Un proverb vechi spune că: "în casa în care intră soarele nu intră doctorul". Ei bine, în ultima vreme, mai toată lumea, începînd chiar cu doctorii, par să fi uitat de acest proverb. Soarele este vorbit "de rău" peste tot.

E! este vinovat - se zice - nu doar de schimbările climatice dramatice şi de deşertificarea planetei, ci şi de o mulţime de probleme de sănătate, care mai de care mai grave. Şi cum rămîne atunci cu soarele care înlocuieşte medicul, care vindecă şi care, pînă la urmă, susţine viaţa?

Când soarele devine duşman: mai ales în timpul zilelor sufocante de vară din ultimul deceniu, cînd telefoanele serviciului de ambulanţă sînt încinse de apelurile pentru salvarea victimelor caniculei, soarele îşi arată faţa distrugătoare. Pe lîngă faptul că aduce aerul la temperaturi periculoase pentru aparatul cardiovascular, el are şi o acţiune dăunătoare directă, care - din motive pe care le vom discuta - este tot mai intensă pe măsură ce trec anii. Să vedem, aşadar, despre ce este vorba.

De ce este periculos soarele pentru sănătate? În doar un sfert de oră, soarele degajă spre globul pămîntesc o cantitate de energie egală cu cea pe care întreaga populaţie a planetei o consumă într-un an. Această uriaşă energie vine pe pămînt sub forma radiaţiei solare, ce conţine între altele şi aşa-numitele raze ultraviolete. Razele ultraviolete au devenit în ultimii ani inamicul principal în zilele toride de vară, ele fiind incriminate pentru explozia de cancere de piele, alergii, deficienţe imunitare şi alte probleme grave de sănătate.

A devenit soarele mai "agresiv" în ultimii ani? Cu siguranţă, nu. Oamenii sînt cei care au devenit agresivi în exces, în primul rînd cu mediul înconjurător, pe care îl perturbă tot mai grav. De exemplu, poluarea industrială duce la reducerea păturii atmosferice de ozon, care se subţiază pe zi ce trece. Acest strat de ozon are rolul de a opri radiaţiile ucigătoare ale soarelui, pe care le filtrează, aşa încît doar o mică parte dintre ele mai ajung pe pămînt. De pildă, radiaţiile ultraviolete de tip B (UVB), care au potenţialul mutagen şi cancerigen cel mai mare, ajung în proporţie de doar 1% pe pămînt, restul 99% fiind reţinut de către stratul de ozon.

Odată redus acest strat, sîntem cu toţii mult mai expuşi radiaţiilor solare foarte puternice. Dar oamenii din zonele industrializate sînt mai sensibili la efectele nocive ale soarelui şi din următoarele motive:
- din cauza poluării aerului cu gaze şi pulberi industriale, al căror potenţial cancerigen se conjugă cu cel al ultravioletelor;
- din cauza alimentaţiei, plină de pesticide, hormoni de creştere, aditivi sintetici, care ne fac organismul receptiv la toate formele de cancer, nu doar cel al pielii;
- din cauza anumitor produse cosmetice, care sensibilizează pielea la ultraviolete si sporesc astfel efectele lor mutagene;
- din cauza modei, care, pe de o parte, ne vrea cit mai bronzaţi, pe de altă parte, se îngrijeşte prea mult de dezgolirea trupului şi prea puţin de protejarea lui în faţa razelor devenite nocive ale soarelui.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment