Economistul american Theodore William Schulz s-a născut în anul 1902, în familia fermierilor Henry şi Anna Schulz, nu departe de oraşul Arlington (statul Dacota de Sud). În timpul primului război mondial, a lucrat la ferma părintească, iar în anul 1921 s-a înscris la nişte cursuri de agronomie, oferite de colegiul local. În anii 1920-1921, când s-a dezlănţuit depresia economică, care s-a soldat cu ruinarea băncilor, fermelor, întreprinderilor, lui Schulz i-a venit ideea să se facă economist, ca să înţeleagă mai bine fenomenele economice.

De aceea, în anul 1924, îşi reia învăţătura la colegiu, absolvindu-l în anul 1926, cu gradul de bacalaureat. Apoi şi-a urmat studiile la Universitatea din Wisconsin, în calitate de doctorand. În anul 1928, a obţinut gradul de magistru, apoi şi de doctor în economia agrară (1930).

La Universitatea din Wisconsin, activau mulţi profesori notorii, care contribuiau la elaborarea legilor şi documentelor statale. Multe din ele au fost incluse în Programul Guvernului federal "Noul curs", care viza măsuri esenţiale de ieşire din Marea Depresie a anilor 1929-1933. În anul 1930, Schulz a început să ţină prelegeri în domeniul economiei agrare la Colegiul statului Iowa (acum Universitatea statului Iowa), în oraşul Ames. În anul 1934, a fost numit şef al catedrei novatoare, la specialitatea sociologia economică.

Programul de învăţământ cuprindea economia politică, economia agrară şi sociologia rurală. Profesorii şi colaboratorii de talie medie ai catedrei erau încadraţi într-o activitate comună. Ei studiau particularităţile dezvoltării economiei rurale în cadrul "Noului curs" de dezvoltare economică. Activitatea acestui grup de savanţi s-a soldat cu un studiu serios, referitor la politica agrară a S.U.A., în perioada celui de-al doilea război mondial. Dar studiul-raport nu a fost acceptat de Guvernul statului Iowa şi Schulz, în semn de protest, a abandonat universitatea îndrăgită şi, în anul 1943, a plecat la Chicago. Aici a deţinut postul de profesor la Catedra de Economie a renumitei universităţi. Iar în anul 1952, a devenit şef al Catedrei de Economie Politică. Din anul 1972 - profesor de onoare al Universităţii din Chicago.

În anul 1930, Schulz s-a căsătorit cu Esther Florence Vert. În familia lui s-au născut două fete şi un băiat. Un coleg l-a caracterizat pe Schulz în felul următor: "Este un idealist convins, un entuziast comunicabil, care nu oboseşte niciodată de activitatea pedagogică". Schulz era simplu de tot. La cei 77 de ani, când a fost distins cu Premiul Nobel, el zilnic mergea pe jos la Universitatea din Chicago, locul lui de activitate.

În afară de Premiul Nobel (1979), Schulz este deţinătorul Medaliei Francis Wolcher, decernată de către Asociaţia Economică Americană (1972) şi a Medaliei Elmherst a Asociaţiei Internaţionale de Economie Agrară (1976). Este membru al Asociaţiei Economice a S.U.A.., al Academiei de Ştiinţe americane, al Societăţii Filosofice americane, al Academiei de Ştiinţe şi Arte a S.U.A. etc.

El a deţinut postul de director şi vicepreşedinte al Biroului Naţional de Investigaţii Economice, director al Centrului Internaţional al Problemelor Dezvoltării, situat în Canada, membru al Consiliului de Conducere al Serviciului Internaţional de Dezvoltare a Agriculturii. Este deţinător al titlurilor onorifice de "Doctor honoris causa" al colegiului din Dacota de Sud, al universităţilor din Illinois. Wisconsin, Michigan, Carolina de Nord (S.U.A.), Dijon (Franţa), precum şi al Universităţii catolice din Chile.

Fondul de idei ale operei economice şi activităţii practice ale lui T. Schulz e multidimensional, dar, în cele din urmă, el s-a axat în jurul problemelor dezvoltării economice a ţărilor slab dezvoltate (ori, cum li se mai zice, ţărilor "Sudului").

La începutul activităţii sale ştiinţifice la Universitatea din Chicago, Schulz s-a preocupat de problemele agrare şi, în anul 1945, a publicat lucrarea "Alimentaţia lumii". Ea conţinea informaţii cu privire la factorii de asigurare cu alimente, la forţa de muncă în agricultură, tehnologie, calificarea fermierilor şi investiţiilor de capital în fermele agricole.

După cel de-al doilea război mondial, Schulz şi-a extins aria de cercetări economice, cuprinzând şi activitatea industrială. Pe el l-a atras dezvoltarea stabilă a economiei Germaniei de Vest, graţie ajutorului american acordat în conformitate cu "Planul Marshall" (după numele Secretarului de Stat al S.U.A. George Marshall care, la indicaţia Preşedintelui S.U.A. Truman, a elaborat planul de ajutor financiar şi material, acordat ţărilor vest-europene după cel de-al doilea război mondial).

In anii '50, Schulz a condus proiectul internaţional cu genericul "Ajutorul tehnic acordat ţărilor Americii Latine", care avea drept scop revigorarea economiilor ţărilor în curs de dezvoltare ale Americii de Sud. Ocupându-se de acest proiect, Schulz a ajuns la concluzia că unica şansă de redresare a economiei acestor ţări rezidă în instruirea populaţiei sau, cum s-a exprimat el, "investiţiile în capitalul uman".

Conform concepţiei lui privind "capitalul uman", numai o populaţie bine instruită, care posedă o vastă cultură generală şi profesii moderne, este capabilă să perceapă informaţia tehnico-ştiinţifică actuală, tehnologiile de avangardă şi să le aplice în activitatea economică cotidiană. Schulz a fost novator în acest domeniu. Pe timpuri, statistica ţinea bine cont de calitatea a numai doi factori de producţie materiali (capitalul şi pământul).

Al treilea factor de producţie - omul sau, după Schulz, "capitalul uman", era marginalizat în aprecierea sa valorică şi calificativă. În anul 1960, Schulz a publicat un articol cu titlul "Crearea capitalului prin instruire" în "Revista de economie politică", articol în care a indicat valoarea forţei de muncă, inclusiv cheltuielile pentru instruire, precum şi valoarea muncii pierdute de student în timpul perioadei de învăţământ. Valoarea de muncă pierdută de familiile de fermieri sau muncitori, în perioada anilor de studenţie a copiilor lor, este destul de simţitoare.

Concepţia lui Schulz nu a fost acceptată dintr-o dată fără rezerve. Totuşi, ea a devenit mai înţeleasă atunci când ţările dezvoltate au observat că în ţările în curs de dezvoltare se dă prioritate anume instruirii forţei de muncă. Aici intră cheltuielile pentru învăţământ în şcoală, colegii speciale şi aşezăminte de învăţământ superior, precum şi finanţarea ocrotirii sănătăţii, ştiinţei şi perfecţionării, cheltuieli efectuate de către stat, organizaţii private şi familii.

Originar dintr-o familie de fermieri, Schulz, la seminarele interdisciplinare, afirma că investiţiile în învăţământ, adică în capitalul uman, în agricultură sunt cu mult mai importante decât investiţiile în maşini, fabrici şi uzine. De aceea, el orienta studenţii să renunţe la "erorile intelectuale" ale economiştilor clasici, care apreciau la justa sa valoare pământul, dar ignorau omul. Schulz îi chema pe toţi să aprecieze la justa sa valoare "capitalul uman".

Principalul capital este omul, care activează "dincolo de formulele matematice", spunea Schulz. În anul 1958, el a publicat articolul "Apariţia ştiinţei economice şi instruirea în şcoală" în culegerea "Şcoala în era nouă".

În anii '60, Schulz a organizat, pe lîngă Universitatea din Chicago, un Centru de Instruire Comparativă. Chiar la primul simpozion al acestuia, el a discutat problema învăţământului şcolar şi universitar, a investiţiilor în ocrotirea sănătăţii şi în instruirea şi recalificarea forţei de muncă.

Schulz nutrea o mare pasiune faţă de fermieri. În anul 1964, el a publicat cartea cu titlul "Transformarea agriculturii tradiţionale", în care a demonstrat că şi în gospodăria primitivă sau ţărănească individuală gospodarul acţionează raţional, folosind eficace resursele disponibile şi informaţia.

El accentua că, în condiţiile de risc şi de imprevizibilitate a pieţei cu concurenţă imperfectă, fermierul este, pur şi simplu, silit să implementeze în producţie noi metode. Schulz a susţinut cu vehemenţă aplicarea noilor metode de producţie în timpul aşa-numitei "revoluţii verzi", care solicita introducerea soiurilor hibride productive de culturi agricole şi de pomi fructiferi, precum şi trecerea la tehnologiile noi în zootehnie, cu utilizarea noilor rase de vite mari cornute, de porcine şi de păsări. El a mai menţionat că subvenţiile şi creditele alocate agriculturii trebuie să fie folosite la procurarea hibrizilor productivi ai culturilor agricole, precum şi a soiurilor productive de animale şi păsări de casă. A susţinut cu mare interes tehnologiile industriale din agricultură, create de savantul american Norman Borloug, care au dat recolte-record de cereale, soluţionând problema alimentaţiei în India, Pakistan şi Filipine.

Schulz corela progresul economic şi social cu instruirea profundă a tineretului şi femeilor. Prin aceasta, el a cucerit o autoritate enormă în rândurile popoarelor ţărilor în curs de dezvoltare din Asia, Africa, America Latină. Instruirea a devenit factorul principal, pe care Schulz şi-a axat teoria de dezvoltare dinamică a economiei.

Opera lui Schulz a fost apreciată la justa sa valoare de Fondul Nobel, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei pe anul 1979, împreună cu William Lewis, pentru cercetări novatoare în domeniul dezvoltării economice, aplicate la soluţionarea problemelor ţărilor în curs de dezvoltare.

În alocuţiunea sa, rostită în timpul prezentării laureaţilor, membrul-titular al Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei Eric Lunberg a menţionat că Schulz este "primul economist care a analizat şi a generalizat impactul investiţiilor asupra productivităţii în agricultură". Ulterior, Lunberg avea să spună că "Schulz şi discipolii săi au demonstrat că economia americană, timp îndelungat, a obţinut un venit mai mare de la "capitalul uman" decât de la "capitalul material". Şi această observaţie e justă.

Schulz a activat de multe ori împreună cu Lewis. Ca şi acesta, el îmbina prelegerile teoretice cu cercetările practice. Ceva mai târziu, Schulz a mărturisit, în schiţa sa biografică, că "... mai mulţi ani la rând, am vizitat ţări cu venit scăzut. Ca să aflu ceea ce mă interesa, plecam în localităţile rurale şi personal vizitam fermele agricole".