante pentru organism. Deşi organismul omului posedă proprietăţi fiziologice cu largi posibilităţi de adaptare, uneori pot surveni tulburări funcţionale, inclusiv patologice. Reacţiile la schimbările de vreme depind, în mare măsură, de particularităţile individuale ale organismului.

Organismul sănătos, cu un bun echilibru neuroendocrin, reacţionează foarte puţin la oscilaţiile mari ale elementelor meteorologice, adaptarea la noile condiţii decurge fără manifestări subiective sau obiective.

La subiecţii cu labilitate fiziologică mai mare, îndeosebi cu reacţii sensibile ale sistemelor nervos vegetativ şi endocrin efortul de adaptare este mai intens şi pot apare unele manifestări subiective sau obiective. Acestea sunt persoane cu tropism meteorologic, iar fenomenul este cunoscut sub denumirea de „meteorosensibilitate”.

Cele mai frecvente manifestări de meteorosensibilitate pot fi: cefalee de diferite intensităţi până la migrenă, dureri cicatriceale, modificări în sfera afectivă (iritabilitate sau, din contra, fenomene de depresie), somnolenţă, reducerea capacităţii de muncă (în special a celei intelectuale). Se observă tulburări ale semnului, de la somn superficial până la insomnie.

Simptomele pot precede schimbările vremii (1-2 zile), se pot declanşa în timpul perturbărilor atmosferice sau după aceea. Îndată ce factorii solicitanţi se retrag, simptomele dispar. Meteorosensibilitatea este un femomen destul de răspândit, aproximativ 1/3 din locuitorii zonelor de climă temperată manifestând tropism la schimbările vremii.

Sensibilitatea la schimbările vremii la unii subiecţi poate fi atât de mare, încât, depăşind posibilitatea de adaptare, generează modificări patologice. În această grupă sunt cuprinse persoanele cu afecţiuni anterioare, agravate prin efortul de adaptare a organismului. Vremea şi componentele ei nu sunt factori etiologici direcţi ai bolii, ele au numai rol favorizant sau declanşant al procesului patologic. În totalitatea sa, fenomenul poartă numele de meteoropatologie, neavând limite bine conturate în raport cu meteorosensibilitatea.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment