Profetul iranian Zoroastru (circa 628-circa 551 î.Hr.) a înfiinţat zoroastrismul, o religie care a dăinuit mai bine de 2500 de ani şi are adepţi chiar şi în prezent. De asemenea a fost autorul cărţii Gatha, cea mai veche parte din Avesta, scrierile sacre ale zoroastrienilor.
Informaţiile noastre biografice despre Zoroastru (Zarathustra, în vechea persană) sunt sumare, dar se pare că s-a născut în jurul anului 628 î.Hr., în nordul Iranului de azi. Se cunosc foarte puţine amănunte despre copilăria sa. Ca adult, a propovăduit noua religie creată de el.
La început a fost întâmpinată cu ostilitate, însă, ulterior, pe când avea vreo patruzeci de ani, a reuşit să-l convertească pe regele Vishtaspa, conducătorul regiunii din nord-vestul Iranului. De atunci, regele a devenit prietenul şi protectorul său. Se pare că Zoroastru a trăit până la şaptezeci şi şapte de ani, deci moartea lui s-a produs undeva în jurul anului 551 î.Hr.
Teologia zoroastriană reprezintă un amestec interesant de monoteism şi dualism. După părerea lui Zoroastru, există un singur Dumnezeu adevărat, pe care-l numeşte Ahura Mazda (în persana modernă, Ormuzd). Ahura Mazda („Dumnezeu cel înţelept") încurajează dreptatea şi adevărul.
Însă zoroastrienii cred, de asemenea, în existenţa spiritului rău, Angra Mainyu (în persana modernă, Ahriman), care întruchipează răul şi falsitatea. În lumea reală se duce o permanentă bătălie între forţele lui Ahura Mazda pe de-o parte şi cele ale lui Ahriman pe de alta. Fiecare persoană este liberă să opteze pentru una din tabere. Deşi lupta dintre acestea poate fi foarte strânsă, zoroastrienii consideră că forţele lui Ahura Mazda vor triumfa în final. Teologia lor include şi credinţa în viaţa de după moarte.
Din punct de vedere etic, religia lui Zoroastru subliniază importanţa dreptăţii şi adevărului; totodată, ea se opune ascetismului şi celibatului. Zoroastrienii practică diverse ritualuri religioase interesante, dintre care unele preamăresc focul. De exemplu, într-un templu zoroastrian arde în permanenţă o flacără sacră.
Dar cea mai originală practică religioasă o constituie metoda lor de a scăpa de cadavrele morţilor, care nu sunt nici îngropaţi, nici incineraţi, ci puşi în vârful turnurilor pentru a fi devoraţi de vulturi. (în general, păsările smulg carnea de pe oase în câteva ore.)
Deşi zoroastrismul prezintă diverse elemente comune cu alte religii mai vechi iraniene, nu s-a răspândit prea mult în timpul vieţii lui Zoroastru. Regiunea în care a trăit profetul a fost încorporată Imperiului persan de Cirus cel Mare, la jumătatea secolului al Vl-lea î.Hr., în jurul datei la care a murit Zoroastru.
Pe parcursul următoarelor două secole, religia va fi adoptată de regii persani, câştigându-şi numeroşi adepţi. După cucerirea Imperiului persan de Alexandru cel Mare, în ultima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., religia lui Zoroastru a intrat într-un con de umbră.
În cele din urmă, perşii şi-au recâştigat independenţa politică, influenţele elenistice s-au diminuat şi zoroastrismul a înflorit din nou. În timpul dinastiei sasanide (cca 226-651), zoroastrismul a fost adoptat ca religie de stat în Persia.
După cucerirea arabă din secolul al VII-lea, o mare parte din populaţia persană s-a convertit la iudaism (în unele cazuri forţat, deşi, în principiu, musulmanii au tolerat vechea religie).
În secolul al X-lea, o parte din zoroastrienii rămaşi au fugit din Iran în Hormuz, o insulă din Golful Persic. De acolo, ei sau descendenţii lor s-au dus în India unde au format o colonie destul de restrânsă. Hinduşii le spuneau parşi, datorită originii lor persane.
În prezent, există mai mult de o sută de mii de parşi în India. Majoritatea locuiesc la Bombay sau în împrejurimi şi alcătuiesc o comunitate relativ prosperă. Zoroastrismul nu a dispărut niciodată din Iran, dar numărul adepţilor săi se reduce la circa douăzeci de mii.
Azi, zoroastrienii din lume sunt chiar mai slab reprezentaţi decât mormonii sau adventiştii. Dar aceştia din urmă au apărut relativ recent.
De-a lungul istoriei, numărul adepţilor lui Zoroastru a fost mult mai mare. Acesta este principalul motiv pentru care l-am inclus pe Zoroastru în această carte, în schimb, i-am omis pe Joseph Smith şi Mary Baker Eddy.
Pe de altă parte, teologia zoroastristă a influenţat şi alte religii, cum ar fi iudaismul şi creştinismul. La acestea se adaugă maniheismul, religia înfiinţată de Mani, care a preluat de la Zoroastru ideea luptei dintre forţele binelui şi răului, înglobând-o într-o teologie complexă, captivantă.
Deşi a reprezentat una din cele mai vechi credinţe ale lumii, zoroastrismul a fost mai mult o religie locală. De aceea nu se poate compara ca importanţă cu budismul, creştinismul şi islamismul.