Muşcăturile se observă mai frecvent la picior (când omul umbră desculţ) sau la mână, cu ocazia culegerii de fructe, ciuperci, flori sau când lucrează pământul. La locul muşcăturii se simte imediat o durere sub formă de arsură, urmată după circa o oră de roşeaţă şi umflătură.

Semnul muşcăturii constă din cele două înţepături de dinţi aflate la o distanţă de o jumătate de cm una de alta. În acelaşi timp apar semne generale: teamă, tremurături, transpiraţii, ameţeală şi uneori pierderea cunoştinţei. Dacă trec mai multe ore de la muşcătură se adaugă greţuri, vărsături, diaree, uneori sângerare din nas, gingii, urinare cu sânge etc.

Primul ajutor. Cum nu toţi oamenii pot deosebi o viperă de un şarpe neveninos este bine ca primul ajutor să fie acordat imediat, indiferent de specia şarpelui. Dacă nu este posibil ca victima să fie transportată la spital în 15-30 minute spre a-i injecta ser antiveninos (singurul tratament eficace), atunci se va proceda astfel:
- Se va linişti victima;
- Se va face imobilizarea completă a membrului muşcat. Orice efort al victimei: agitaţie, fugă, favorizează pătrunderea otrăvii în sânge;
- Se pun comprese cu apă rece sau gheaţă pe locul muşcăturii;
- Se aplică garoul la trei degete deasupra locului muşcăturii pentru a opri răspândirea otrăvii în corp;

- Cu un metal înroşit în foc (sârmă, cui, lamă de briceag) se va arde locul muşcăturii, dar nu mai adânc decât grosimea pielii, pentru a distruge o parte din venin. Acelaşi rezultat îl are şi tăierea pielii cu lama, briceagul (dezinfectate) între cele două înţepături ale dinţilor pe o distanţă de 1 cm. Apoi o persoană care nu are răni ale gurii şi gingiei va suge rana de mai multe ori şi va scuipa sângele. Toate aceste operaţii se vor face în primele 15-30 minute până când veninul nu se răspândeşte în organism;

- Apoi se dezinfectează plaga cu permanganat de potasiu, tinctură de iod, apă oxigenată, se face un pansament steril după care victima se transportă la spital având grijă ca garoul să fie împins spre rădăcina membrului tot la 15-20 minute. Când muşcătura a fost la picioare, victima se va transporta numai cu targa. Dacă este posibil se va omorî şarpele şi se va duce la spital pentru a se preciza dacă este sau nu otrăvitor;

- Se va calma durerea şi se va linişti victima. Ceaiul chinezesc, cafeaua, băuturile alcoolice fortifică şi încurajează accidentatul.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment