Poluarea aerului provenită de la motoarele diesel face ca plămânii celor cu astm să funcţioneze mult mai greu, relevă un studiu internaţional.

Acesta este primul studiu care nu s-a făcut în condiţii de laborator. Pentru experimente s-a folost o situaţie din viaţa de zi cu zi. Voluntarii au fost rugaţi să stea timp de două ore în mijlocul unui bulevard din Londra unde merg doar autobuze şi taxiuri cu motoare diesel. 60 de volunari, dintre care jumătate cu astm avansat, iar cealaltă jumătate cu astm aflat în stadiile medii de dezvoltare, s-au plimbat două ore prin trafic.

Cu altă ocazie ei s-au plimbat într-un parc. Analizele au arătat că după plimbarea prin trafic toţi participanţii şi-au redus considerabil capacitatea pulmonară. Cum era de aşteptat, efectele au fost mult mai evidente şi mai grave la cei cu astm avansat.

Motoarele diesel generează de 100 de ori mai multe particule decât motoarele pe benzină. Mai mult, particulele de la motoarele disel sunt mult mai mici şi pot fi inhalate mult mai adânc în plămâni.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment