Tinbergen (1903-1994) s-a născut în anul 1903 la Haaga. Olanda. El a fost primul din cei cinci copii ai familiei Tinbergen. Tatăl - Dirc Cornelius Tinbergen - era profesor de lingvistică, iar mama - Janet - şi-a consacrat viaţa educaţiei copiilor în sânul familiei.

Rezultatele acestei educaţii sunt, pur şi simplu, fenomenale: Ian Tinbergen a devenit economist de mare anvergură, coautorul noii ştiinţe economice - econometria (împreună cu Frisch), iar mai târziu - laureat al prestigiosului Premiu Nobel; fratele mijlociu - Nicolas Tinbergen - a devenit profesor în domeniul biheviorismului (comportamentului animalelor) la prestigioasa Universitate Oxford din Marea Britanie, iar fratele cel mai mic - Lewis Tinbergen - profesor în domeniul biologiei la Universitatea din Haaga.

În anii de studenţie la Universitatea din Leider (1922-1926), Ian Tinbergen a studiat profund fizica. De la profesorul său adorat Paul Erenfest, a deprins metoda ştiinţifică de analiză a fenomenelor şi evenimentelor. Rezultatele acestei conlucrări s-au dovedit a fi valoroase.

În anul 1929, Tinbergen a susţinut teza de doctor în ştiinţe pe o temă interdisciplinară (dintre fizică şi economie) cu titlul: "Problemele minimumului în fizică şi economie". Teza era bazată pe calcule matematice abundente.

Titlul tezei ne vorbeşte despre faptul că interesul ştiinţific al tânărului savant s-a deplasat treptat de la fizică spre economie. Conservând o pietate lăudabilă faţă de bazele matematice ale fizicii, Tinbergen, puţin câte puţin, a început să utilizeze limbajul matematic (formulele matematice) la studierea şi analiza fenomenelor economice.

Acest fapt i-a sugerat tânărului savant ideea modelării proceselor economice în dinamică. Astfel, Tinbergen a fost primul economist, care a reuşit să matematizeze dinamica economică. El a înmănuncheat într-un singur fascicul matematica şi economia.

Scopul tânărului savant era cât se poate de nobil: de a încerca, cu ajutorul metodei matematice, să prognozeze vectorul forţei de mişcare şi tendinţa dinamică a economiei aplicative. Apoi, în baza calculelor matematice, trăgea concluzii, care serveau drept recomandări de gestionare economică pentru Guvernul Olandei.

În anul 1929, Tinbergen s-a căsătorit cu o fiică de ofiţer superior, pe nume Tine de Vit. În familia lui s-au născut 4 fete. Viaţa lui Tinbergen e una de "umanist sfânt", cum avea să-l califice pe Tinbergen economistul american Paul Samuelson.

Tinbergen era un mare pacifist. Când a fost solicitat să se înroleze în armata Olandei, el a refuzat categoric, invocând motive pacifiste. Administraţia militară a avut o atitudine loială faţă de Tinbergen, înrolându-l în serviciul de alternativă la Administraţia penitenciarelor din Roterdam, iar mai apoi - la Biroul Central de Statistică de pe lângă Guvernul Olandei.

În anul 1929, anul începutului Marii Depresii - criza economică mondială din anii 1929-1933, Tinbergen a fost transferat la o nouă instituţie a Biroului Central de Statistică, instituţie creată în mod expres pentru studierea şi analiza cauzelor ciclicităţii dinamicii economice. Posedând cunoştinţe profunde, o memorie analitică formidabilă şi o forţă de muncă demnă de invidiat, Tinbergen şi-a cucerit autoritatea de lider neformal al instituţiei în cauză. A activat acolo până-n anul 1945.

Pentru profesionism evident, Tinbergen este solicitat să activeze şi la Liga Naţiunilor, cu sediul la Geneva (1936-1948), totodată rămânând angajatul Biroului Central de Statistică al Olandei. Mai amintim aici că, prin cumul, el a ţinut prelegeri de statistică la Universitatea din Amsterdam în anul 1931, iar din anul 1933 a fost angajat în calitate de profesor la Şcoala Economică Superioară din Roterdam, una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Olanda.

După sfârşitul războiului al doilea mondial, în mai 1945, Tinbergen, economist cu autoritate reală, a fost numit director al Biroului Central de Planificare al Olandei, birou creat imediat după război. În acest post, el a activat 10 ani.

Aici şi-a concentrat energia intelectuală şi s-a consacrat pe deplin problemelor planificării economiei Olandei, elaborării principiilor de baza ale politicii economice statale, în scopul revigorării economiei naţionale, distrusă de ocupaţia germano-fascistă. Împreună cu alţi savanţi, el a elaborat un şir de măsuri de stabilizare macroeconomică şi microeconomică a economiei naţionale în ansamblu.

În anul 1955, Tinbergen a abandonat benevol postul de director al Biroului Central de Planificare, urmărind scopul de a se consacra studierii, analizei şi elaborării metodelor de avansare economică pentru ţările în curs de dezvoltare ale Africii, Asiei şi Americii Latine. În acelaşi an, a fost invitat la prestigioasa Universitate Harward, din Statele Unite ale Americii, pentru a ţine prelegeri.

Peste un an (1956), Tinbergen este solicitat de Patria sa - Olanda -, unde e ales profesor permanent al Şcolii Economice Superioare a Olandei (Roterdam), la specialitatea "Planificarea dezvoltării economice".

În plus la Premiul Nobel (1969), Tinbergen s-a învrednicit şi de alte distincţii, decoraţii şi titluri onorifice. Pentru munca-i plină de abnegaţie, Tinbergen a fost menţionat cu Premiul Erasm al Fondului European de Cultură (1967). Tinbergen a fost ales "Doctor honoris causa" de către circa 25 de universităţi şi alte instituţii ştiinţifice din lume.

Cel mai palpabil rezultat al cercetărilor ştiinţifice, efectuate în anii '30 de către Tinbergen şi Frisch, împreună cu subalternii lor, statisticienii, a fost crearea unei noi ştiinţe economice - econometria. Această nouă disciplină e o sinteză între statistică şi analiza economică. Metodele econometrice, certe şi exacte, au permis economiştilor să se debaraseze de instrumentele conceptuale nebuloase şi să se "înarmeze" cu instrumente concrete de ordin statistico-matematic.

Tinbergen şi Frisch nutreau speranţa că o analiză mai amplă şi mai precisă a fenomenelor economice va contribui Ia determinarea mai exactă a tendinţelor dinamicii economice şi la elaborarea pronosticurilor de dezvoltare economică cu un grad avansat de veridicitate.

Utilizând metodele şi mecanismele statistico-matematice, cei doi economişti au creat un model real al dezvoltării economiei Olandei, comunicându-i acesteia un sistem complex, constituit din 27 de ecuaţii, cu ajutorul cărora se puteau descrie procese reale economice, compuse din mai mult de 50 de variabile reale, fără cele ipotetice.

Tinbergen a contribuit esenţial la studierea dezvoltării ciclice a economiei statale şi mondiale. El a considerat ciclurile economice drept o particularitate atât endogenă, cât şi exogenă a economiei, particularitate care ţine de natura dinamicii economice ca atare şi care se repetă tot atât de "legitim" aidoma "legitimităţii" schimbării anotimpurilor anului astronomic. În anul 1939, sub tutela Ligii Naţiunilor, Tinbergen a publicat o lucrare de mare valoare cu titlul "Ciclul economic în Statele Unite ale Americii, anii 1919-1932", care, tot ce e posibil, este cea mai notorie din toate lucrările sale.

În această lucrare, cu ajutorul a 48 de ecuaţii, Tinbergen a construit un model economico-matematic, elucidând corelaţiile directe şi acţiunile reciproce dintre diverse subdiviziuni ale economiei integrale americane, în perioada dintre sfârşitul primului război mondial şi începutul Marii Depresii (crizei mondiale - 1929-1933).

Tinbergen s-a detaşat de toţi savanţii economişti, care studiau ciclurile economice în mod tradiţional, şi, pentru prima oară în istoria gândirii economice, a analizat ciclul şi fluctuaţiile lui drept un model dinamic integral al variabilelor interdependente, evidenţiate în expresii cantitativ-calitative (statistico-matematice - n.a.). Spre deosebire de principiul acceleraţiei, elaborat de amicul său Frisch, principiu conform căruia fluctuaţiile investiţiilor şi cele ale veniturilor se condiţionează reciproc, Tinbergen a determinat, prin calcule, că factorul principal şi determinant al investiţiilor privat-particulare este tocmai nivelul profitului şi oscilaţiile lui spre avansare sau diminuare.

Cum era şi de aşteptat, lucrarea de valoare a lui Tinbergen "Ciclul economic în S.U.A." a provocat multe discuţii ştiinţifice, uneori chiar diametral opuse. Nu a scăpat momentul nici marele econom=ist al secolului nostru John Meynard Keynes. În recenzia sa la lucrarea vizată, el s-a pronunţat nu numai critic, ci chiar foarte caustic contra metodelor econometrice, elaborate de Tinbergen.

Aceeaşi poziţie au ocupat-o şi alţi economişti de mâna a doua, care, pur şi simplu, nu au înţeles nici esenţa, nici importanţa metodelor econometrice. Astăzi, însă, opera lui Tinbergen e apreciată la justa sa valoare, servind drept fundament pentru înţelegerea teoriei ciclicităţii economice şi pronosticării ciclului economic în perspectivă. Mai mult decât atât: econometria a jucat un rol decisiv la crearea unei noi ramuri a ştiinţei economice - macroeconomia.

Tinbergen mărturiseşte: "Frisch şi eu am iniţiat această lucrare în anii '30, în perioada Marii Depresii... cu scopul... de a elabora un plan de evitare şi anihilare a cauzelor depresiei şi de a pune şomajul la control". Ulterior, discipolii lui Tinbergen au dezvoltat concepţiile elaborate de el, devenind şi ei economişti de valoare reală.

Activând în calitate de director al Biroului Central de Planificare al Olandei, Tinbergen nu s-a limitat numai la problemele economice curente, ci s-a consacrat şi elaborării unui plan economic de perspectivă, care, în concepţia lui, trebuia să servească drept bază la elaborarea şi promovarea politicii economice statale.

Deci Tinbergen concepe economia unui stat drept o economie planificată, dar nu una lăsată în bătaia valurilor haotice ale economiei de piaţă. Tinbergen a demonstrat, pe cale matematică, că principiul economiei de piaţă în concepţia smithiană "laissez passer, laissez faire" ("lasă să meargă cum merge") - principiul concurenţei libere (pure) - este inoperant. Acest principiu nu e valabil în secolul al XX-lea.
Economia aplicată necesită şi ea metode de dirijare strictă, fundamentată şi susţinută de calcule exacte statistico-matematice. Concepţia de economie matematizată este o expresie a faptului că economia modernă nu e liberă.

Meritele lui Tinbergen şi Frisch au fost observate şi apreciate la justa lor valoare de un alt laureat al Premiului Nobel - economistul american Paul Samuelson, care avea să spună: "... Tinbergen şi Frisch au făcut pentru ocrotirea libertăţii în lume (liberei concurenţe - P.S.) mai mult decât toţi ideologii principiului "laissez faire" luaţi laolaltă. "Ei ne-au ajutat să înţelegem mai bine cum activează eficace economia mixtă"... Se au în vedere cele două filiaţii ale economiei de piaţă modeme: una - bazată pe proprietate privată şi alta - bazată pe proprietate publică.

Tinbergen, în anul 1956, a scris încă o lucrare de mare valoare: "Politica economică: principiile şi modelul". Aici el a utilizat, de asemenea, o metodă cantitativ-matematică la studierea problemelor economico-politice şi a atras atenţia asupra problemelor complexe - acelor probleme, care apar la hotarul realizării simultane a mai multor scopuri economice. Tinbergen a demonstrat că modelul politicii economice trebuie să conţină în sine, cel puţin, tot atâtea instrumente (de exemplu, impozitele, subsidiile, subvenţiile etc.) câte scopuri urmăreşte această politică.

Tinbergen, în activitatea sa de planificare, utiliza teoria creşterii economice în scopul elaborării metodelor mai avansate de planificare a indicilor economici cardinali, precum şi a volumului de investiţii necesare. Tinbergen efectua calcule teoretice pentru obţinerea unor scopuri practice şi acest fapt e un mare merit al lui.

Tinbergen era dispus să utilizeze metodele de planificare, elaborate de el pentru Olanda, şi pentru economiile ţărilor în curs de dezvoltare ale "lumii a treia" din Africa, Asia şi America Latină.
În anii '60, Tinbergen a activat în calitate de consilier-consultant al Băncii Mondiale, al Asociaţiei Europene a Oţelului şi Cărbunelui, al diferitelor structuri subordonate Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi al Guvernelor Indiei, Egiptului, Turciei, Chinei, Indoneziei, Siriei, Irakului, Libiei etc.
Iar în anul 1966, fiind un economist versat în domeniul planificării, el a fost ales preşedinte al Comitetului de Planificare al O.N.U.

În această funcţie, el a contribuit la elaborarea strategiei internaţionale de dezvoltare economică în anii 1971-1980. Propunerile lui Tinbergen prevedeau o creştere economică în toate ţările lumii, creştere orientată spre echitate şi justiţie socială. Concepţiile economice ale Iui Tinbergen au fost proiectate pe fundalul ideilor social-democraţiei Europei de Vest, în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Concepţiile economice ale lui Tinbergen sunt de orientare ideal-umanistă, împrumutate din Programul Partidului Social-Democrat al Olandei, membru al căruia a fost din fragedă tinereţe.

Pornind de la ideea echităţii sociale a social-democraţiei, el s-a învrednicit de a mai scrie şi edita o lucrare de mare valoare teoretică şi practică: "Distribuţia veniturilor: analiză şi politică" (1975). În această operă de vârf, Tinbergen s-a pronunţat pentru crearea unei astfel de economii de piaţă, bazată pe tehnologii moderne şi pe intelectul artificial al computerelor, care ar fi capabilă să asigure o bunăstare nu numai tuturor cetăţenilor unei ţări aparte, dar şi populaţiei tuturor statelor lumii. Aceste gânduri sunt în consonanţă cu ideile umanistului Nobel.

Opera lui I. Tinbergen a fost apreciată Ia justa sa valoare de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernândui-se prestigiosul Premiu Nobel în anul 1969, împreună cu un alt economist-compatriot - Frisch -, pentru elaborarea şi utilizarea modelelor dinamice la analiza proceselor economice.

În momentul ceremoniei înmânării Premiului Nobel, academicianul Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei Eric Lundberg a menţionat: "Cauzele fluctuaţiilor ciclice, numite până acum la întâmplare... graţie lucrărilor lui Tinbergen şi Frisch, au cedat locul unor sisteme matematice, care dezvăluie relaţiile reciproce dintre variabilele economice".

Opera economică a lui Tinbergen a devenit parte integrantă a patrimoniului economic mondial.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment