Cunoscutul economist american Robert Solow s-a născut în anul 1924, în oraşul New York. După absolvirea instituţiilor de învăţământ mediu, el s-a înscris la Universitatea Harward, unde, sub conducerea genialului economist V. Leontiev, s-a preocupat profund de teoriile economice de ultimă oră, cum sunt noua teorie a echilibrului economic şi teoria şi practica creării şi aplicării balanţei interramurale, după principiul “input-output” - "intrare-ieşire” (“cheltuieli-venituri”).

După stagierea la Harward, Solow a fost invitat în calitate de profesor de economie la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Solow îmbina activitatea didactică cu cea ştiinţifică. El s-a consacrat celei mai notorii şi, totodată, celei mai dificile probleme - creşterii economice. În mai multe publicaţii, Solow s-a impus cu un model economico-matematic, în care a oglindit rolul comparativ al factorilor de producţie - contribuitori şi stimulatori ai creşterii economice.

După cum am menţionat mai sus, fondul de idei ale lui Robert Solow se referă, în principiu, la problema dinamicii economice, adică a creşterii economice. Marele merit al lui Solow e acela că el s-a pronunţat pentru studierea economiei în dinamică, fiindcă numai astfel poate fi concepută mai just creşterea economică ca atare.

În numele realizării scopului său ştiinţific, Solow a creat propriul model economico-matematic al creşterii economice, unul dintre multiplele modele, care a susţinut examenul timpului. Solow, pentru prima oară în istoria teoriei economice, a introdus în uzul analitic o categorie sintetică absolut nouă - “funcţia agregată de producţie”. Această funcţie oglindeşte corelaţia dintre venitul global naţional (VGN) şi volumul fondurilor de producţie şi al resurselor de muncă (forţei de muncă) în mai multe combinaţii, orientate la activitatea economică reală.

Modelul, creat de Solow, a intrat în patrimoniul ştiinţei economice şi se numeşte “modelul Solow”. Ceva mai târziu, modelul vizat a devenit un instrument facil de analiză a multiplelor şi diverselor aspecte ale creşterii economice şi, încetul cu încetul, i-a impus pe economişti să-şi schimbe şi atitudinea, şi metoda de analiză a dinamicii economice de lungă perspectivă, care este sinonimul categoriei “creştere economică".

Scopul-pivot al lui Solow a fost evidenţierea acelor factori de producţie, care duc la accelerarea progresului tehnico-ştiinţific, avansarea eficacităţii procesului de producţie şi a produselor finite şi de a ajunge la indicele sintetic al eficienţei economice - creşterea economică intensivă.

În opinia lui Solow, pentru o eficientă creştere economică sunt necesare următoarele momente: prezenţa unei forţe de muncă bine instruită (de o calificare înaltă) şi experimentată; motive stimulatoare pentru elaborarea şi implementarea în circuitul economic al novaţiilor tehnico-ştiinţifice şi, bineînţeles, asigurarea unui sistem eficient de organizare a muncii şi management industrial. Toate acestea presupun nu numai o responsabilitate avansată, dar şi calităţi şi funcţii noi faţă de managerii industriali, întreprinzători mari, mici şi mijlocii, în numele organizării mai energice a procesului de producţie, care e obligat să asigure o nouă creştere economică în corespundere cu cererea efectivă.

In plus, factorii manageriali de decizii trebuie să fie pregătiţi să acţioneze în condiţiile declanşării unui maraton concurenţial, susţinut de ştiinţa, tehnica şi tehnologia modernă şi, deci, în condiţii cu totul deosebite de avansarea sporită a riscului economic ca atare. Solow face cale întoarsă în logica analitică şi spune că progresul tehnico-ştiinţific, la rândul său, depinde de eficacitatea muncii în două ipostaze: ca forţă de muncă calificată şi experimentată şi ca nivel de realizare a acestor calităţi ale forţei de muncă în procesul de producţie reală.

În ceea ce priveşte capitalul, apoi acesta trebuie investit nu numai în tehnica nouă, dar şi în tehnologii moderne de avangardă, care contribuie la producerea unor mărfuri noi mult mai calitative, superioare celor precedente, mărfuri care pot deveni în viitor, la rândul lor, “purtători ai unor cunoştinţe cu totul deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi tehnologiei moderne”.

Aşadar, prin cele relatate, Solow a vrut să spună că mutaţiile calitative în domeniul sistemelor tehnico-tehnologice, precum şi avansarea sporită a calificaţiei muncitorilor, au o importanţă cu mult mai mare în economia aplicată decât concentrarea unui număr mai mare de maşini în incintele unităţilor de producţie şi chiar sunt net superioare construcţiei fabricilor şi uzinelor noi. Solow trage concluzia că investiţiile în progresul tehnico-ştiinţific, atât la nivel teoretic, cât şi la nivel aplicativ, constituie factorul cel mai stimulator al creşterii economice.

Aşadar, Solow a susţinut şi a demonstrat că “Ştiinţa a devenit forţă de producţie directă", formulă expusă de K. Marx, economistul german al secolului al XlX-lea. Ideile elaborate şi relatate de Solow au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului teoriei economice şi a activităţii economice cu o direcţie cu totul nouă, care a fost numită “teoria neoclasică a rolului economic al progresului tehnico-ştiinţific”. Activitatea economică reală a confirmat cu prisosinţă acest lucru evident şi necesar pentru secolul în care trăim şi activăm.

E semnificativ faptul că, la elaborarea modelelor matematice, Solow a utilizat metoda şi instrumentele programării lineare. În anul 1958, R. Solow, împreună cu P. Samuelson şi R. Dorfman, a editat o lucrare de mare anvergură teoretică şi practică cu titlul “Programarea lineară şi analiza economică". Lucrarea menţionată a devenit nu numai o carte de căpătâi pentru toţi economiştii-matematicieni şi programatorii lumii, dar şi un manual pentru “teoria jocurilor”. În această carte, autorii au accentuat că “programarea lineară este una dintre cele mai importante succese şi cuceriri ştiinţifice ale teoriei economice de după cel de-al doilea război mondial... Ea s-a dezvoltat vertiginos, graţie eforturilor asidue ale matematicienilor, businessmenilor, specialiştilor militari, statisticienilor şi economiştilor”. Autorii lucrării au dat publicităţii fapte inedite, care cândva erau considerate drept informaţie secretă. Ei au confirmat că programarea lineară în S.U.A. a fost utilizată pentru prima dată în anii ’40, de către Forţele Militare Aeriene, apoi de către unitatea economică “Rand-corporation”. Şi numai după aceasta a fost introdusă pe scară largă în domeniul analizei economice, de către economistul Vasilii Leontiev, la fel laureat al Premiului Nobel.

Solow a procedat la fel ca şi mulţi alţi economişti americani. El, pur şi simplu, s-a prefăcut că nu cunoaşte faptul de pionierat în elaborarea programării lineare şi editarea monografiei la această temă de către economistul rus L.V. Kantorovici, laureat al Premiului Nobel, încă în anul 1938.
Aportul lui Solow la dezvoltarea teoriei economie este considerabil, şi astăzi “modelul Solow” se studiază şi la Academia de Studii Economice a Republicii Moldova, alături de “modelul lui Kantorovici”.

Robert Solow, pentru cercetările sale ştiinţifice, a fost apreciat la justa lui valoare cu Premiul Nobel în domeniul economiei, pe anul 1987, pentru aportul la dezvoltarea teoriei creşterii economice. După cum am menţionat, “modelul Solow” şi-a ocupat locul său meritat alături de “modelul lui Kantorovici”, în  patrimoniul teoriei economice, şi este aplicat pe larg la analiza economică a activităţii economice reale în toate ţările lumii.