S-a constatat că aproape 75% din sursele de apă prezintă o carenţă de fluor (F) (sub 0,5 mg/l). În organismul uman F se găseşte mai ales în oase şi dinţi. Sursele principale de F necesar organismului sunt apa şi diferitele produse alimentare, care conţin în medie 0,02-0,05 mg F la 100 g substanţă proaspătă.

Fluorul care nimereşte în organism prin apă se absoarbe într-o cantitate mai mare decât cel din produsele alimentare. El se elimină din organism prin urină şi fecale şi foarte puţin prin salivă. Fluorul rămas în organism este depozitat în ţesutul osos şi în dinţi.

Cercetările experimentale au arătat că o concentraţie de fluor în apă potabilă de 1-1,5 mg/l permite scăderea morbidităţii prin caria dentară. În profilaxia cariei dentare prin F metoda cea mai favorabilă este fluorizarea apei. Concentraţia F în apă trebuie să fie sub 1,5 mg/l.

Excesul de fluor
Folosirea unei ape cu exces de fluor poate duce la patologia numită fluoroza dentară. Simptomul cel mai frecvent în această patologie îl constituie leziunile dentare sub formă de pete ale emailului.
S-a observat că emailul dentar devine pătat la persoanele care în perioada de creştere a dinţilor, în copilărie, au consumat apă cu concentraţii crescute de fluor.

Diagnosticul petelor pe smalţul dentar se bazează pe aspectul exterior specific al dinţilor, pe localizarea simetrică a petelor şi prezenţa lor pe suprafaţa dinţilor canini şi incisivi superiori şi inferiori. Primii sunt afectaţi dinţii posteriori, pe emailul cărora apar pete alb-opace, care trec prin diferite nuanţe de galben-maro, până la negru, pe măsură ce gravitatea bolii este mai mare.

Mai târziu leziunile se extind şi la dinţii anteriori. Dacă în apa consumată se află peste 20 mg/l F apare intoxicaţia care se caracterizează prin deformări anchilozante, sindrom denumit şi osteofluoroză anchilozantă (Lucia Alexa). În toate aceste modificări osoase este perturbată homeostazia calciului şi sunt frecvente fărâmiţările spontane.

Concentraţiile admisibile de fluor în apă sunt de 0,7-1,5 mg/l.

Profilaxia fluorozei endemice constă în reducerea concentraţiilor de fluor din apă până la limitele optime. Realizarea acestei măsuri este posibilă în sistemele centrale de aprovizionare cu apă, unde sunt folosite diferite soluţii tehnice, cea mai importantă este filtrarea apei prin schimbări de ioni.