Temperaturile ridicate ale aerului, adesea depăşesc temperatura corpului uman, iar intensitatea mare a radiaţiilor solare directe şi reflectate exclud dispersarea căldurii în mediul înconjurător prin convecţie şi iradiere, singura cale rămânând transpiraţia.
Condiţiile de eliminare a transpiraţiei sunt diferite în zonele subtropicale uscate sau umede. În primul caz deficitul mare de umiditate din aer favorizează evaporarea transpiraţiei, în al doilea chiar şi o ventilaţie intensă nu aduce un efect suficient. În consecinţă, se creează condiţii de suprasolicitare a sistemelor de termoreglare şi deseori se înregistrează o epuizare termică.
În aceste circumstanţe activitatea musculară, urmată de intensificarea termogenezei, alterează şi mai mult starea organismului, fapt ce se manifestă prin febră, tahipnee, mărirea frecvenţei pulsului, hiperemie cutanată, diminuarea alimentării cu sânge a viscerelor. În aceste condiţii se produc o serie de modificări, scăderea ionilor de Cl-, K+ , Na+ ş.a. Deosebit de neplăcută pentru om este senzaţia setei nepotolite şi a umezelii pe întreg corpul.
Există diferenţe individuale de aclimatizare la temperaturi ridicate. Unii specialişti consideră că aceste diferenţe se datorează mai ales particularităţilor sistemului cardiovascular. Pe măsura aclimatizării se observă o scădere a metabolismului bazal (cu 10-15%) şi a tensiunii arteriale (cu 15-25mm Hg). Concomitent se atestă creşterea transpiraţiei.
La oamenii aclimatizaţi creşterea temperaturii corpului în timpul unui efort nu este prea mare, iar presiunea sanguină este relativ stabilă. La băştinaşi nu se constată, în condiţii de metabolism bazai, nici o modificare a temperaturii corpului. Formarea pigmenţilor de apărare împotriva excesului de radiaţii ultraviolete se produce relativ repede, timp de 2-3 săptămâni.
În perioada iniţială de aflare în zonele uscate se resimte o senzaţie neplăcută din cauza unei cantităţi mari de praf, a cărui acţiune este amplificată şi de vânturile puternice. Atunci apar conjunctivite, cataruri ale căilor respiratorii superioare etc. Sensibilitatea la praf (de exemplu, reflexul de tuse etc.) scade treptat.
Preponderenţa în alimentaţia oamenilor din zonele sudice a glucidelor şi modificarea succesivă a stării funcţionale a tractului gastrointestinal produce la început procese intense de fermentaţie în intestine, manifestate prin scaun diareic (în special la copii). Treptat însă activitatea aparatului digestiv se normalizează. În orele cele mai fierbinţi pare a fi caracteristică pentru toţi oamenii de la sud, indiferent de gradul de aclimatizare, scăderea poftei de mâncare.
Un rol mare în aclimatizare îl joacă adaptarea regimului de activitate şi odihnă la condiţiile locale. Astfel, în multe ţări sudice ziua de muncă este divizată în două părţi, cu pauze între ele în orele de căldură maximă. Masa se ia de asemenea în orele de dimineaţă şi seară.
Se crede că la sud trebuie să se evite mâncărurile bogate în lipide, întrucât temperaturile ridicate ale mediului inhibă secreţiile digestive şi, prin urmare, digerarea grăsimilor este foarte dificilă. În schimb, alimentaţia trebuie să conţină proteine valoroase cu aminoacizi esenţiali. O atenţie deosebită trebuie să se acorde regimului hidric.