Economistul rus Leonid Vitalievici Kantorovici (1912-1986) s-a născut pe 19 ianuarie 1912, la Sankt-Petersburg, în familia lui Vitalii şi Paulina Kantorovici (Saks). În timpul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie (1917), Leonid avea doar 5 ani. În timpul războiului civil, care a urmat după revoluţie, familia Kantorovici s-a mutat în Belarus.

La vârsta de 10 ani (1922), Leonid rămâne orfan de tată. Toate greutăţile familiei au trecut pe umerii fragili ai mamei. Părinţii lui Leonid i-au dat o instruire bună şi i-au cultivat o dragoste enormă pentru învăţătură.

Micul Leonid a manifestat un interes sporit faţă de ştiinţele exacte şi, mai ales, faţă de matematică. La numai 14 ani (1926), Leonid Kantorovici susţine examenele de admitere la Universitatea din Leningrad. Obiectele de studiu au fost disciplinele naturale, matematica, economia politică etc. Student fiind, el s-a evidenţiat prin capacităţile sale matematice de excepţie. Interesul studentului Kantorovici s-a axat în jurul aşa-zisei "teorii a seriilor", problemă matematică, care l-a preocupat, mai apoi, viaţa întreagă. Tot în anii de studenţie, Kantorovici a participat la primul Congres Unional al Matematicienilor (1930), cu un raport pe tema "teoriei seriilor", raport care a atras atenţia matematicienilor de vază.

Kantorovici a absolvit Universitatea cu menţiune, în anul 1930. Savanţii universitari îl invită pe tânărul matematician să rămână la Catedra de Matematici a universităţii în calitate de profesor. Faima tânărului profesor de matematică a ajuns dincolo de pragurile universităţii. Şi, cum era şi de aşteptat, mai multe universităţi au dorit să-l vadă profesorul lor. Universitatea Alma mater a fost nevoită să-l cedeze pe Kantorovici Catedrei de Matematică a Institutului de Construcţii Industriale din Leningrad, unde acesta a activat până-n anul 1934. Din 1934 până-n 1960, el a fost profesor titular al Universităţii de Stat din Leningrad.

Dar Kantorovici s-a dovedit a fi nu numai un bun teoretician, ci şi un bun practician. El se plasează în avangarda investigaţiilor matematice şi s-a străduit ca în activitatea economică empirică să fie implementate calculele sale teoretice. Şi a reuşit. În anul 1938, este invitat în calitate de consultant în laboratorul unei fabrici de prelucrare a lemnului. În faţa lui a fost pusă problema elaborării unei astfel de metode de repartiţie a resurselor, care ar contribui la maximalizarea randamentului utilajului. Şi Kantorovici a reuşit de minune.

El a formulat problema cu ajutorul termenilor matematici, a efectuat maximalizarea funcţiei lineare, supusă unui număr mare de limitări. Tânărul savant cunoştea foarte bine faptul că maximalizarea, în condiţiile mai multor factori limitanţi, este una dintre problemele economice cheie. De aceea metoda elaborată pentru fabrica concretă poate fi utilizată la multe alte fabrici şi uzine: fie că e vorba de determinarea utilizării optime a suprafeţelor arabile sau de o repartiţie mai eficace a fluxurilor de transport.

Metoda elaborată de Kantorovici, cu privire la repartiţia mai eficace a resurselor, a intrat în uzul econometric cu denumirea de programare lineară şi a căpătat o întrebuinţare largă în toată lumea. În anii 1939- 1948, Kantorovici a activat în calitate de şef de catedră la Şcoala Superioară Tehnico-Inginerească din Leningrad. Apoi, din anul 1945 până-n 1960, a fost colaborator ştiinţific, şef de secţie la filiala din Leningrad a Institutului de Matematică al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. În anii 1960-1971, a activat în calitate de director-adjunct, şef al secţiei economico-matematice a Institutului de Matematică al filialei din Siberia (Novosibirsk) a Academiei de Ştiinţe a fostei U.R.S.S.

Din anul 1971, a fost şef al laboratorului problematic al Institutului de Management al Economiei Naţionale a Comitetului pentru Ştiinţă şi Tehnică al U.R.S.S. Pentru succesele sale ştiinţifice, Kantorovici a fost ales membru-corespondent (a. 1958), iar în anul 1964 - membru-titular al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. În anul 1949, lui Kantorovici i-a fost decernat Premiul Stalin pentru lucrări originale în domeniul matematicii. Iar peste 16 ani, 1965, el, împreună cu alţi doi economişti-matematicieni - V.V. Novojilov şi V.S. Nemcinov, s-a învrednicit de Premiul Lenin. În anul 1967, a fost decorat cu cea mai marc distincţie de pe atunci - Ordinul Lenin.

În anul 1976, Kantorovici devine directorul Institutului Problemelor Sistemelor al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. Kantorovici a fost căsătorit cu Natalia Ilina (1938), medic de profesie. Copiii lor - şi băiatul, şi fata - au devenit economişti- matematicieni. Kantorovici a plecat în lumea eternă pe 7 aprilie 1986, la vârsta de 74 de ani.

Pe lângă Premiul Nobel (1975), Kantorovici s-a bucurat de multe distincţii şi decoraţii. A fost ales "Doctor honoris causa" al universităţilor din Glasgow (Anglia), Grenoble, Nice şi Paris (Franţa), Helsinki (Finlanda). A fost ales membru-titular al Academiei de Ştiinţe şi Arte a S.U.A.

Începând cu anul 1929 - ultimul său an de studenţie -, Kantorovici a publicat mai multe lucrări în diverse domenii specifice matematice, cum ar fi teoria plurităţilor (multiplurităţilor), teoria funcţiilor, analizei funcţionale, metodelor analitice de aproximaţie (aproximative), matematicii şi tehnicii de calcul. Lucrările lui Kantorovici au pus baza unei secţiuni matematice noi - cea a programării lineare şi a generalizărilor. Principiile-repere ale programării lineare au fost expuse în lucrarea de mare valoare cu titlul "Metodele matematice de organizare şi planificare a producţiei" (Leningrad, 1939).

Această lucrare conţine metodele universale de analiză economică, tipurile principale de probleme economice, la soluţionarea cărora se pot aplica modelele de programare lineară. În lucrarea dată, Kantorovici a demonstrat că toate problemele economice şi de repartiţie a resurselor pot fi privite prin prisma maximalizării, luată în ansamblu cu mai mulţi factori limitanţi şi, deci, pot fi analizate şi rezolvate cu ajutorul metodei programării lineare. În cazul cu producerea furnirului (placajului), studiat la Fabrica de Prelucrare a Lemnului şi de Producere a Furnirului, el a găsit o variabilă, care s-a maximalizat sub forma sumei valorii mai multor tipuri de producţie intermediară şi finită, produsă de toate maşinile fabricii.

Rolul factorilor-limitanţi l-au jucat ecuaţiile, care determinau raportul dintre cantităţile fiecărui factor de producţie, intrat în fluxul de producţie (de exemplu: lemnul, energia electrică, timpul de lucru), şi cantitatea mărfii, produsă de fiecare maşină, unde volumul oricărei cheltuieli nu trebuia să depăşească suma reală, preconizată pentru asigurarea produsului finit. Ulterior, Kantorovici a introdus noi variabile, aşa-numiţii "multiplicatori de rezolvare", în calitate de coeficienţi pentru fiecare factor de producţie în componenţa ecuaţiilor-limitante şi a demonstrat că atât valorile variabilelor factorilor de producţie cheltuiţi, cât şi cele ale variabilelor producţiei finite pot fi uşor determinate, dacă sunt cunoscute valorile multiplicatorilor.

Apoi el a efectuat o interpretare economică a multiplicatorilor, arătând că ei, prin esenţa lor, nu sunt altceva decât valori marginale (sau preţuri inedite) ale factorilor-limitanţi. Prin urmare, ei sunt analogici cu preţul avansat al fiecărui factor de producţie, într-un regim de piaţă concurenţială deplină.

Metoda elaborată de Kantorovici a fost implementată în practica economică a U.R.S.S. şi apoi a fost preluată de savanţii ţărilor apusene. Economistul american Tjallings C. Koopmans, ceva mai târziu, a editat, în S.U.A., lucrarea lui Kantorovici "Metodele matematice de organizare şi planificare a producţiei" şi a elaborat aceeaşi metodă referitoare la economia empirică a S.U.A.

În anul 1951, Kantorovici, împreună cu savantul matematician V.A. Zalgaller, a editat o lucrare cu privire la utilizarea programării lineare pentru avansarea eficacităţii construcţiei maşinilor de transport. Peste 8 ani (1959), Kantorovici a publicat una dintre cele mai importante lucrări ale sale - "Calculele economice ale utilizării optime a resurselor". În această lucrare, el a generalizat cele mai optime idei de dezvoltare şi planificare a economiei fostei U.R.S.S. Cu toate că unii economişti ideologizaţi nu au acceptat ideile lui Kantorovici, totuşi organele superioare de planificare şi dirijare economică au introdus metoda programării lineare a lui Kantorovici, aşa cum a elaborat-o el, în circuitul economic al ţării.

Opera economică a lui Kantorovici a fost înalt apreciată de Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernându-i-se prestigiosul Premiu Nobel în domeniul economiei pe anul 1975 (împreună cu economistul american T.C. Koopmans), pentru aportul în domeniul repartizării optime a resurselor.
În alocuţiunea sa de la ceremonia prezentării laureaţilor, reprezentantul Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia Ragnar Bentzel a menţionat importanţa, actualitatea şi similitudinea efectuării uneia şi aceleiaşi descoperiri economico-matematice de doi savanţi ai două state diferite şi ca organizare socială, şi ca structură economică: U.R.S.S. şi S.U.A.

Cu această ocazie, oratorul a menţionat faptul că "problemele fundamentale economice pot fi studiate şi analizate, în plan pur ştiinţific, indiferent de organizarea politică a societăţii în care trăiesc şi activează savanţii". Prin aceasta, oratorul a vrut să spună că eforturile şi rezultatele ştiinţifice ale celor doi savanţi - Kantorovici şi Koopmans - sunt înrudite.

În conferinţa sa, consacrată decernării Premiului Nobel şi intitulată "Matematica în economie: succese, dificultăţi, perspective", L.V. Kantorovici a vorbit despre (cum şi era de aşteptat) problemele şi experienţa economiei planificate, în general, şi a celei sovietice, îndeosebi. Programarea lineară a lui Kantorovici a intrat în toate manualele de economie modernă din întreaga lume.